Articol preluat din Dilema veche

Ce urmăreşte să-ţi inducă propagatorul de breaking news? O stare de şoc. Subtextul e de tipul: „Te-am spart!“, „Te-am făcut praf!“, „Te-am dărîmat!“, „Merg la rupere!“, „Hai că te-am cocoşat!“, „Te-am zdrobit!“, „Îţi zic una de-o să crăpi!“, „Te-am deşelat!“, „Citeşte şi n-o să-ţi mai revii!“, „O să afli ceva care-o să te sfîşie, o să te cutremure, o să te arunce în aer!“ etc. Da, ştiu, presa, orice presă, trăieşte din rating. Trebuie să te-agaţe, să te tragă de mînecă, să te ţină-n priză. Dacă te laşi, pici de fraier. Dacă eşti mai slab de înger, dai în dambla: pînă să dai click cu mîinile tremurînde, te trec sudorile. Şi trebuie să recunoaştem că apetitul generalizat pentru brutalizare impenitentă a bietului cititor e, procentual, o noutate pe piaţa comunicării. Lectura ştirilor trebuie să te lase lat. Dar să te şi distreze niţel, pe bază de scandal. Adică grămada de breaking news trebuie să semene puţin şi a breakdance! Important e, însă, ca atmosfera generală să rămînă alarmantă. Eşti în pericol: vin cutremure, potopuri, bombe. Mănînci otravă, bei toxine, faci sex greşit, ţi se dezmembrează ţara, vin ruşii, vin americanii, vine Bruxelles-ul, vine – ah! – vine Soros, vin elitiştii, zi mersi dacă rămîi întreg pînă în dimineaţa următoare! Statul român e un fascicul de „paralele“: un fel de-a spune că nimic nu „se leagă“ cu nimic, toate „liniile“ se pierd, singuratice, la orizont.

La vremuri noi, cuvinte noi: injurii şi tandreţuri proaspete, la modă, la botul calului. Întîlnesc, de pildă, adesea, un nou termen critic la adresa unor preopinenţi indigerabili: „tefelişti“. N-am priceput ce înseamnă, dar m-am informat: vine de la expresia „Tinerii Frumoşi şi Liberi“, o expresie ea însăşi băşcălioasă („ăia cu protestele, manipulaţi de duşmani şi plătiţi cu ora“), ajunsă „concept“: „tefelişti“. Un amestec vinovat de proşti, şmecheri, intelectuali nepatrioţi şi agenţi provocatori. Nu m-aş mira să apară şi o contraofensivă lexicală. Să aud vorbindu-se de „beuţişti“ („Bătrîni Urîţi şi Ţanţoşi) sau de „medebiorişti“ (Moşnegi Deştepţi şi Bine Orientaţi). Scena e plină şi de alcătuiri umane noi. Cutare le ştie pe toate, nu poate fi prostit şi nu scapă nici o ocazie să pomenească îndelungile sale stadii la Biblioteca Academiei drept garanţie a unei culturi devastatoare şi a unei minţi galactice. Cutare altul, încîntat de sine pînă la leşin, alternează, în picante emisiuni de seară, limbajul bîtei competente cu mici franţuzisme de băiat fin: o insolită combinaţie de Codrin Ştefănescu, Marius Chicoş Rostogan şi Coana Chiriţa! (Mamă, ce-o să mă mai tăvălească! Parol!) În fine, fresca de portrete pitoreşti, hiperactive, mîndre că există pe scena publică e lungă şi în creştere. Ar merita un dicţionar aparte…

Există şi împrejurări greu de imaginat în ţări mai plicticoase. De curînd, la Tîrgul de Carte, s-a pus de un scandal. Şi au lansat cărţi domnii Dan Voiculescu şi Adrian Năstase (pînă deunăzi, îi credeam ceva mai diferiţi…). Situaţiunea nu era lipsită de un anumit haz, pendulînd între zglobiu şi patetic. Acum zic şi eu: nu poţi interzice nimănui să scrie, să publice şi să se lanseze, dacă nu se gîndeşte să şi-o interzică singur. Nu toate cărţile de la tîrg sînt mari reuşite şi nu toţi autorii sînt sută la sută onorabili. Editurile, la rîndul lor, pot decide să-şi pună (sau nu) obrazul la bătaie, publicînd ce vor: de la Miţa Baston la Al Capone. Problema mea e de alt ordin. E, ca să zic aşa, o nedumerire „colegială“: cum poate cineva să scrie atît de mult, într-un timp atît de scurt?! Din cîte s-a calculat, o pagină la fiecare două minute! Fără bibliotecă (deşi lucrările în discuţie sînt cercetări „academice“) şi fără computer! Nu e breaking? Vreau şi eu! Bietul Montaigne a scris toată viaţa o singură carte. Socrate n-a scris nici una. Dar nici Einstein n-a fost atît de bun în materie de viteză şi cantitate! Există mari savanţi, laureaţi ai Nobelului, care ar fi murit de invidie să afle că există, în penitenciarele româneşti, performanţe creatoare de asemenea anvergură. Un jurist săritor s-a grăbit să explice: de vreme ce savantul cu pricina e profesor universitar, nu e de mirare că a putut produce atîtea volume. Carevasăzică, odată ce ai titlul academic suprem, cărţile curg din tine ca lava din vulcan. Şi asta e o idee nouă!

Hai, că n-avem timp de moţăială în lumea noastră! Totul e nou, totul e breaking! Breaking, nu glumă! La sfîrşitul fiecărei zile, eşti broken! Epuizat, dar nerăbdător să înfrunţi surprizele zilei de mîine. Somn uşor!

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro.