Liviu Dragnea: „Majorările salariale din Sănătate au redus plecările medicilor din ţară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea FOTO Mediafax
Liviu Dragnea FOTO Mediafax

Liviu Dragnea susţine pe contul său de Facebook că, datorită majorărilor salariale din Sănătate, mai puţini medici s-au orientat spre clinici din străinătate în 2017.

„Majorarile salariale din sănătate au redus semnificativ plecările medicilor din România. E una din cele mai importante reuşite ale programului nostru de guvernare!”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook.

La baza afirmaţiilor sale au stat o serie de cifre publicate de Ziarul Financiar, cifre conform cărora doar 870 de medici au cerut în 2017 certificate de conformitate de la Colegiul Medicilor din România, asta în condiţiile în care, de regulă, numărul solicitărilor se apropie de 2.000 pe an.

„Vă aduc aminte că s-au promis sume de 1200 euro pentru un rezident şi peste 3000 euro pentru un medic primar. Nimeni nu a văzut aşa ceva. Vă aduc aminte că s-a promis impozit 0 pentru medici. Nici pomeneală de aşa ceva. Vă aduc aminte că un medic rezident începe rezidenţiatul cu două mii şi ceva de lei, incluzând aici bursa. Tichete de masă nu se mai dau. Nu am primit nicio scuză pentru nerespectarea promisiunilor, dar ni se aruncă în faţă statistici aberante, când salariile au crescut timid şi oricum nu numai salariile dictează exodul medicilor”, a scris medicul Vasi Rădulescu pe contul său de Facebook.

Majorările se simt în buzunarele medicilor

Cu toate acestea, majorările salariale de care au beneficiat medicii şi asistenţii medicali anul trecut chiar se simt în buzunarul cadrelor medicale, spun cei din sistem. Concret, un medic primar cu vechime în sistem ajunge să câştige, la ora actuală, între 5.000 şi 6.000 de lei, la care se adaugă banii pentru orele de gardă. Reglementate prin lege, tarifele pentru o gardă în timpul săptămânii pot ajunge chiar şi la 200 de euro în cazul unui medic anestezist, în timp ce un chirurg poate primi pe o gardă de weekend suma de 400 de euro.

„Fără doar şi poate se simte că salariul a crescut. Majoritatea celor din sistemul de sănătate rămăseseră în urmă ca şi creşteri salariale. Majorarea făcută în decembrie 2016 a fost apreciabilă şi în cuantumul plăţii gărzilor. Dacă s-ar produce acea majorare în 2018, s-ar ajunge la jumătate din salariile din străinătate”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor.

În unele cazuri, salariile s-au dublat

Potrivit celor mai recente statistici publicate de Institutul Naţional de Statistică, salariul mediu din Sănătate a crescut cu 35% în ultimul an, ajungând astfel la 2.663 de lei net.

„Oamenii chiar erau mulţumiţi de majorarea salarială. Asta pentru că a crescut salariul şi la infirmiere şi la asistentele debutante, iar în cazul unor medici, salariile s-au şi dublat. Au fost nişte creşteri mai mult decât rezonabile. Faptul că de la 1 ianuarie va fi doar o creştere de 25% şi nu cea promisă, nu e în regulă. Cadrele medicale au nişte aşteptări, poate că nu sunt bani, dar la negocieri au spus că e treaba celor care guvernează, nu a noastră”, a declarat, pentru „Adevărul”, Leonard Bărăscu, preşedintele federaţiei Sanitas, adăugând că s-ar putea ajunge la proteste dacă sindicaliştii vor fi nemulţumiţi de propunerile privind creşterile eşalonate de salarii.

La rândul său, doctorul Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a explicat că deşi creşterile au fost diferite în funcţie de specialitatea medicului şi spitalul în care profesează, ele aveau potenţialul de a mai stopa din exod. „Un medic primar de gradaţia 5 câştigă 6.000 de lei brut. Sunt salarii diferite, dar se simt mai cu seamă banii din gărzi. Este mai bine decât ce era înainte iar creşterile preconizate pentru început de 2018 erau un imbold deosebit pentru colegii noştri mai tineri, care s-ar fi întors în România”, a arătat şeful CMR. 

Ce modificări vor fi făcute anul acesta

Începând cu luna martie 2018, când vor intra în vigoare salariile majorate anunţate de Guvern, vor fi plafonate sporurile la nivelul spitalului. Astfel, medicii se aşteaptă de fapt la o scădere de lefuri, în condiţiile în care în anumite specialităţi sporul este de 100%. 

„Pe lângă plafonarea sporului, rămâne în vigoare acea prevedere conform căreia norma de lucru a medicilor este 48 de ore pe săptămână, ceea ce înseamnă că nu vom mai fi plătiţi pentru gărzi. E praf în ochi, dar românii au înţeles acum că medicii au beneficiat de cele mai mari creşteri salariale. Realitatea  este însă complexă, e greu de explicat”, a completat Bogdan Tănase. 

La nivelul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii se va forma un grup de lucru care va elabora noul regulament de sporuri. Ce este sigur este că spitalele vor putea acorda maximum 30% din bugetul alocat cheltuielii de personal pentru sporuri, subliniază şi medicul Florin Buicu, şeful Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite