Ipocrizia jurnalistului sportiv

Nici nu s-au uscat bine supărările pe Ilie Năstase că au şi apărut spălătorii de pretinse impietăţi aduse statuii naţionale. Mă pregătesc să spun că avem o categorie specială de jurnalişti, dar după cum creşte numărul de pretinşi jurnalişti dispuşi să scrie din convingere la comandă sunt pe cale să fac o generalizare asupra breslei. Ipocrizia a devenit instrumentul presei care a început să îşi uite menirea.

Articolul Corinei Băcanu îl mitralia pe Ilie Năstase. Îl lovea direct în soclu şi folosea cuvinte dure. E adevărat că în câteva paragrafe s-au strâns multe frustrări pe care le avem cu toţii atunci când vorbim de Regii spaţiului public de la noi. Sportivi şi artişti care au cucerit gloria şi au primit aplauzele noastre sincere nu au înţeles că plecăciunile sunt acte de umilinţă în faţa excelenţei şi nicidecum cecuri în alb pentru a spune prostii pe bandă rulantă.

Actori aplecaţi de spate în faţa unei felii de pâine aruncată de mai marii zilei nu văd ridicolul propriului rol. Sportivi adulaţi la vremea lor se închipuie modele de urmat în spaţiul public uitând că pentru aşa ceva e nevoie de responsabilitate în propriul comportament. O responsabilitate la fel de importantă ca aia pe care o aveau atunci când se aflau pe scenă sau pe terenul de joc. Credeţi că toţi aceştia, în frunte cu Ilie Năstase, ar fi ajuns unde au ajuns atunci când vorbim de performanţele lor dacă s-ar fi comportat cu atâta lipsă de discernământ?

Pe Ilie Năstase nu l-au făcut Marele Ilie Năstase clovneriile din pauzele meciurilor, ci talentul său uluitor. De ce avem parte astăzi doar de un personaj gol de sensuri şi plin de ridicol care a mai şi ajuns senator în Parlamentul României. Cine e de fapt Ilie Năstase pentru noi? O amintire, un clip pe Youtube, o poveste spusă de părinţii noştri? Toate fac parte din trecut şi din legendă. Cine e Ilie Năstase astăzi? Un ins la fel de iresponsabil ca restul senatorilor printre care se învârte, un personaj care nu mai face diferenţa dintre amuzament şi ridicol, un invitat în emisiunile tabloidale pentru că e garantat faptul că va spune o năstruşnicie. De ce suntem noi obligaţi să închidem ochii la prostiile prezentului pentru că la un moment dat, cândva în trecut, acelaşi om încânta tribunele cu talentul său?

O mare parte din vina pentru situaţia în care ne găsim o poartă jurnaliştii vremurilor noastre. Îndrăgostiţi de metafore simple, nu se pot stăpâni să arunce cu titluri nobiliare în sportivii despre care scriu. Regele, Lordul, Căpitanul, Briliantul, Prinţul sunt câteva dintre ele. Şi uită că un dribling de geniu este la fel de efemer ca titlul pe care îl acordă unor oameni supuşi greşelii la fel ca ceilalţi. Dornic să evadeze din presa sportivă îngenuncheată unor personaje dubioase ca fraţii Becali, Copos, Borcea, MM şi mulţi alţii ca ei, jurnalistul sportiv îşi închipuie că se poate spăla pentru greşelile breslei prin omagii deşanţăte ultimilor legende care mai au un strop de legitimitate. E trist ce li se întâmplă şi mai trist e că nu fac un efort real să îşi modifice propriul comportament, uitând că titlurile de nobleţe inventate nu au cum să îi salveze în nici un fel.

Acest articol este dedicat şi el unui jurnalist sportiv de la... citiţi continuarea pe Sereniti.ro

Un articol semnat de Lidia Marinescu