FOTOGALERIE Copiii bolnavi de SIDA: lupta de la Singureni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii
seropozitivi din centrul de plasament „Andreea Damato“ şi-ar dori să se joace
mai mult în afara casei, printre ceilalţi copii.FOTO Eduard Enea
Copiii seropozitivi din centrul de plasament „Andreea Damato“ şi-ar dori să se joace mai mult în afara casei, printre ceilalţi copii.FOTO Eduard Enea

Un jurnalist italian a pus pe picioare, în judeţul Giurgiu, un centru de plasament  pentru copiii seropozitivi. Moştenirea lui Mino Damato e dusă mai departe de soţia sa şi de românii care ajută Fundaţia „Bambini in Emergenza“.

Miroase puternic a vopsea pe ulicioara asta. O mână de tineri colorează scândurile orizontale ale unui gard lung, din lemn, care închide comuna Singureni, Giurgiu. Verde, albastru, verde, verde, albastru. Mai înainte de drum, un domn aşază nişte nori la vârful stâlpilor. Din ei se scurg, în acuarelă albă, stropi mari şi deşi. Mai are să aranjeze animăluţele desenate pe carton în decor şi gata casa. Va fi „Arca lui Noe“, dar nu va fi niciun potop.

La 40 de kilometri de Bucureşti, în comuna Singureni, se află singurul centru de plasament din România, autorizat şi dedicat să îngrijească copii abandonaţi şi bolnavi de SIDA, Centrul Pilot „Andreea Damato“, înfiinţat de „Bambini in Emergenza“.

Alătură-te campaniei „Cine, cum şi când Schimbă România” pe Facebook şi pe site-ul cine-schimba-romania.ro şi află poveştile oamenilor care sunt conştienţi că regenerarea societăţii româneşti depinde de fiecare dintre noi!

Silvia Saino Damato,  cea de-a doua soţie a răposatului ziarist Mino Damato, este preşedintele fundaţiei, fondată în România în 1997, care, împreună cu 20 de angajaţi români, cu voluntari din Italia şi cu sprijinul Surorilor Franciscane Misionare de Assis, se ocupă de educarea şi de formarea celor 25 de copii instituţionalizaţi din acest centru. Pentru a nu fi trimişi în orfelinatele de provenienţă, copiii abandonaţi la Spitalul „Victor Babeş“ din Bucureşti sunt primiţi în Centrul de la Singureni. Locuiesc aici până când îşi găsesc o familie care îi adoptă. Printre ei, sunt şi copii sănătoşi. Niciodată, niciunul dintre aceştia nu a luat virusul de la cei seropozitivi.
 

1 Decembrie, cu patru semnificaţii

Se fac pregătiri pentru 1 Decembrie în acest colţ de lume. Şi poate că această dată nu a avut niciodată atât de multe semnificaţii câte are pentru Fundaţia „Bambini in Emergenza“. Ce să „sărbătorească“? Ziua Naţională a României? Ziua Mondială de combatere a SIDA? Că, dacă ar mai fi trăit, italianul Mino Damato, fondatorul fundaţiei, ar fi împlinit 74 de ani? Sau inaugurarea unui nou adăpost pentru micuţii bolnavi? Oricum, sâmbătă, toţi cei din Fundaţie şi-au dorit o sărbătoare. Una care să alunge singurătatea copiilor abandonaţi şi seropozitivi din Singureni.
 

O nouă casă: „Sfânta Iuliana“

Îi sar toţi copiii în braţe Silviei atunci când păşeşte pragul unei case. Iar ea îi îmbrăţişează pe toţi odată şi apoi pe fiecare la rând. E sprintenă şi mai mereu zâmbitoare, caldă şi se vede în ochii ei cât îi iubeşte pe aceşti copii. De când a murit Mino, în iulie 2010, coordonează activităţile Fundaţiei „Bambini in Emergenza“. Tot ce povesteşte despre fundaţie, trece pe numele fostului soţ. „Eu mă simt privilegiată că l-am cunoscut. Era un om minunat. Şi acum mă simt mândră că pot să duc mai departe munca lui. N-aş putea să fac altceva“, mărturiseşte Silvia. Împreună cu cei de la fundaţie se asigură că lucrurile vor fi gata pentru inaugurarea celei de-a opta case, „Sfânta Iuliana“. Iar din oră-n oră, trebuie să sosească doi copii de câteva luni, seropozitivi. „Sunt copii ale căror mame au pierdut lupta cu drogurile, în special cu etnobotanice. Nasc şi nu-şi dau seama că au născut, deoarece consumul de etnobotanice le afectează foarte mult memoria şi psihicul. Nici măcar nu-i dau un nume copilului. Ultimii copii care au venit la noi sunt copii «X»“.

Astăzi, la grădiniţă, am desenat steagul României. Cu roşu, galben şi albastru. Claudia, copil seropozitiv

  Hainele şi jucăriile, marcate cu eticheta „SIDA“

În 1990, apare, într-un ziar italienesc, fotografia unei fetiţe românce seropozitive pierdute. Mino Damato este impresionat de cazul Andreei şi se implică în căutarea ei. O găseşte la scurt timp în Spitalul „Victor Babeş“ din Bucureşti, alături de alţi 100 de copii nedoriţi. Şi, cu o sentinţă dată de tribunal de încredinţare a Andreei, domnul Damato o adoptă pe fetiţă şi se întorc împreună, la Roma, acasă. Condiţiile mizerabile în care îi găseşte pe copii îl determină să organizeze în Italia convoaie de ajutoare umanitare, pe care, timp de patru ani, le trimite periodic spitalului din Bucureşti. „Nu aveau lenjerii, trăiau lângă fecalele lor. Mulţi dintre ei aveau deja leziuni pentru că erau imobilizaţi. Erau legaţi de pat, să nu cadă, pentru că nu ştiau să meargă. Erau 100 de copii la o singură asistentă. Nici măcar nu-i spălau, de teama contagiozităţii. Iar hainele şi jucăriile lor erau marcate cu eticheta «SIDA»“, povesteşte Silvia Damato, preşedintele fundaţiei. Este momentul în care, pentru copiii uitaţi de mamele lor, începe să existe un „tată“.

image

Foto

copii seropozitivi singureni
copii seropozitivi singureni

Silvia Saino Damato, preşedintele Fundaţiei Bambini in Emergenza, povesteşte despre condiţiile mizerabile în care erau spitalizati copiii bolnavi de SIDA din România anilor '90. FOTO Eduard Enea gallery-link

După patru ani de sprijin, schimbările nu se văd, iar Mino Damato hotărăşte să vină în Bucureşti. Restructurează, cu banii lui, două pavilioane ale Spitalului „Victor Babeş“ şi înfiinţează o şcoală alături. „Mino era pasionat de ceasuri. Avea o colecţie de aproximativ 150 de ceasuri, pe care şi-a vândut-o pentru a finanţa primele proiecte de la Bucureşti. Da, pe toate le-a vândut“, spune Silvia. Treptat, copiii înfloresc, ţin pentru întâia oară un creion în mână şi sunt strigaţi pe nume, fără să-l aibă scris pe frunte.

2 milioane de euro au costat investiţiile Fundaţiei „Bambini in Emergenza“ în centrul de plasament de la Singureni.

„Casele de tip familial nu sunt o familie“

Pentru copiii din spital, care urmau să ajungă în orfelinate, Mino Damato construieşte Centrul Pilot la Singureni, în 2007, primind o concesiune a unui teren din localitate de la Ministerul Sănătăţii. Îi dă numele fiicei sale adoptate, Andreea, care, un an mai târziu, se stinge, învinsă de boală. Fundaţia se ocupă de atunci de îngrijirea copiilor seropozitivi. Sunt psihologi care discută permanent cu copiii, medici stomatologi, personal care stă permanent cu ei şi îi îngrijeşte. În fiecare casă există câte o soră, din congregaţia Surorilor Franciscane Misionare de Assis, romano-catolice, care se ocupă de educaţia celor mici. „Eu sunt convinsă că avem case frumoase şi tot ceea ce trebuie, dar acestea sunt case-familii. Casele de tip familial nu sunt o familie. Asta aş dori: să se găsească câte o familie pentru fiecare dintre aceşti copii“, spune Silvia.

„«Am cumpărat» dreptul de a se plimba pe stradă“

Sosirea copiilor în Singureni şi activităţile fundaţiei nu a fost niciodată privite cu ochi blânzi de comunitate. „Au încercat să ne determine să nu ieşim din acest Centru Pilot. De la primar veneau scrisori în care ni se cerea să comunicăm la ce oră vor ieşi copiii de pe poarta spitalului, unde se vor duce şi când se vor întoarce. Am început să cumpărăm atunci terenuri în sat, în afara acestui perimetru, ca să se deplaseze cu copiii pe jos, având ca obiectiv vizita la celelalte case ale fundaţiei. Practic, «am cumpărat» dreptul de a se plimba pe stradă“, spune Silvia. Iar opunerea faţă de activităţile fundaţiei în Singureni nu s-au dezgheţat prea mult faţă de când au venit în localitate.

Anul trecut, fostul primar, Ştefan Tăgârţă, actual viceprimar declara, pentru „Adevărul“: „Ştiţi, nu există comunicare, nu poţi să vorbeşti cu ei... Şi mai e o problemă. Copiii aceştia vor să înveţe laolaltă cu ai noştri. Păi, nu se poate aşa ceva...“. De asemenea, aceste afirmaţii erau susţinute şi de Marian Pătuleanu: „O lovitură mică între copii, o bubiţă şi, gata!, s-a luat. Cei din fundaţie vor să-şi aducă toţi copiii la grădiniţă, dar nici chiar aşa. Nu e o discriminare, ăsta e, pur şi simplu, un fapt“. Anul acesta, funcţiile celor doi s-au inversat. Domnul Tăgârţă este viceprimar, iar domnul Pătuleanu este primar.

Reporterii „Adevărul“ au încercat să vorbească cu primarul localităţii, însă la primărie, l-au găsit doar pe viceprimar, care a refuzat să facă orice comentarii. „Eu nu pot ca să vorbesc decât cu consimţământul domnului primar, nu pot să ies din atribuţiile acestea. N-am nicio părere personală referitoare la ce face Fundaţia şi la copii. Nu comentez“, spune viceprimarul Tăgârţă.

În 2003, copiii au mers în Italia şi l-au vizitat pe Papa Ioan Paul al II-lea.

Anul trecut, pentru prima oară la şcoala locală

Nu sunt de aceeaşi părere două bătrâne care stau la poartă şi tăinuiesc. Cu o mână dusă streaşină la ochi, doamna Maria Ionescu vorbeşte calm: „Sunt şi ei copii, ar vrea să se joace. Ce să avem cu ei? Am avut o nepoată care a lucrat acolo la ei, ştim că au condiţii foarte bune. Boala asta se ia prin alte metode, nu dacă stăm de vorbă cu ei. A dus vorba un ţigan prin sat că s-ar fi infectat de la ei, dar minţea! Păi ăsta nu e om“.

Timp de 10 ani, copiii au mers şi au învăţat la o şcoală separată din sat, construită special pentru ei de fundaţie. La cea locală, nu erau acceptaţi. În ciuda acestei reticenţe, fundaţia s-a luptat ca ei să se alăture celorlalţi copii şi a reuşit ca, o parte dintre aceştia, să meargă la grădiniţa din comună. Iar anul trecut, au dus pentru prima oară un copil în clasa I. Şi are şi coleg de bancă.

În aceste cazuri, dacă vrei să faci ceva, trebuie să-l faci repede. Dacă avem un motto după care ne ghidăm ar fi, cum spunea Mino, dacă faci ceva, fă-l bine, fă-l repede şi fă-l frumos. Tania Stănescu, coordonatorul Fundaţiei „Bambini in Emergenza“
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite