INTERVIU Profesor Doina Dimulescu, medic cardiolog: „Chiar şi durerea în coate poate fi semn de infarct“

Infarctul îi ia pe nepregătite pe români, afectaţi la vârste tot mai tinere de boli cardiovasculare, ucigaşul numărul unu la nivel european. Medicii admit că semnele infarctului pot fi înşelătoare şi că, nu de puţine ori, diagnosticele au fost puse greşit chiar şi de doctori cu experienţă.

Durerea în piept, transpiraţiile reci, vărsăturile şi o stare continuă de slăbiciune sunt doar câteva dintre simptomele obişnuite ale infarctului de miocard, care face tot mai multe victime printre românii care suferă de hipertensiune, diabet şi obezitate. „ Există durere coronariană care nu se manifestă în piept, ci doar în zonele de iradiere: la baza gâtului sau în brăţară ori în coate”, a explicat profesorul Doina Dimulescu (foto), managerul Spitalului de Urgenţă Elias din Capitală şi viitor preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”.

„Adevărul“: Bolile cardiovasculare sunt principalul ucigaş al românilor. Cum recunoaştem un infarct?

Profesor Doina Dimulescu: Durerea care ar trebui să îl trimită pe pacient la camera de gardă este o durere tipică, ce apare în mijlocul sternului, e intensă, iradiază în gât, în ambele membre şi în spate. Cel mai des este însoţită de o stare de slăbiciune, de vărsături, de transpiraţii reci, profunde. Problema este că nu toată lumea are aceste simptome tipice, care sunt uşor de recunoscut. De pildă, femeile, vârstnicii şi diabeticii tind să aibă simptome mai atipice. Aceştia din urmă dezvoltă în timp o formă de afectare a nervilor vegetativi şi ajung, de regulă, la spital abia când fac o complicaţie a infarctului.

Cum se manifestă infarctul la aceste categorii de persoane?

Diabeticii pot să aibă înţepături în piept. Femeile, în schimb, au deseori simptome amestecate, e greu să le desluşeşti. Osteoporoza după vârsta menopauzei poate genera tot felul de dureri toracice, care se amestecă cu simptomele date de infarct. Ideea este ca măcar cei care au dureri în piept să nu stea acasă şi să meargă la spital sau la un specialist. Noi am încercat să ajutăm populaţia să recunoască mai uşor primele simptome ale infarctului miocardic, să vină la spital pentru dureri toracice care pot fi suspecte de aşa ceva şi să nu stea acasă cu orele, lucru care este extrem de important. Există durere coronariană care nu se manifestă în piept, ci doar în zonele de iradiere: la baza gâtului sau în brăţară ori în coate.

Vin românii târziu la medic?

Da. De regulă, se pierde timp preţios până când pacientul, dacă este într-un sat sau o localitate izolată este preluat de ambulanţă, mai ales într-o ţară destul de mare cum este România, lipsită de autostrăzi. Întârzierile pot afecta advers rezultatele medicilor. Apoi, mai avem o categorie de pacienţi  care ratează fereastra terapeutică: oamenii tineri, care nu se gândesc că o durere toracică ar putea fi un infarct. La 30 şi ceva de ani nu prea te gândeşti la lucrul ăsta şi pe bună dreptate. Pe de altă parte, vedem obezitate, hipertensiune, diabet – e suficient ca să explice de ce vedem în continuare boală coronariană la vârstă tânără. Prin urmare, indiferent de vârstă, pacienţii care au dureri ar trebui să se ducă la spital pentru o electrocardiogramă şi să stea de vorbă cu un doctor. Noi avem în spital şi mijloace sensibile de diagnostic, care nu există în ambulanţă sau în policlinici.

Cât de diferită era situaţia în urmă cu 10 – 15 ani?

Eu am în spate 35 de ani de practică în medicină de urgenţă şi cardiologie. Pe vremea când făceam stagii la Spitalul de Urgenţă Floreasca vedeam rar bărbaţi sub 40 de ani care să facă infarct. Şi mai rare erau situaţiile în care tinerele făceau infarct. Astăzi, vedem în mod frecvent femei în jurul vârstei de 40 de ani cărora le punem diagnosticul de infarct cu toate că nu au un cumul de factori de risc.  Vedem tineri de 30 de ani care fac infarct dar care nu au diabet. Acum avem totuşi posibilitatea să îi diagnosticăm mai uşor. Înainte, aceşti oameni mureau subit, în casele lor. Acum, pacienţii îi resuscităm şi le facem angioplastie în primele 12 ore şi pleacă acasă, iar la electrocardiogramă nici nu ai fi spus că au suferit un infarct.

Deci s-au făcut progrese?

Concret, prevalenţa bolii coronariene nu a scăzut, dar a început să scadă  mortalitatea prin infarct datorită tehnicii acesteia de deschidere a vasului care se numeşte angioplastie primară. În ultimii trei ani, mortalitatea în spital în România a scăzut de la13%  la 8 %, iar în spitalele care fac angioplastie primară rata mortalităţii a scăzut la 5%. De la coada Europei am ajuns la mijlocul listei. Însă aceasta este prevenţia secundară, este necesar să avem prevenţie primară, să controlăm factorii de risc. Ei trebuie abordaţi medical înainte ca boala de inimă să se producă. 

Care sunt factorii de risc?

Fumatul, ereditatea, hipertensiunea, diabetul zaharat, prezenţa unor anomalii metabolice de tipul dislipidemiilor sunt doar câţiva dintre factorii de risc în bolile cardiovasculare. Noi avem o mare problemă să conştientizăm factorii de risc clasici la pacienţii noştri. O altă mare problemă este controlul acestor factori de risc, pentru că nu îi putem aborda doar terapeutic. Sigur, e mult mai comod să iei o pastilă decât să încerci să slăbeşti 10 kilograme, sau să te străduieşti să te laşi de fumat ori să îţi schimbi alimentaţia de pe piept ardelenesc cu murături şi alte mâncăruri gustoase şi nesănătoase pe carne fiartă şi legume sau să renunţi la sare. Individul, când nu are boală şi are numai factori de risc, acceptă cu greu tot felul de constrângeri. Sigur că e important ca un pacient să îşi cunoască suferinţa şi să accepte că are boala hipertensivă şi că trebuie să se trateze şi nu doar să ia ceaiuri. Prin urmare, e important ca pacienţii să aibă încredere în recomandările medicale.

S-a întâmplat să aveţi şi pacienţi care să nu asculte recomandările?

Bineînţeles. Este un fenomen cu care ne confruntăm în ultimii ani tot mai des, în special în mediile educate – neîncrederea în doctori. Pacienţii vin şi spun că au citit altceva pe internet, iar asta afectează prognosticul, mai ales dacă sunt şi unii care decid, de capul lor, să întrerupă medicaţia. De exemplu, un pacient care are fibrilaţie atrială, e în vârstă, e hipertensiv, mai are şi diabet, are un risc major de a face accident vascular embolic în absenţa tratamentului anticoagulant. Medicaţia reduce cu peste 60% riscul, dar nu îl anulează. Mai avem şi pacienţi care refuză să ia medicamentele pentru că scrie în prospectul medicamentului că au efecte adverse. Nu există medicament activ care să nu aibă efecte adverse.

În afară de factorii de risc clasici, mai sunt şi alţii?

Spre exemplu, bolile autoimune antrenează un risc crescut de infarct de miocard, la fel şi antiinflamatoarele şi corticoterapia. În schimb, cercetătorii au descoperit o nouă categorie de factori de risc, despre care se vorbeşte mai puţin: factorii psihosociali. Omul stresat şi intens preocupat de lucruri care îi ameninţă cariera nu se mai uită cu atenţie la ce se poate întâmpla peste 30 de ani.

Influenţează stresul prognosticul unui tratament?

Depresia şi anxietatea influenţează prognosticul printr-un comportament neadecvat, în sensul că pacientul nu are energia psihică să se conformeze unor recomandări de modificare ale stilului de viaţă: de a slăbi, de a ţine anumite diete, de a se lăsa de fumat, de a mânca fără sare, de a-şi reduce aportul caloric. Depresia şi anxietatea cresc riscul de infarct. E clar că prezenţa lor face pacientul mai vulnerabil la boală. Ca doctori, ştim că pacientul care spune „aoleu, mor, aoleu, mor” înainte de anestezia generală sau înainte de o procedură complicată, de regulă păţeşte un necaz mare. Şi în aceeaşi măsură ştim că pacienţii care sunt echilibraţi psihic au capacitatea de a ieşi din probleme de sănătate uneori foarte grave.

Ce cazuri deosebite aţi întâlnit?

Am avut un pacient foarte educat care m-a sunat acum ceva vreme să îmi spună că a avut o pancreatită. Simţise o durere în capul pieptului şi în coate, s-a dus la policlinică şi acolo i-a făcut o gastroscopie, însă nicio durere în capul pieptului care iradiază în coate nu poate fi o simplă pancreatită. N-a crezut că a fost infarct până ce n-a făcut o coronografie. Era un infarct mic, nu unul întins, acestea din urmă produc şoc şi insuficienţă cardiacă de nu mai stai pe picioare. Un alt caz impresionant a fost al unui pacient care s-a dovedit a avea o formă severă de boală coronariană dar care nu avea dureri ci avea doar eructaţii. Bărbatul era tratat de boală de reflux esofagian de ani întregi, fără rezultate. L-am chemat să-i fac un test de efort. În momentul în care au apărut modificările tipice de ischemie miocardică, s-a umplut de transpiraţie şi a început să eructeze. L-am trimis la coronarografie şi avea boală tricoronariană severă.

Care sunt simptomele infarctului

Semnele care trădează un infarct nu sunt aceleaşi de fiecare dată, ci ele diferă de la om la om. Dificultăţile de respiraţie şi senzaţia de ameţeală sunt semnele unui infarct, în timp ce tulburările de somn şi anxietatea pot prevesti apariţia unui infarct. Durerea în piept şi senzaţia de gheară sunt, de asemenea, semne care ar trebui să îl trimită pe pacient direct la camera de gardă, pentru o electrocardiogramă şi un consult de specialitate.