Mi-a spus că fie tac şi continuu să mă culc cu el, fie o să mă distrugă.
 
Femeia din faţa mea este una dintre femeile cele mai de succes din România. Este a patra oara în ultimii doi ani când aud asta în variante similare. Sigur că mă sperie ce aud, dar ce mă rupe este amestecul de dezgust şi resemnare cu care sunt spuse cuvintele astea. Femei inteligente, frumoase, în poziţii foarte bine plătite, care sunt abuzate de animale extrem de puternice percepute ca oameni serioşi şi importanţi.
 
Femei prinse într-o capcană scârboasă despre care mai toţi ştim că există şi, în cel mai bun caz, ne doare în cot. Femei pe care de cele mai multe ori nu ezităm să le judecăm, acuzându-le de laşitate şi de oportunism, în ciuda faptului că ele sunt victimele şefilor noştri, pe care şi noi îi pupăm în cur cu entuziasm şi cu speranţa că o să mai avansăm un pic.
Dacă şi-ar face publică trauma, femeile despre care scriu şi-ar distruge atât viaţa personală, cât şi cariera. Lumea lor este dominată de bărbaţi foarte strâns conectaţi între ei, bărbaţi care sunt foarte interesaţi şi pricepuţi în a-şi păstra poziţiile de putere. Bărbaţi care nu rar se mândresc cu abuzurile lor. Lumea lor e construită pe un amestec de relaţii dubioase, mulţi, mulţi bani, corupţie şi o îngrozitoare ambiguitate morală.
Geta a fost violată şi abuzată în mod repetat, aşa cum au fost o mare parte a femeilor din familia mea. Era o femeie mică, ce se întâmpla să fie şi prea colorată, şi prea descurcăreaţă pentru a îndrăzni să ceară ajutorul miliţienilor comunişti de frică de a fi, în cel mai fericit caz, doar bătută.
 
Miliţienii de care îi era frică Getei erau nişte ţărănoi proşti, dar cei care se purtau cel mai rău cu ea erau proştii şi alcoolicii din familie.
 
Abuzatorii de azi sunt oameni sofisticaţi care vorbesc cu multă eleganţă despre filosofie, politică internaţională, oameni care deschid conferinţe, sunt patronii apreciaţi ai feluritelor evenimente mondene şi sponsori de acte caritabile. Oameni care sunt parte nu numai din elita noastră financiară, dar şi din elita politică şi intelectuală.
 
Una dintre cele patru femei a reuşit să scape. Şi-a găsit un alt loc de munca la vreo 2.000 de kilometri distanţă. Costurile personale au fost enorme, dar se simte mult mai bine.
 
Încă una încearcă să facă acelaşi lucru. Celelalte două îşi târâie viaţa sperând că ceva, cumva, o să se întâmple. Niciuna însă nu îndrăzneşte să îşi acuze abuzatorii. Mulţi colegi şi colege ştiu exact ce se întâmplă.
 
Între timp, abuzatorii lor sunt foarte bine. În fapt, unul dintre ei a fost promovat. Celălalt nu are cum, pentru că este deja în poziţia cea mai importantă, conduce o multinaţională.
 
Încerc să scriu textul ăsta de ceva vreme. Cel mai frustrant este că nu am soluţii. Nu cred că clasa noastră politică actuală este capabilă să facă ceva pentru a schimba lucrurile, nu de alta, dar unii dintre cei mai toxici prădători sexuali sunt în funcţii de conducere. În plus, o bună parte a femeilor din politică se află acolo pentru că au fost promovate nemeritat de taţii, bărbaţii, rudele sau amanţii lor.
 
Experienţa mea ca secretar de stat în discuţiile cu şeful de atunci al poliţiştilor a fost un şoc. Ministrul era cel puţin misogin. Ca societate, ne comportăm oribil când vine vorba de femei de succes. Ne uităm la compromisurile pe care le fac victimele şi mai deloc la faptul că îngrozitor de mulţi dintre concetăţenii noştri admiră sau sunt ei înşişi abuzatori.
 
Sper că textul ăsta va fi citit de cel puţin unul dintre cei care sunt coşmarul celor patru femei. La un moment dat, numele lor vor fi făcute publice în ce priveşte abuzurile. S-ar putea să se întâmple mult mai curând decât se aşteaptă ei.