Embleme

Mitingul din Piaţa Universităţii pentru demisia lui Piedone, Oprea şi Ponta  FOTO David Muntean/Adevărul

Ca profesor de Filosofie, am o înclinaţie firească spre gândirea sistematică, ceea ce nu înseamnă că nu aş fi de acord, până la un anumit  punct, cu mentalitatea „anti-sistemică” a ceea ce numim „Stradă” sau „Piaţă”, pe care le putem numi şi Agora sau Forum.

Chiar şi în Teoria sistemelor se face distincţia între „sistemele închise”, cum ar fi „sistemul de caste”, şi „sistemele deschise”, cum ar trebui să fie cele democratice. La nivel de scris, sau de „scriitură”, cum îi zice R Barthes, sunt posibile foarte multe genuri, de la aforismele concentrate într-o singură propoziţie – cum sunt şi proverbele şi zicătorile -, până la tratatele ştiinţifice sau cele metafizice. În şirul acestora, undeva între aforism şi eseu, între sistematic şi nesistematic, se poate înscrie şi Emblema. În „Dicţionar general al limbii române”, de Vasile Breban, cuvântul „emblemă” are două înţelesuri, consonante:

• Obiect sau imagine care simbolizează ceva, are un anumit înţeles
• Simbol, figură alegorică reprezentând o colectivitate, un personaj, o corporaţie, etc”.( p.323)

Spaţiul, sau domeniul de referinţă  pe care mergem noi – adică , acela de gen literar - intră în cercul larg al lui „etc.”.

1.  POLISILOGISMUL CONDUCĂTORULUI (ŞOFER)

Am călătorit într-o zi de la Bistriţa la Cluj-Napoca, angajând un şofer şi o maşină, pentru un transport de cărămizi. De la angajare până la plata serviciului, eu însoţindu-l în cabină pe şofer, am avut o discuţie lungă şi chinuită, aproape imposibilă, cu el. După ce ne-am despărţit, în termeni eleganţi, am elaborat acest polisilogism:

„Nu aude.

Dacă aude, nu ascultă.

Dacă ascultă, nu înţelege.

Dacă înţelege, nu înţelege bine.

Dacă înţelege bine, nu face.

Iar dacă face, face prost”

Şoferul despre care vorbesc conducea doar o maşină de transportat materiale, cărămizi în acest caz. Dar, Polisilogismul este valabil şi pentru o mare parte dintre politicienii care ne conduc astăzi ţara, fiind şi ei un fel de „şoferi”. Legile, elaborate şi aplicate de ei, dar îndurate de noi, sunt un fel de „cărămizi”, cu care se construiesc edificiile Instituţiilor din România de azi. Referindu-se doar la un şofer şi la un drum între două oraşe ale ţării, Bistriţa şi Cluj-Napoca, s-ar putea ca Polisilogismul să fie valabil şi pentru mulţi dintre conducătorii politici de azi, deci pentru Drumul României, încă nu se ştie bine încotro.

2.  ZEIŢA DREPTĂŢII

În statuia care o reprezintă pe Zeiţa Dreptăţii, important poate fi faptul că Balanţa este ţinută Sus, la vedere, deşi Zeiţa are ochii acoperiţi. Iar Spada este ţinută Jos, deci într-o stare virtuală, de posibilă folosire, numai dacă va fi cazul. Este interesant că eşarfa este pusă peste ochii Zeiţei. Ne-am putea aştepta să fie pusă şi peste urechi, întrucât toate opiniile, părerile, fie ele corecte sau zvonuri şi bârfe, ne vin pe calea auzului, "Auzi, mă, ce se spune!?"... Faptul că este pusă peste ochi ne poate sugera altceva. Chiar şi ceea ce vedem cu ochii noştri proprii, poate fi doar o aparenţă, o vedenie. Zice şi Eminescu în "Glossă" că "Urechea ne minte şi ochiul ne-nşeală". De aceea, se şi face diferenţa dintre "ochiul exterior", cu retina lui, şi „ochiul interior”, care este Ochiul minţii. Chiar în acest sens, Eminescu rosteşte poetic în altă parte, într-o altă poezie: "Fiindcă ochiu-nchis afară, înăuntru se deschide". Altfel spus, ochiul exterior trebuie acoperit, pentru a vedea şi a înţelege mai bine ceea ce retina nu vede şi nu înţelege, deci ascunzişurile mascate ale unei situaţii. Azi, ca şi oricând altcândva, mascarea situaţiilor ilegale sau imorale intră chiar în atribuţiile aşa-numiţilor "băieţi deştepţi". Ei nu ştiu că Zeiţa Dreptăţii îi aşteaptă pe toţi, unul după altul, ziua şi noaptea.

PS Un trimis, sau un reprezentant simbolic al Zeiţei Dreptăţii pe acest Pământ şi în România de azi, este Laura Codruţa Kövesi, care rămâne corectă, cumpănită şi inflexibilă, ca destinul. Într-un articol postat recent pe „Adevărul ro.”, mi-am exprimat deja opinia după care dânsa ar putea să fie un admirabil Prim-ministru al noului Guvern, indiferent dacă acesta este sau nu este unul de tehnocraţi. Pe acest post a fost numit admirabilul Dacian Cioloş, încât Laura Codruţa Kövesi ar putea fi numită Ministru al Justiţiei. Dar, la fel de bine poate să rămână mai departe Procurorul-şef al DNA, unul dintre cele trei puncte de sprijin, sau pârghii prin care poate fi schimbată România de azi, şi nu o „schimbare la faţă” sau la suprafaţă, ci una din temelii.Înclin să cred că Dacian Cioloş va găsi soluţia penteru a rezolva paradoxul timpului, care este „şi prea lung, dar şi prea scurt”. Totodată, trag nădejdea că noul Guvern va fi cel de al patrulea punct de sprijin şi pârghie, ca să putem vorbi şi aici, în chip îndreptăţit, despre cele  patru puncte cardinale.