Năravuri vechi

Ca un făcut, chiar în ziua în care observam că limbuţia excesivă a şefului său de partid îi limitează mult atribuţiile, rolul şi rostul, dl. Cătălin Ivan, europarlamentar şi purtător de cuvânt al PSD, a devenit brusc hiperactiv şi, pe blogul personal, a intrat în polemică cu unul dintre cele mai puternice organe de presă occidentale, Deutsche Welle.

Supărarea d-lui Ivan a pornit de la faptul că redacţia în limba română a respectivului post de radio a publicat, sub semnătura unuia dintre cei mai cunoscuţi şi mai experimentaţi redactori ai săi, Petre Iancu, un comentariu critic la adresa comportamentului marcat de practici totalitare al PSD. Domnul Ivan s-a supărat încă şi mai tare atunci când un post de televiziune, altfel cu o audienţă din ce în ce mai redusă, dar şi cu o atitudine oscilantă, însă cel mai adesea favorabilă PSD- e vorba despre Realitatea tv- a citat, într-una dintre emisiunile sale, extrase din respectivul comentariu intitulat România şi ochiul liber al realităţii.

Europarlamentarul român scria pe blogul personal că articolul cu pricina ar fi părtinitor, că s-ar situa net de partea preşedintelui Traian Băsescu şi a susţinătorilor acestuia, că ar fi scris de un ziarist român plătit de Cotroceni, ziarist ce se slujeşte de credibilitatea Deutsche Welle spre a induce în eroare şi a profera neadevăruri, pentru a face propagandă în favoarea opoziţiei şi a denigra activitatea unuia dintre partidele componente ale coaliţiei guvernamentale net anti-prezidenţiale. Domnul Ivan mergea până acolo încât acuza articolul şi autorul lui că, de fapt, nici nu ar reprezenta cu adevărat nici postul de radio german, nici atitudinea acestuia. Carevasăzică, în opinia d-lui Ivan, Petre Iancu s-ar fi făcut vinovat de uzurpare şi însuşire frauduloasă a unei prestigioase mărci media.

Deutsche Welle a reacţionat ponderat, printr-un comentariu în care îi certifica domnului Cătălin Ivan că articolul ce i-a provocat indignarea e scris de Petre Iancu şi că poartă girul editorial al postului. Comentariul îi reamintea d-lui Ivan că rostul presei este, printre altele, acela de a sancţiona derapajele politicienilor şi, mai cu seamă, ale acelor partide şi oameni politici care, vremelnic şi în spiritul democratic al alternanţei la guvernare, se află la putere.

Recidive

Nu e pentru prima dată când PSD sau PNL, prin vocea purtătorilor săi de imagine şi de cuvânt, dau expresie nemulţumirii faţă de felul în care acţiunile lor sunt reflectate şi analizate de presa occidentală. Ca de obicei, acestor articole li se reproşează că ar fi scrise nu de ziarişti occidentali, ci de jurnalişti români cu opţiuni politice clare şi atitudini partizane.

Din 1990 încoace, PSD şi predecesorii lui istorici, fie că s-au numit FSN, FDSN sau PDSR , au manifestat alergie la adresa emisiunilor în limba română ale feluritelor posturi de radio occidentale.

Îndată după evenimentele din decembrie 1989, fostul preşedinte al României şi liderul istoric al partidului domnului Cătălin Ivan, dl. Ion Iliescu, nu a ratat nicio ocazie spre a ataca virulent modul critic în care, cu precădere, emisiunile în limba română ale Europei libere s-au referit la persoana sa şi la acţiunile partidului condus de domnia sa. Domnul Iliescu repeta cu îndârjire că respectivul post de radio a avut o activitate mai mult decât strălucită înainte de Revoluţie, că însuşi domnia sa s-a numărat printre ascultătorii lui fideli, dar că, după 1989, Europa liberă în limba română ar fi adoptat o atitudine partizană, anti-Iliescu şi anti-FSN.

 Acuzaţii şi reproşuri similare au fost formulate şi la adresa altor posturi de radio occidentale cu emisiuni îndreptate spre România, indiferent că ele se numesc BBC, Vocea Americii sau Deutsche Welle. În realitate, organe de presă ce îşi luau misiunea în serios şi, în conformitate cu regulile şi standardele jurnalismului modern, priveau, cu o lupă critică, acţiunile guvernanţilor. Şi care respectă un cod deontologic extrem de sever.

Nu e vorbă, atunci când s-a produs alternanţa la putere, nici Convenţia Democratică şi nici preşedintele Emil Constantinescu care, de altminteri, a vizitat sediul de la Praga al Europei libere şi a vorbit de la microfonul acestui post de radio legendar, nu s-au arătat din cale afară de încântaţi de cenzura democratică exercitată asupra acţiunii lor de ziariştii din capitala Cehoslovaciei, dar şi de cei de la Londra sau de la Bonn.

