Ministerul Sănătăţii: „Continuitatea activităţii la Ambulanţa Corabia va fi asigurată cu personal detaşat de la Caracal şi Slatina”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuitatea activităţii la Ambulanţa Corabia, unde 13 ambulanţieri sunt cercetaţi sub control judiciar şi le-a fost interzis să îşi exercite profesia timp de 60 de zile, va fi asigurată cu personal detaşat de la Caracal şi Slatina, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS).

Ministrul Sorina Pintea a cerut scoaterea la concurs, de urgenţă, a 15 posturi pentru şoferi la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Olt.

Ministerul Sănătăţii informează că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt va asigura continuitatea activităţii la substaţia Corabia cu personal specializat detaşat din Caracal şi Slatina.

„Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a solicitat conducerii SAJ Olt în această dimineaţă o informare privind situaţia asigurării asistenţei medicale de urgenţă la nivelul judeţului Olt. Ministrul a cerut să se ia toate măsurile pentru asigurarea continuităţii serviciilor către populaţie şi a solicitat scoaterea de urgenţă la concurs a 15 posturi pentru şoferi la SAJ Olt", arată sursa citată.

Activitatea Ambulanţei Corabia nu va fi afectată

Activitatea Serviciului de Ambulanţă Corabia nu va fi afectată după ce 13 ambulanţieri sunt cercetaţi sub control judiciar şi le-a fost interzis să îşi exercite profesia timp de 60 de zile, deoarece acolo vor fi trimişi ambulanţieri din alte localităţi, a declarat pentru News.ro, conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt.

Între timp, procurorii au extins cercetările pentru ucidere din culpă, investigând opt decese care ar fi putut surveni din cauza intervenţiei întârziate. 

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mişcare acţiunea penală faţă de un număr de 15 inculpaţi, ambulanţieri în cadrul Serviciului de Ambulanţă Corabia pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi uz de fals.

Percheziţii în Corabia

De asemenea, la data de 4 decembrie, a fost luată măsura controlului judiciar faţă de 13 dintre aceştia, fiindu-le interzisă execitarea profesiei pe o perioadă de 60 de zile.

În luna august, au fost efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice 17 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediul unei unităţi medicale din oraşul Corabia.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine că ancheta de la staţia de Ambulanţă din Corabia, judeţul Olt, a început în anul 2015 şi anunţă că va sesiza Colegiul Medicilor cu privire la suspiciunile procurorilor conform cărora opt oameni au murit din cauza întârzierilor ambulanţelor. Ministrul Sănătăţii spune, însă, că această ipoteză este „hazardată”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite