Ministerul Sănătăţii a plătit 11 milioane de dolari şi 13 milioane de lei pe sistemul informatic pentru spitale care nu este utilizat
0Corpul de control al premierului a descoperit mai multe nereguli privind sistemul informatic achiziţionat de Ministerul Sănătăţii în perioada 2007-2010, sistem care ar fi trebuit utilizat în 16 spitale.
Instituţia a plătit peste 11 milioane de dolari şi 13 milioane de lei pe sistem, care a fost realizat doar la Institutul Clinic Fundeni şi la Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş, însă nici acolo nu este utilizat.
Concret, Corpul de control al premierului a verificat dacă Ministerul Sănătăţii a respectat prevederile legale în legătură cu atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţie publică pentru sistemele informatice, în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2010. În urma verificărilor, inspectorii guvernamentali au constatat că Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un singur sistem informatic, respectiv sistemul informatic de înaltă performanţă pentru unităţile spitaliceşti, în baza unor Hotărâri de Guvern, proiectul având ca scop informatizarea managementului administrării spitalelor.
Sistemul respectiv era dedicat îmbunătăţirii calităţii serviciilor furnizate de spitale, prin oferirea unui instrument modern de control al resurselor, de cunoaştere a costurilor şi de urmărire a pacienţilor.
Potrivit raportului Corpului de control al premierului Dacian Cioloş, în 22 noiembrie 2000, între Ministerul Sănătăţii, în calitate de beneficiar, şi Compaq Computer România S.R.L. şi Siemens Business Services GmbH&Co, în calitate de furnizori, a fost încheiat contractul de furnizare nr. GH/8939/23.11.2000 având ca obiect livrarea de hardware către Ministerul Sănătăţii şi implementarea sistemelor IT pentru 34 spitale.
Pentru implementarea acestui proiect, în anul 2000 au fost adoptate Hotărârile Guvernului nr. 1.079/2000 şi nr. 1.318/2000, prin care Ministerul Finanţelor a fost autorizat să garanteze prin intermediul Ministerului Sănătăţii un credit extern în valoare de 22 de milioane de dolari, precum şi dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente, în vederea asigurării resurselor financiare necesare achiziţionării de sisteme informatice de înaltă performanţă pentru unităţile sanitare din judeţele Argeş, Mureş şi Sibiu, iar Ministerul Sănătăţii a fost autorizat să aplice pentru achiziţia acestor sisteme informatice procedura de negociere cu o singură sursă.
După aproximativ şapte ani de la încheierea contractului de furnizare, prin Hotărârea Guvernului nr. 835/2007 a fost modificată sursa de finanţare, sumele necesare realizării acestui sistem urmând a fi asigurate din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii, şi nu dintr-un credit extern garantat de către Ministerul Finanţelor, aşa cum fusese iniţial prevăzut. Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 1149/2007 a fost precizată suma alocată acestui proiect, respectiv 18,4 milioane lei.
Conform sursei citate, contractul de furnizare a fost încheiat în anul 2000 sub condiţie suspensivă, înainte ca sursa de finanţare să fie certă, nu a avut prevăzută perioadă de valabilitate şi nici nu a fost demarat până în anul 2007, când a fost încheiat primul act adiţional la contract.
Conform Corpului de control, ”există indicii” că, în realitate, negocierile invocate în conţinutul Raportului de negociere care a stat la baza încheierii primului act adiţional nu au fost efectiv realizate.
Ulterior, în 27 mai 2008, a fost încheiat al doilea act adiţional.
Prin acest act adiţional au fost modificate mai multe clauze contractuale referitoare la modalitatea concretă de implementare a proiectului (prezentarea generală a etapelor şi activităţilor majore; etapele şi recepţia livrabilelor, inclusiv recepţia etapei „master”; predareaprimirea licenţelor şi modalitatea de plată a acestora, acceptanţă; etapele financiare HP etc.)
”În perioada 2008-2015, Ministerul Sănătăţii a efectuat, în legătură cu implementarea sistemului informatic de înaltă performanţă pentru unităţile sanitare (proiectul de informatizare a administrării spitalelor), cheltuieli totale în cuantum de 11.300.288 USD şi 13.783.136,72 RON”, se arată în raport.
Conform documentului, ”sistemul informatic a fost implementat numai în cele două unităţi spitaliceşti «master»”, respectiv Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş.
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un număr total de 430.000 licenţe de tip „Patient Management” – Managementul pacientului, la un preţ unitar de 10,73 USD şi 10,725 USD. Prin urmare, luând în considerare preţul minim menţionat în facturi, de 10,725 USD/licenţă de tipul „Patient Management”, rezultă că, pentru acest tip de licenţe, Ministerul Sănătăţii a plătit suma totală de 4.611.750 USD. Având în vedere faptul că numărul total de paturi aferent tuturor celor 16 unităţi spitaliceşti cuprinse în cadrul proiectului „Sistem informatic de înaltă performanţă” a fost de 19.944 paturi, rezultă că stabilirea numărului total de licenţe de tipul „Patient Management” (430.000) nu s-a realizat în raport cu numărul paturilor din unităţile spitaliceşti cuprinse în proiect, se arată în document.
”Din datele comunicate Corpului de control al primului-ministru de către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică a rezultat faptul că nu au fost identificate documente justificative din care să rezulte în mod transparent şi verificabil modalitatea de determinare a numărului de licenţe de tipul «Patient Management» şi nici dacă şi câte dintre acestea au fost utilizate. Prin urmare, există indicii că Ministerul Sănătăţii a achiziţionat în mod nejustificat un număr de 430.000 de licenţe de tipul «Patient Management»”, susţin inspectorii Corpului de control al premierului.
De asemenea, din informaţiile transmise Ministerului Sănătăţii în perioada 2008-2010 de către conducerea celor două spitale „master” (Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş), cu privire la modul de derulare a Proiectului de informatizare a Administrării Spitalelor, ”rezultă fără echivoc opţiunea reprezentanţilor acestor unităţi spitaliceşti de a utiliza aplicaţiile informatice pe care cele două spitale le-au folosit şi anterior implementării «sistemului informatic de înaltă performanţă»”. Principalele motive invocate de către reprezentanţii celor două unităţi spitaliceşti în susţinerea acestei opţiuni au fost: mod de lucru mai greoi în noua aplicaţie, acoperirea insuficientă a domeniului medical, lipsa interfaţei cu SIUI - aplicaţia cu care se fac raportările la casa de asigurări.
Problemele apărute în implementarea sistemului informatic de înaltă performanţă din cadrul Proiectului de Informatizare a Administrării Spitalelor datează încă din anul 2008, conducerea Ministerului Sănătăţii fiind informată cu privire la acestea şi la nefuncţionalitatea sistemului, atât de către cele două spitale „master” (Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş), cât şi de către conducerea C.N.O.A.S.I.I.D.S, din cadrul Ministerului Sănătăţii. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii celor două spitale, sistemul informatic nu este şi nu a fost funcţional la Institutul Clinic Fundeni, iar la Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş nu a corespuns cerinţelor de informatizare a spitalului.
”Procesul de implementare a sistemului informatic de înaltă performanţă din cadrul Proiectului de Informatizare a Administrării Spitalelor nu a fost finalizat, proiectul nefiind implementat în cele 16 spitale pentru care a fost prevăzut, ci doar în două spitale «master» (Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş). Cu toate că a fost implemenat în cele două spitale «master», acest sistem informatic nu a satisfăcut necesităţile de informatizare ale celor două unităţi spitaliceşti, iar proiectul nu a înregistrat rezultatul scontat, respectiv îmbunătăţirea calităţii serviciilor furnizate în sistemul medical din România şi crearea unui instrument modern de control al resurselor, de cunoaştere a costurilor şi de urmărire a pacienţilor”, concluzionează raportul.
Din informaţiile şi înscrisurile transmise Corpului de control al primului-ministru de către reprezentanţii entităţilor implicate, a rezultat faptul că sistemul informatic de înaltă performanţă pentru managementul informaţiei din cadrul Proiectului de Informatizare a Spitalelor, care a făcut obiectul contractului de furnizare nr. G.H./8939/2000 (modificat prin actele adiţionale înregistrate la Ministerul Sănătăţii cu nr. E.N. 11309/24.10.2007, respectiv nr. E.N. 5648/27.05.2008) nu a corespuns cerinţelor de informatizare ale celor două spitale „master”, nu este utilizat şi nici nu a fost folosit ca sistem informatic integrator.