Nici CDR, nici dl. Constantinescu nu au făcut nimic pentru a sprijini soluţionarea cererii Europei libere de a i se aloca, câteva ore pe zi, unde medii spre a îmbănătăţi astfel condiţiile de recepţie a emisiunilor sale. Ba dimpotrivă. Un detaliu cât se poate de revelator pentru realitatea că politicienii de la Bucureşti mai aveau şi, din păcate, mai au mult până a deprinde regulile comportamentului democratic şi ale unei conduite adecvate faţă de mass-media.

Realităţi

Desigur, nicăieri în lume, relaţiile dintre politicienii aflaţi la putere şi feluritele organe de presă nu sunt excesiv de tandre. Niciodată, nimeni, politician sau nu, nu e chiar foarte fericit atunci când e criticat de presă. 

Însă, în ţările cu o democraţie consolidată, guvernanţilor le e cum nu se poate mai limpede că nu se vor eterniza la putere, că, la un moment dat, vor ajunge în opoziţie şi că atunci îşi vor afla în media un aliat firesc, dar imparţial.

Politicienii înţeleg că raporturile lor cu presa sunt, deopotrivă, unele de contrarietate, dar şi de complementaritate.

Imediat după 1989, posturile de radio occidentale cu emisiuni spre, iar, mai apoi, din România au avut un parcurs sinuos. Realitatea era alta, realitatea presei era şi ea diferită.

Au apărut pe piaţă ziare independente ca şi posturi de radio asemenea, iar ceva mai încolo chiar televiziuni ce au spart monopolul de pe piaţa vizualului românesc al TVR, multă vreme acerb controlată de noii deţinători ai puterii, în frunte cu Ion Iliescu, exact preşedintele de onoare al partidului din care face azi parte dl. Cătălin Ivan.

În chip natural, operaţiunile spre şi din România ale marilor posturi de radio din Occident s-au remodelat, reorientat şi rafinat. Nu s-au mai cules informaţii de la depărtare, ci direct de la faţa locului, reporterii şi redactorii acestor organe de presă au circulat liber, personalul redacţional a fost împrospătat cu jurnalişti tineri, cunoscători de visu ai realităţilor româneşti. Au fost înfiinţate chiar la Bucureşti redacţii ale acestor mari organisme media.

Europa liberă, de pildă, a avut una dintre cele mai puternice astfel de redacţii, grosul programelor pe teme româneşti fiind realizat în România. Atunci când s-a apreciat că presa de la Bucureşti şi din ţară a devenit destul de matură, aceste birouri au fost închise. Acesta a fost cazul redacţiei bucureştene a Europei libere. Decizia, luată şi sub presiunea dificultăţilor financiare, mi s-a părut una pripită. La fel s-au petrecut lucrurile cu redacţia din Bucureşti a BBC.

Ceva mai încolo, unele dintre aceste posturi şi-au limitat operaţiunile româneşti, altele au fost nevoite, câteodată, tot din constrângeri bugetare, chiar să îşi întrerupă programele înspre România. Din nou, nu am socotit hotărârea în cauză chiar foarte oportună.

Europa liberă, de pildă, nu mai emite către România încă de la mijlocul anului 2008, dar continuă să aibă emisiuni în limba română destinate Republicii Moldova. Postul, aflat acum la Praga, inserează pe mai departe, în puţinele sale ore de program, comentarii pe teme strict româneşti, semnate de vechi redactori precum N. C. Munteanu sau Victor Eskenasy Moroşan sau de alţii mai noi, aşa cum e Sorin Şerb, cu excelenta lui sinteză a săptămânii politice româneşti, de colaboratori de marcă, asemenea profesorului ieşean Alexandru Călinescu.

Comentarii în care autorii lor şi-au păstrat tonul critic la adresa guvernanţilor, indiferent cine au fost aceştia. Dar şi la adresa celorlaltor lideri politici. Comentarii pe care le putem asculta noi, cei din România, graţie internetului şi despre apariţia cărora putem afla mulţumită diverselor reţele de socializare.

În chip similar au procedat Deutsche Welle, RFI sau BBC.

Toate aceste media occidentale şi-au conservat ceea ce a făcut parte din marca lor de înregistrare. Atitudinea echilibrată şi echidistantă politic. Ceea ce nu înseamnă că au avut ori au o atitudine neutră între democraţie şi totalitarism, între reformă şi stagnare, între adevăr şi minciună.

Un detaliu pe care nu ar fi deloc rău să îl afle şi europarlamentarul Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD. Nu de alta, ci spre a se debarasa de mai vechile năravuri şi mai vechile practici ale partidului domniei-sale.