Medicii de familie refuză să distribuie şi să editeze datele de pe cardul de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de familie nu vor să distribuie cardul de sănătate FOTO Adevărul
Medicii de familie nu vor să distribuie cardul de sănătate FOTO Adevărul

Deşi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine că distribuţia cardului de sănătate va fi făcută prin intermediul medicilor de familie, aceştia din urmă susţin că nici nu se pune problema ca acest lucru să se întâmple. Ba mai mult, reprezentanţii cadrelor medicale se arată surprinse de declaraţiile făcute de actualul preşedinte CNAS.

„Distribuirea cardului, editarea datelor pe card şi achiziţia cititoarelor de card trebuie finalizate de CNAS. Cardul de asigurat este proiectul acestei instituţii, nu este proiectul nostru. De altfel, cardul reprezintă un document de identificare care conform legii poate fi eliberat titularului doar de emitent, cu atât mai mult cu cât cardul de asigurat va avea şi rol de carte de identitate”, au precizat reprezentanţii medicilor de familie într-un comunicat de presă.

Referitor la editarea datelor de pe card, medicii susţin că este un proces consumator de timp, care va reduce şi mai mult din timpul alocat consultaţiilor medicale.
 
„În plus, editarea datelor este inutilă, în contextul lansării Dosarului Electronic al Pacientului începând cu 24 ianuarie 2014, conform calendarului declarat Comisiei Europene în cadrul proiectului DEP finanţat din fonduri europene. Cardul de asigurat trebuie să fie distribuit de asigurător către asigurat, el constituind o legătură directă între aceştia, care nu poate include terţi. În nicio ţară unde se folosesc cardurile de sănătate, acestea nu au fost distribuite de medici”, au mai spus medicii.

În ceea ce priveşte cititoarele de carduri, acestea nu pot fi cumpărate de medicii de familie, acestea fiind deasemenea incluse in proiectul CNAS.

„Cititoarele de carduri compatibile şi contractele de mentenanţă pentru acestea trebuie cumpărate de către CNAS, printr-o licitaţie naţională, transparentă, urmând să fie date în folosinţă medicilor de familie printr-un contract de comodat”, se arată într-unn comunicat.

200.000 de carduri, distribuite în judeţul Arad

Primele 200.000 de carduri de sănătate vor fi distribuite la sfârşitul acestei luni în judeţul Arad. Anunţul a fost făcut de Cristian Buşoi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Mai precis, începând cu ianuarie 2014, românii vor fi obligaţi să prezinte cardul de sănătate ori de câte ori apelează la servicii medicale. Mult-aşteptatele documente electronice conţin informaţii relevante pentru asigurat, cum ar fi grupa sanguină, RH-ul, bolile majore de care suferă dar şi acceptul privind donarea de organe.  

„Cardul este important şi pentru cetăţean dat fiind faptul că va cuprinde informaţii pe care pacientul, aflat într-o situaţie limită, spre exemplu, un accident, nu are posibilitatea să le comunice medicului”, a mai spus Buşoi.

Totodată, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a declarat că documentele electronice vor fi distribuite de către medicii de familie. Aceştia din urmă nu şi-au exprimat încă acordul în acest sens, ba mai mult, voci din rândul reprezentanţilor reţelei de medicină primară susţin că medicii de familie refuză să distribuie cardurile de sănătate.

Duţă salută implementarea cardului de sănătate

Fostul preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, salută decizia de implementare a proiectului cardurilor de sănătate, mai ales că, susţine acesta, implementarea se face după proiectul gândit de el împreună cu ceilalţi parteneri. „Primul proiect al cardurilor de sănătate, gândit de Nicolăescu în 2006, avea termen de implementare până în 2008. Noi am venit cu viziunea integrată a cardurilor – care să includă toate informaţiile şi cheltuielie din Sănătate, astfel că era firesc ca termenul să fie prelungit”, a explicat Duţă.

Întrebat de ce nu ia bani de la servicii pentru a da medicilor de familie să-şi cumpere cititoare şi pentru munca pe care o vor face cu inscripţionarea cardului, Buşoi a spus că ar însemna să ia de la spitale sau de la programul de oncologie. Un astfel de aparat ar putea costa 50 de euro, însă în condiţiile în care ar fi achiziţionate în masă, costurile s-ar putea reduce la jumătate, susţine acesta. El a completat că din 2014 cipul de pe cardul de sănătate ar putea fi integrat în buletinele sau cărţile de identitate noi.

7.500.000 de carduri, până la finele anului

Până la sfârşitul anului urmează să fie tipărite 7.500.000 de carduri de sănătate, contractul pentru anul 2013 fiind semnat pe data de 24.04.2013, potrivit Corinei Ozon, purtătorul de cuvânt al Imprimeriei Naţionale, instituţie ce a fost păgubită cu 1,2 milioane de euro. Până acum, au fost tipărite „2.500.000 de blanchete de carduri, aflate în proces de personalizare cu datele asiguraţilor”, a declarat Corina Ozon.

Cardurile de sănătate ar urma să fie distribuite gradual, au precizat surse din sistemul pentru “Adevărul”. Astfel, iniţial de ele vor beneficia arădenii, apoi bolnavii care fac dializă, urmaţi de cei din armată.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Ce informaţii vor conţine cardurile de sănătate şi când va începe distribuţia lor

Arădenii vor fi primii beneficiari ai cardurilor de sănătate. Mai precis, cele 200.000 de documente electronice, pe care vor fi înscrise grupa de sânge, RH-ul şi boala majoră de care suferă asiguratul, vor ajunge în Arad la sfârşitul acestei luni.

Fostul preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, îl va da în judecată pe Ponta: acţiunile lui sunt demne de un procuror stalinist

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Sănătate, Lucian Duţă, salută decizia de implementare a proiectului cardurilor de sănătate pentru pacienţii români, mai ales că, susţine acesta, implementarea se face după proiectul convenit în timpul mandatului său. Duţă a anunţat însă că îl va acţiona în instanţă pe premier pentru declaraţiile sale defăimătoare la adresa lui şi a muncii depuse la CNAS.

Acordul CNAS-Imprimeria Naţională a fost semnat de succesorul lui Duţă

Scandalul legat de cardul de sănătate continuă. Dacă duminică fostul preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, declara că nu a semnat niciun contract cu Imprimeria Naţională în perioada în care a ocupat funcţia de şef al Casei, luni, reprezentanţii Imprimeriei Naţionale au confirmat că nu a fost încheiat vreun acord cu CNAS pentru producerea cardurilor de sănătate, documentul fiind semnat abia în septembrie 2012, de succesorul lui Duţă, Doru Bădescu.

Lucian Duţă, fostul preşedinte CNAS: „Acuzaţiile care mi se aduc sunt absolut aberante!”

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine că nu a primit niciun document în privinţa sesizării de către Guvern a DNA în cazul său, adăugând că acuzaţiile care i se aduc sunt „absolut aberante”. Medicul a completat că, cel mai probabil, va fi chemat la DNA pentru a da explicaţii privind cardul de sănătate.

Gâlceavă politică pe cardul de sănătate

Un raport elaborat de Corpul de Control al primului ministru Victor Ponta, referitor la întârzierile implementării cardului naţional de sănătate, a pus pe jar lumea politică.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite