Aceeaşi Românie care era, în 2001, printre ultimele 3 ţări din Europa care a dezincriminat homosexualitatea. O istorie ruşinoasă a hăituirii persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender). O istorie care reprezintă de fapt originea atitudinilor de astăzi ale societăţii româneşti faţă de minorităţile sexuale şi de gen. Fiind ilegali timp de 30 de ani în comunism şi capitalism, homosexualii au fost patologizaţi. Violenţa societăţii faţă de homosexuali a fost dublată de o violenţă a statului faţă de propriii cetăţeni şi de o distrugere a oricărui element identitar diferit folosind religia ca principal mecanism.

În acest context, chiar şi după decriminalizare, am asistat la vreo 15 ani de secetă legislativă pentru comunitatea LGBT din România. Clasa politică a tot pasat problema, a ignorat-o, ba chiar a aruncat direct vina pe „popor” care, vezi Doamne, e ortodox şi conservator. Elitele politice n-au mişcat nimic, dar nici n-au fost deranjate prea mult pentru a mişca ceva. Nu a existat nici motivaţie, nici contextul unor oportunităţi politice care să favorizeze comunitatea.

Violenţa societăţii faţă de homosexuali a fost dublată de o violenţă a statului faţă de propriii cetăţeni şi de o distrugere a oricărui element identitar diferit folosind religia ca principal mecanism.

O dată cu iniţiativa Coaliţiei pentru Familie, lucrurile s-au schimbat. Contextul pentru comunitatea LGBT din România s-a schimbat, lucrurile s-au deranjat, iar dezbaterea în jurul modificării definiţiei familiei în Constituţie a permis comunităţii să propună propriile teme pe agenda publică, să aibă mai multă vizibilitate, să atragă mai mulţi aliaţi. Toate aceste şi pe fondul dezvoltării tot mai agresive a social media şi a deschiderii extraordinare spre informaţie. Astăzi poţi citi extrem de uşor un articol despre legalizarea căsătoriilor gay în Slovenia, despre prima angajată transgender la Casă Albă sau despre încercările grupurilor neo-protestante şi conservatoare de a interzice homosexualitatea în Malawi sau Uganda.

În aproximativ un an, discursul public privind parteneriatul civil s-a modificat radical. Am trecut de la silenzio stampa la sprijin public pentru parteneriate civile, venit din partea unor voci importante în spaţiul public, şi din zona politică, şi din zona societăţii civile, şi din zona de presă. De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă Română şi Coaliţia pentru familie se coordonează în continuare şi ies public cu declaraţii împotriva parteneriatului civil.

Contextul pentru comunitatea LGBT din România s-a schimbat, lucrurile s-au deranjat, iar dezbaterea în jurul modificării definiţiei familiei în Constituţie a permis comunităţii să propună propriile teme pe agenda publică (...)

Dacă până acum câteva luni BOR mai păstra aparenţele independenţei faţă de acţiunile Coaliţiei, acum au scos mănuşile şi se implică direct şi partizan în anumite cauze politice. Mai mult, Sfântul Sinod şi-a asumat public organizarea unui marş anti-avort şi pro-familia tradiţională” pe 25 martie. Ingerinţa Bisericii în treburile laice şi în procesele de legiferare rămâne, o repet, un lucru extrem de periculos şi deschide o cutie a Pandorei ce nu poate avea decât efecte negative şi o destabilizare a regimului constituţional românesc.

Dacă până acum câteva luni BOR mai păstra aparenţele independenţei faţă de acţiunile Coaliţiei, acum au scos mănuşile şi se implică direct şi partizan în anumite cauze politice. 

Pentru comunitatea LGBT parteneriatul nu ţine strict de drepturile ataşate acestuia, extrem de importante de altfel. E vorba despre respect, despre acceptarea ca cetăţeni egali, despre de-patologizare, despre validare a acestui grup minoritar, toate acestea venite printr-un act al statului, absolut necesar. Statul trebuie sa conducă schimbarea, dar şi să observe schimbările care au loc la nivelul societăţii; de echilibrul acesta depinde, în definitiv, pacea socială.

Acum, parteneriatul civil a trecut cu aviz pozitiv de două comisii de specialitate din Parlament, cea pentru drepturile omului şi cea pentru egalitate de şanse. Urmează Comisia juridică, de fond. Nu ştiu ce şanse sunt să treacă de această comisie sau de plen. Forma actuală a proiectului nemulţumeşte multă lume, inclusiv activişti LGBT. Uitându-ne la istoric, nu putem fi prea optimişti cu privire la şansele actualului proiect legislativ. Cert e că s-a deschis o portiţă de oportunitate. Dacă ea se va închide repede şi dezamăgitor, cu politicieni incapabili să-şi asume responsabilitatea protecţiei minorităţilor, e de văzut. În orice caz, bătălia se duce până la ultimul pas.

PS: Vă invit să semnaţi petiţia adresată Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, cu privire la parteneriatul civil.