Duşmanul nostru comun – intelectualitatea

Imagine

Nu guvernul e de vină pentru starea proastă a ţării, ci intelectualitatea care oferă prea puţine repere individuale morale şi de performanţă. Numai personalităţile izolate, preocupate de munca lor şi de spiritul datoriei sunt demne de încredere şi pot asigura o stabilitate socială şi economică.

Eu am încredere numai în oameni izolaţi şi nu văd izbăvirea decât în personalităţile izolate, risipite ici şi colo prin toată Rusia, fie că sunt intelectuali, fie că-s simpli ţărani. În ei e puterea cu toate că-s puţini. (A. P. Cehov)

Scrisoarea lui Cehov

De vină nu e guvernul, domnul meu, ci toată intelectualitatea. Câtă vreme sunt încă studenţi şi studente, sunt oameni buni, cinstiţi, nădejdea noastră, viitorul Rusiei; dar îndată ce studentele şi studenţii ajung de sine stătători – oameni în toată firea – nădejdea noastră şi viitorul Rusiei – se prefac în fum, şi în filtru nu rămân decât medici, proprietari de vite, slujbaşi venali, ingineri care fură… Eu n-am încredere în intelectualitatea noastră, făţarnică, falsă, isterică, lipsită de educaţie şi leneşă, n-am încredere în această intelectualitate nici chiar atunci când suferă şi se plânge, pentru că asupritorii ei tot din mijlocul ei au ieşit… Eu am încredere numai în oameni izolaţi şi nu văd izbăvirea decât în personalităţile izolate, risipite ici şi colo prin toată Rusia, fie că sunt intelectuali, fie că-s simpli ţărani. În ei e puterea cu toate că-s puţini. Nimeni nu-I profet în ţara lui, şi personalităţile izolate despre care vorbesc joacă un rol neînsemnat în societate. Ele nu domină, însă munca lor se simte. - scria A. P. Cehov în scrisoarea către I.I. Orlov, din 22 februarie 1899, de la Ialta (A. P. Cehov, Opere, vol.XII, Scrisori, Editura Pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1963, pp.441-442)  

Experienţa mea

Am lucrat patru ani într-o primărie şi ştiu că din echipa de şmecheri, angajaţi pe pile, care întotdeauna făceau gălăgie erau acei câţiva oameni necunoscuţi dar profesionişti, care-i ţineau pe ceilalţi în cârcă şi care erau trimişi când treaba era groasă. Erau cei în care până şi şefii corupţi şi imbecili aveau încredere.

La fel, după opt ani de recrutare, ştiu că dintre cei douăzeci de candidaţi pe care-i testez la interviu şi care se bat cu pumnul în piept că merită jobul, există unul-doi care fac un proiect, propun un plan, dovedind că le place.  

Câtă dreptate avea Cehov! Ce gălăgie fac masele! Masele de intelectuali, de politicieni, de jurnalişti! Care de fiecare dată nu fac decât să comeneteze, să critice să critice să critice, să eşueze, să se vaite, să arate cu degetul, să judece şi să condamne. Fără să facă nimic. Fără să lase ceva în urma lor.

Ce facem?

Lăsaţi în pace intelectualitatea, politicienii, masele! Căutaţi mai bine lângă voi!

Undeva în umbră, în vreun colţişor întunecat, stă izolată personalitatea care face treabă cu adevărat! Poate fi chiar lângă voi, colegul vostru, prietenul vostru, ruda voastră! În el să aveţi încredere! Nu el e invizibil, noi nu-l vedem, lăsându-ne orbiţi de zgomotul insipid al proştilor „celebri”.

Să ne uităm mai cu luare aminte, să mulţumim şi să respectăm munca şi rezultatele reale, nu cuvintele, nu imaginile. Nu pe acestea două din urmă se poate clădi trainic.