Nea Gicu a avut un vis
0„Şi atunci vin. Vin cu toţii. Vin peste mine. Iar eu nu am ce face, stau şi îi aştept.“ Terasa Fericirii e un loc trist seara, la închidere, atunci când vânzătoarele târâie scaunele metalice pe ciment, două câte două, iar afară, în ger, rămân câtre patru-cinci bărbaţi care trag de ultima votcă.
Niciun cod din lume nu îi poate opri pe clienţi să vină aici zi de zi. În fond, deşi toţi medicii îţi spun că nu trebuie să bei alcool când e frig, iată că la Terasa Fericirii legile biologiei sunt înfrânte (şi chiar şi legile fizicii, în ceea ce mă priveşte, pentru că de nu ştiu câte ori am văzut acolo levitând sticle şi pahare).
Oamenii rezistă gerului cu stoicism, se lipesc de parapeţi, se ascund sub prelata cauciucată pe care vara stă scris un nume de bere şi, ajutaţi de băuturile lor alcoolice, îndrăznesc să existe. E o altfel de rezistenţă protestatară, dar una pe care au exercitat-o în ultimii zeci de ani, o rezistenţă faţă de frig, faţă de soţiile lor, faţă de şefi, faţă de vânzătoarea Maricica, cea responsabilă seara cu strânsul scaunelor de fier forjat.
În vârful terasei cineva a înfipt un steag, iar pe un perete lateral, de carton presat, altcineva a scrijelit cu un cui: „Pleacă, Gigi“. Alte decoruri nu mai sunt, doar oamenii adunaţi într-un colţ, strânşi unii în alţii, îndurând viscolul de sfârşit de iarnă, sorbind, strigând, hăhăind. De obicei e aşa, dar nu în seara asta. Acum bărbaţii sunt mult mai serioşi, mult mai liniştiţi. Unul dintre ei vorbeşte, cel mai probabil renumitul Gicu, nea` Gicu, fost macaragiu. Actualmente este paznic într-un sediu bancar din apropiere, unde e coleg cu trei doamne, toate, citez, „cu curul cât dulapul“.
Nea Gicu a avut un vis. Nu unul ca Martin Luther King, ci un vis banal, un coşmar mai exact. În visul lui nea Gicu, ei vin după noi. Prea puţine mai sunt de făcut, explică macaragiul, când se ajunge în faza asta a visului, pentru că locuitorii oraşului sunt obligaţi să ia măsuri, să se ascundă, să otrăvească fântânile şi să ardă fâneţele, lucruri din astea pe care oamenii le fac uneori în coşmaruri, atunci când vor să scape. Nea Gicu l-a visat multă vreme pe Miluţă, pensionarul care şi-a făcut vânt de la şase, dar acum, de când cu ăştia care strigă zi de zi „Jos, Guvernul“, e tot mai agitat, visează în fiecare noapte că în oraş vin lupii. E posibil să aibă legătură şi cu faptul că vecinul de deasupra are o corcitură care hăuleşte la ore fixe şi poate fix hăulitul ăla întră în somnul lui şi-l deranjează, şi-l face să nu mai fie el.
Cert e că mai bine de o săptămână nea Gicu visează că vin lupii, deşi nu l-a citit nici pe Bacovia, nici nu a văzut filme horror şi, în fond, nici n-a văzut vreodată în realitate un lup, poate doar unul prăpădit acum 30 de ani, într-o excursie cu autocarul, când a trebuit să ţină să ascundă după un copac, pentru un pipi. Aşadar visele absurde cu lupii care invadează oraşul îi prăpădesc minţile lui nea Gicu, nu mai e om, seară de seară aceeaşi poveste. Adoarme, vin lupii, se trezeşte transpirat şi nu mai poate adormi la loc.
Aşadar, ce-i de făcut, măi, băieţi, se adresează nea Gicu prietenilor săi sexagenari, în timp ce cu toţii stau concentraţi, storşi de puteri, făcându-se că nu observă privirile încruntate ale vânzătoarei. E momentul să se care fiecare la casa lui, s-a fluierat finalul meciului. Se mai trage de timp câteva minute, cu ultimele picături de votcă, ultimele strângeri de mâini, dar acum toate scaunele sunt înăuntru, viscolul e mai puternic ca niciodată şi terasa urmează să se predea ca un corp în faţa zăpezii.
Nea Gicu merge şi el acasă. În noaptea asta nu va mai dormi însă deloc. Va aştepta să se termine telenovela nevestei, apoi va trage dulapurile în dreptul uşilor, va bate ferestrele în cuie, va face provizii de apă în cadă, se va înveli cu două pături şi va aştepta îngrozit pe fotoliu semnul că lupii au ajuns în oraş.
CITIŢI ŞI:
Lecţii de somn pentru începători
Uită-te la ei, sunt puşi pe crime
Lecţie de tranşat o găină oarbă
Se încarcă comentariile...
