Eram furios pe cei care, acum doi ani, ieşeau la televizor şi spuneau că „nu avem nevoie de nimic“, în timp ce Alexandra era supusă la o tortură pe care nu ai dori-o nici celui mai mare duşman. Eram furios pe cei care dau din umeri atunci când sunt întrebaţi ce fac în privinţa condiţiilor absolut mizerabile din lagărele pe care cu generozitate maximă le putem numi „spitale“, în condiţiile în care Alexandra a aflat abia după (!) ce a ieşit din spital că a fost contaminată cu Pseudomonas multirezistent în toate plăgile.

Eram furios pe cei care trebuiau să aibă grijă de Alexandra şi de toţi ceilalţi răniţi, dar şi-au bătut pur şi simplu joc de ei.

Dar poate cel mai furios eram pe faptul că, la aproape doi ani de atunci, România nu s-a schimbat aproape deloc faţă de ţara care, pe 30 octombrie 2015, la ora 22.31, cu un minut înainte de primul apel la 112, se pregătea de weekend. Tot aceleaşi scandaluri politice, tot aceleaşi condiţii în spitale, tot aceeaşi nepăsare faţă de viaţa umană. Singura diferenţă este că 65 de oameni care aveau toată viaţa în faţă nu mai sunt.

La doar doi ani de la Colectiv, ne amintim de aceşti 65 de oameni doar în preajma datei de 30 octombrie, când toată presa e plină de reportaje şi recapitulări, sau atunci când se mai mişcă ceva în „dosarul Colectiv“. Atât. Pentru noi, restul, viaţa merge mai departe, aşa că am uitat repede. Dar supravieţuitorii şi rudele şi prietenii celor care şi-au pierdut viaţa trăiesc zi de zi cu sentimentul ăsta de furie în ei.

Aşa că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem acum este unde e furia pe care o simţeam toţi atunci când zeci de mii de persoane au ieşit în stradă să ceară dreptate pentru 65 de oameni a căror singură vină a fost că au vrut să vadă un concert mişto într-o vineri seară?

Cred că toată lumea ar trebui să citească povestea Alexandrei pentru a-şi readuce aminte de acea furie. Cine ştie, poate de data asta nu o mai pierdem.

Puteţi găsi povestea Alexandrei aici.

P.S.: În seara asta, în Bucureşti, are loc „Marşul Chitarelor“ (de la ora 19.00), unde vor fi comemorate victimele din Colectiv. Între un pahar de vin şi un concert bun, poate vă găsiţi timp şi pentru o plimbare prin oraş.