Ionuţ Sibian, preşedinte FDSC: „România e pe ultimul loc la finanţarea serviciilor oferite de ONG-uri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Sibian, directorul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile FOTO Eduard Enea
Ionuţ Sibian, directorul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile FOTO Eduard Enea

Invitatul lui Mircea Vasilescu la Adevărul Live, de la 15.00, este Ionuţ Sibian, directorul executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC).

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Înfiinţată în cadrul unei iniţiative a Comisiei Europene, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile împlineşte 20 de ani. În acest răstimp, conform misiunii sale, s-a comportat ca o "organizaţie pentru organizaţii": a sprijinit înfiinţarea şi dezvoltarea altor ONG-uri, a finanţat programe diverse, a acordat granturi. Adesea, în dezbaterile publice se invocă "societatea civilă" mai ales cînd apare o problemă sau o criză. Dar există mii de ONG-uri care, zi de zi, îşi văd de proiectele lor cu tenacitate. Pentru că, de ani buni, este directorul executiv al FDSC, Ionuţ Sibian este foarte potrivit pentru a evalua, împreună cu Mircea Vasilescu, starea actuală a societăţii civile din România.

„Probabil că generaţia noastră a rămas cu impresia că organizaţiile neguvernamentale trebuie s lupte in arena civică si să schimbe lucrurile, si sunt tinerii, care se orientează spre alte zone ale societăţii civile, zona culturală, a educaţiei nonformale, care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, în zona artelor, în zona de sănătate. Cred că e o chestiune de schimbare de generaţii şi trendurile în ceea ce priveşte înscrierea de noi asociaţii şi organizaţii arată acest lucru. De exemplu, la începutul anilor 2000 erau preponderente organizaţiile caritabile şi organizaţiile sportive.“

„Numărul copiilor cu autism este în creştere. Nu există servicii, iar organizaţiile neguvernamentale sunt cele care au creat primele servicii, inclusiv servicii de informare pentru cadrele medicale, astfel încât diagnosticul de autism să fie pus cât mai devreme. Caritas România deserveşte o mare parte a îngrijirilor la domiciliu.“

„Suntem pe ultimul loc în ceea ce priveşte finanţarea serviciilor oferite de către ONG-uri. În zona socialului, organizaţiile neguvernamentale reprezintă un jucător fără de care statul nu ar putea să acopere toate serviciile.“

Misiunea Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile:

„Noi suntem o interfaţă între donatori şi beneficiari. Suntem aproape de beneficiari, cunoaştem sectorul şi încercăm să-i ajutăm, să fie transparenţi, să cheltuie cu discernământ acei bani. FDSC e singura care are un grad de absorbţie de 96% a fondurilor.“

„Avem penalităţi de la Comisia Europeană, audituri negative, pentru că am politizat tot acest sistem. Nu există o continuitate între resursa umană din aceste instituţii şi, din acest moment, memoria instituţională se pierde, expertiza se pierde şi nu reuşim să facem performanţă.“

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite