Liber la angajări în sectorul asistenţei sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De marţi se pot face angajări în sectorul asistenţei sociale FOTO Adevărul
De marţi se pot face angajări în sectorul asistenţei sociale FOTO Adevărul

De marţi posturile din sectorul de asistenţă socială au fost eliberate, astfel că posturile vacante din acest domeniu post fi scoase la concurs fără să fie nevoie ca şapte alte posturi să fie eliberate.

Hotărârea de Guvern privind ocuparea posturilor vacantate după data de 1 ianuarie 2013 pentru personalul din sistemul de asistenţă socială a fost publicată acum două zile în Monitorul Oficial.

„Am spus-o de la începutul mandatului meu că este de datoria noastră reaşezarea asistenţei sociale în centrul preocupărilor din domeniul social, pentru ca acest domeniu, atât de blamat până acum, să nu mai fie pus la colţ precum o Cenuşăreasă a serviciilor publice. Dacă nu îi vom putea ajuta, într-o societate liberă, pe cei mulţi, care sunt săraci, nu îi vom putea ajuta pe cei câţiva care o duc mai bine. Modernizarea sistemului de asistenţă socială a făcut astfel un pas înainte. Este dovada faptului că ne ţinem de cuvânt, pas cu pas“, a declarat secretarul de stat Codrin Scutaru. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite