Joburile preferate de români în 2016: publicitatea, jurnalismul şi IT-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai căutate domenii de muncă la nivel global sunt ingineria, contabilitate-finanţe şi vânzări, potrivit unui studiu efectuat de site-ul de recrutare online eJobs. Totodată, cercetarea relevă că bărbaţii aleg cu preponderenţă transporturile, iar domeniul cu cea mai mare prezenţă feminină este secretariat-administrativ. După criteriul vârstei, tinerii preferă publicitatea, iar seniorii agricultura, producţia şi managementul.

Potrivit unei cercetări efectuate la nivelul ţării de platforma de recrutare Ejobs, în 2016, românii au preferat să se angajeze în domenii precum Ingineria, aleasă de 9 la sută din respondenţii chestionarului, Constabilitate - Finanţe, domeniu preferat de 7 la sută din persoanele chestionate, şi Vânzările, domeniu vizat de 6 la sută din candidaţi. Tot 6 la sută din candidaţi au ales ca domeniu preferat Resursele umane şi Psihologia.

Managament şi Consultanţă - aceeaşi căutare la bărbaţi, precum şi la femei

Chiar dacă la nivel global, domeniul Secretariat - Administrativ nu a avut prea multă căutare, cumulând doar 4 la sută din răspunsurile pozitive ale respondenţilor, acest compartiment pare preferat de către femei. Astfel, 89 la sută din candidatii la un post de secretar au fost femei.

Bărbaţii, în schimb, au domeniul lor la care femeile nu prea se încumetă, respectiv transporturile. Cercetarea arată că 94 la sută din cei care au aplicat pentru o slujbă în acest domeniu sunt bărbaţi. Totodată, aria transporturilor este preferată de oameni cu studii medii, 74,3 la sută din persoanele care muncesc în Transporturi sunt absolvenţi de studii medii.

Managamentul şi Consultanţa sunt,pe de altă parte, nişte domenii la fel de dorite atât de către bărbaţi, cât şi de către femei, raportul procentual al candidaţilor fiind de 50/50.

Alte sfere care adună candidaţi în măsuri egale sau cât de cât similare sunt  Chimie - Petrochimie (50/50), Juridic (46 la sută bărbaţi, 54 la sută femei), Publicitate - Agenţii de publicitate (58 la sută bărbaţi, 42 la sută femei), Achiziţii - Logistică - Aprovizionare (55 la sută bărbaţi, 45 la sută femei).

Publicitate, Jurnalism şi IT - domeniile tinerilor

Cercetarea mai arată că 50 la sută din cei care aleg să lucreze în Publicitate sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani. De asemenea, 41,6 la sută din cei care preferă să lucreze în Media Jurnalism şi 40 la sută din cei care aleg IT-Hardware sunt de asemenea tineri sub 24 de ani.

Seniorii, cu vârste cuprinse între 45 şi 54 de ani, se regăsesc cu precădere în domenii ca Agricultură, Producţie şi Management.

Publicitatea şi Jurnalismul sunt dominate de bucureşteni, peste 58 la sută din candidaţii din această zonă preferând branşele sus-numite.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite