Drapelul Marii Uniri merge la un copil de 11 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Nimigean

Campania ziarului „Adevărul“ dedicată Zilei Naţionale sub genericul ”Scrie-i României!” şi-a desemnat câştigătorii. Marele premiu a fost câştigat de Valentin Nimigean, un copil de 11 ani din Vatra Dornei.

Redacţia ziarului „Adevărul” i-a ales pe cei patru câştigători ai campaniei ”Scrie-i României!”, care vor prini drept premii srapele istorice ale ţării noastre. Suplimentar, doi dintre concurenţi au primit menţiuni, premiile acestora constând în cărţi. 

Marele Premiu, drapelul Regelui Ferdinand 

Valentin Nimigean, Vatra Dornei, jud. Suceava: „România... însemni locul în care am văzut pentru prima oară lumine zilei şi unde îmi trăiesc copilăria. Chiar dacă nu eşti perfectă, eşti patria mea şi ca un copil ce sunt voi fi mândru de tine întotdeauna, oriunde voi fi! Te iubesc, România mea!”

captura

Drapelul lui Cuza 

Bogdan Bîrcă, Hunedoara: „România... e un cântec care sună cel mai bine când îl cântăm toţi împreună; născut şi crescut în această ţară, sunt mândru de numele de român. La mulţi ani, români, la mulţi ani, România!”.

Drapelul Regelui Mihai I

Gicu Butoi, com Desa, jud. Dolj: „România mea, N-am avut nici fraţi şi nici surori/ Nu mai am nici mamă şi nici tată/ Dar te am pe tine şi mi-e bine!”.

Campania „Scrie-i României“ - cine sunt marii câştigători

Drapelul Regelui Carol I

Ilinca Chilom, Brăila: „România... ştiu că vrei să cresc mare, să învăţ şi să iubesc şi să devin om de nădejde. De aceea te iubesc precum îmi iubesc părinţii.”

Menţiuni

În afara concursului, se mai acordă două mentiuni unor mesaje care au placut redactiei. În semn de apreciere, vor primi câte un premiu constând în cărti.

Dan Anca: „La zi aniversară, îmbracă-te în strălucirea genială a Luceafărului, ascultă farmecul Rapsodiei Române - esenţa simfonică a folclorului nostru, prinde-te în "Hora" lui Alecsandri, cu fraţii şi surorile tale, de aici şi de pretutindeni, ce vorbesc şi simt cu adevărat româneşte, iar apoi înalta-ţi demnitatea până la Cer, precum Coloana Infinită! Să creşti mare, în hotare, recuperându-ţi, într-o bună zi, printr-o şansă Divină, pământurile ce ţi-au aparţinut cândva în întregime, primind astfel răsplată unei suferinţe de ani şi ani! Să-ţi ocroteşti generaţiile născute în libertate şi în convingerea existenţei unui singur neam românesc! Să-ţi trăiască întru eternitate fiii tăi aleşi, Ştefan, Mircea, Cuza, Iorga, Eminescu, Brâncuşi, Enescu, Grigorescu, Racoviţă, Palade, Vlaicu, Coandă şi mulţi alţii asemeni lor! Să-ţi păstrezi autentice valorile, tradiţiile şi obiceiurile lăsate din moşi-strămoşi, considerate drept cele mai frumoase elemente ale culturii noastre! Într-o lume aparent dominată de haos, să ai parte, în viitor, de pace, de linişte şi de o elită politică de înalta calitate! Apară-ţi cu curaj bogăţiile naturale şi spirituale, adevăratele Tale comori de care se vor bucură şi urmaşii noştri!

În sufletul meu Tu eşti,  în mod special, Bucovina, ţinut de basm şi-un Rai al meu, pentru că acolo m-am născut. Tu însemni "Acasă". Te simt în foşnetul pădurilor întunecate de brazi şi fagi, în sunetul de bucium, în aromă florilor de pe dealuri şi în căldură casei părinteşti. 

Ţară dragă, de Ziua Naţională,Te văd mândră în roşu, galben şi albastru! Te disting în acordurile lui Anton Pann şi în versurile lui Andrei Mureşanu. Te port în suflet la fel cum te-au purtat părinţii, bunii şi străbunii mei. Dacă m-aş îndepărta vreodată de Ţine, pentru un timp îndelungat, cu certitudine aş fi încercată de un straşnic dor de reîntoarcere, un dor nemărginit de tot ceea ce Tu reprezinţi! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”.

Aramă-Păsălău Tamara: „Dragă şi îndepărtată ţară, Deşi statisticile spun că mai suntem aproape 20 de milioane, casele, străzile, colinele, câmpurile sunt pustii... Nu pot uita dezamăgirea unor educatoare la recensământul copiilor..., n-au găsit urmele unor copii, glasuri cristaline, jucării... mingi... nimic, nimic...

Şi-atunci, de unde senzaţia că nu este loc de trai, de muncă..., că nu mai încăpem în graniţele acestei ţări...şi ale altora?!

Dragi români! În dulcea noastră ţară este loc pentru toţi, mai puţin pentru  ură, lăcomie, violenţă, tristeţe...laşitate...

Daţi o şansă tuturor acelora care muncesc normal, cu drag, cu sârg, apreciaţi munca dascălilor, medicilor, militarilor, agricultorilor, negustorilor. Dacă nu ne vom înţelege, nu ne vom respecta, ţara noastră se va risipi, îşi va pierde identitatea, iar noi vom fi mereu înstrăinaţi şi trişti”. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite