Eu cred în spitale, şcoli şi şosele

Aproape aş fi în stare să promit că, dacă ăştia vor termina vreodată Autostrada Piteşti-Sibiu, sunt dispus să parcurg în genunchi distanţa de 166 de kilometri. Riscul e minim.

Până la urmă, nici Gabi Firea sau Dan Şova nu şi-au pus cortul pe centura Bucureştiului ca să supravegheze lucrările. Dar frustrarea e aşa de mare, că sunt gata să invoc orice forţe divine sau universale dispuse să participe la finalizarea lucrărilor de infrastructură din România. 

Cică banii de la Catedrală ar fi putut fi folosiţi cu mai mare folos în altă parte. Nu cred. Afirmaţia este 100% adevărată în cazul jumătăţii de miliard de euro pe care TelDrum a primit-o de la statul român. Da, compania aia care are sediul într-unul dintre cele mai sărace judeţe din România. Ăia erau banii statului, banii de spitale, şcoli şi infrastructură. Nu de vânătoare, genţi şi vacanţe exotice. Aşa că pentru banii de la Catedrală nu s-ar fi supărat nimeni dacă nu ar fi existat TelDrum şi alte zeci de firme căpuşă. Ar fi fost o discuţie despre cum am putea face şi noi o aroganţă în anul Centenarului. Şi ne-am fi uitat cu ochi critici la arhitectura ei, fără să ni se rupă sufletul de miile de oameni fără speranţă care se îmbulzesc să se calce în picioare. Aşa, am rămas cu aroganţa maşinilor scumpe, a infractorilor care s-au îngrămădit să participe la sfinţire şi la banii aruncaţi pe cimentul şi betonul care ar fi fost mult mai potrivit a fi folosit la spitale, şcoli şi şosele. 

Eu am crescut la Mărăşeşti. Mausoleu, proiectele din Primul Război şi mulţi eroi. Ecaterina Teodoroiu, locotenentul Gabriel Pruncu şi Măriuca Zaharia. Aproape necunoscuţi astăzi, toţi au murit fără să vadă Marea Unire. E drept, la fel ca cei care au făcut Marea Unire, au murit în puşcăriile comuniste. Cu excepţia lui Ion I.C. Brătianu, pe scaunul căruia e cocoţată Viorica. Ăştia suntem, un neam de supravieţuitori. Dar cam puţin. A rămas România, dar am uitat unde îi sunt cetăţenii. Cam puţin pentru 100 de ani la sfârşitul cărora Transilvania nu ştie cum să scape de Bucureşti, sudul e de-o sărăcie fudulă care a născut cea mai coruptă clasă politică pe care am avut-o, iar Moldova atârnă într-un pod la marginea Buzăului şi fuge unde vede cu ochii. Ajută la ceva Catedrala? Oricum ai răspunde, ajută la mult prea puţine. 

Aşa că mă gândesc că e mai util să credem în spitale, şcoli şi şosele, pentru că viaţa e o chestiune de prioritate. Nu vreau să las altora ziduri şi betoane, ci mai degrabă o societate care ştie să se bucure de viaţă. Ceauşescu şi-a făcut propria lui catedrală. A demolat şi a cheltuit ca un dement. Înainte de ‘89 aveam lumină două ore pe zi, apă caldă o dată pe săptămână, iar pâine albă, când aducea controlorul CFR de la Bucureşti. Am plătit pentru Casa Poporului atunci. Aşa că îi înţeleg pe cei care nu vor să plătească pentru Catedrală, astăzi. Şi mai gândiţi-vă la ceva. Peste 50 de ani, Casa Poporului - Palatul Parlamentului, cum se cheamă ea astăzi - va trebui renovată. Cine va plăti pentru ea? Ştiu, e o întrebare pentru alţi fraieri care se vor mira că după 150 de ani nu avem spitale, şcoli şi şosele, deşi am plătit clipă de clipă pentru ele.