Medicul Marius Geantă, despre cum va arăta finalul pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Finalul pandemiei de COVID-19 este încă departe FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Finalul pandemiei de COVID-19 este încă departe FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Medicul Marius Geantă, preşedintele Centrului de Inovaţie în Medicină, vorbeşte într-o postare pe reţeaua de socializare despre măsurile anti-COVID luate de alte state în actuala conjunctură şi despre cum va arăta finalul acestei pandemii care ne afectează de mai bine de un an.

Iată ce spune medicul în postarea de pe Facebook:

 Cum va arăta finalul pandemiei? 

Ca în Noua Zeelandă, în aceste zile, unde a fost instituit un lockdown de nivelul 3 (oamenii pot ieşi din casă doar pentru activităţile esenţiale) în capitala Aukcland, după ce a fost identificat un caz de Covid-19 de origine necunoscută. 

Aţi înţeles bine: un caz identificat de Covid-19 a condus la un lockdown strict al Capitalei, pentru cel puţin o săptămână. Proba de virus este în curs de secvenţiere genomică, iar datele vor fi utilizate de autorităţi pentru a decide asupra măsurilor de sănătate publică. 

În urmă cu 2 săptămâni, Auckland a fost din nou în lockdown pentru 3 zile, după identificarea tulpinii B.117 la cei 3 membri ai unei familii.

Care este lecţia pe care trebuie să o învăţăm şi, deja, să ne gândim cum o implementăm?

Vaccinarea va contribui semnificativ, în timp, la scăderea numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. 

Dar, pentru a deţine controlul şi pentru a tinde către finalul pandemiei, trebuie să folosim la capacitate maximă şi în scop preventiv testarea (rapidă, PCR, secvenţierea genomică), dar mai ales datele. Pentru asta, trebuie să avem un plan, organizare şi responsabilităţi clare. 

În orice altă situaţie, nu vom face decât să prelungim pandemia şi, implicit, frustrarea de a rămâne departe de normalitate, orice ar însemna asta pentru fiecare dintre noi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite