În ştiinţa adicţiilor, întrebarea principală la care suntem chemaţi să formulăm un răspuns este legată de observaţia că oameni dotaţi cu raţiune continuă să consume o substanţă în ciuda conştientizării faptului că acest comportament le pune în pericol sănătatea, parcursul profesional, libertatea şi chiar viaţa. Cuvinte ca egoism, nesimţire, prostie, viciu nu pot fi explicaţii, ele sunt doar nişte etichete care vorbesc mai puţin despre consumator şi mai mult despre furia acuzatoare şi neputincioasă trăită de cei aflaţi în preajma acestuia.

Şi expresia „copil de bani gata” este o etichetă, una care face trimitere la modul de obţinere a banilor – ei vin de-a gata, fără efort, cel mai adesea de la părinţi sau alte rude. Asta spre deosebire de banii obţinuţi cu trudă şi sacrificiu. Copiii de bani gata nu trebuie să muncească pentru a obţine ce îşi doresc, ei trebuie doar să îşi dorească. Din acest punct de vedere, ei se aseamănă cu consumatorii de droguri care obţin plăcerea relativ facil, de la dealeri, prin consumul de substanţă. Am putea spune deci că dealerii copiilor de bani gata sunt proprii părinţi sau orice altă rudă care este sursa de gratificare rapidă a dorinţelor copilului. De fapt, adesea, nu este vorba realmente de un copil, ci de un tânăr adult infantilizat de poziţia de aşteptare pasivă a satisfacerii dorinţei de plăcere. Poziţia copilului.

Revenind la ştiinţa adicţiilor[i], o contribuţie importantă a reprezentat-o descoperirea în creierul uman a unui sistem al plăcerii sau al recompensei. Aproape toate drogurile acţionează asupra sa. Şi nu numai drogurile. Aproape toate activităţile plăcute, de la ciocolată şi sex la cumpărături şi numărarea like-urilor strânse de fotografia postată pe contul de facebook. Lucrurile devin mai complicate în momentul când încercăm să înţelegem cum funcţionează acest sistem al recompensei. Unii spun că o dată ce drogul acţionează la acest nivel, consumatorul (cu o susceptibilitate genetică sau psihologică) va deveni „obsedat” de substanţa care i-a creat starea de plăcere. Va dori mai multă heroină, mai multă ciocolată, mai multe like-uri. Orice alte surse de plăcere nu mai contează.

Există alte voci care susţin că nu drogul este ceea ce caută dependentul, ci mai degrabă ceea ce experienţa consumului de drog îi poate oferi şi crede că numai astfel poate obţine: tânărul care bea alcool nu caută neapărat starea de intoxicare, ci crede că numai astfel se poate simţi liber să danseze, să intre în vorbă cu o fată, să o sărute. El nu caută alcoolul, caută să se exprime pe sine, un contact, inclusiv sexual. Majoritatea femeilor dependente de heroină ajung să se injecteze prin intermediul partenerului şi o fac pentru că astfel li se pare că devin mai apropiate de acesta. Ele nu caută heroina, doar că heroina ajunge să fie calea către ceea ce îşi doresc, o relaţie mai apropiată cu partenerul. Pentru mulţi dependenţi de jocuri de noroc, nu ruleta este obiectul căutat, ci privirea admirativă a celorlalţi la aflarea câştigului. Drama depedenţei este că, adesea, aceste speranţe nu sunt răsplătite - fata nu vrea să-l sărute pe băiatul beat de la petrecerea de absolvire a liceului, partenerul depedentei de heroină o va părăsi pentru o alta, iar rudele jucătorului la ruletă îi vor întoarce spatele. Iar motivul este însăşi încercarea lor de apropiere.  

Cât despre copiii de bani gata, ceea ce ei caută nu este ultimul tip de iphone sau maşina cea mai rapidă. Ei vor aceleaşi lucruri ca orice alt tânăr – admiraţia prietenilor, dragostea unei fete, căldura părinţilor. Atâta doar că telefoanele şi maşinile ajung să fie singura lor cale pentru a le obţine.

Dependenţii vor aceleaşi lucruri pe care le vrem cu toţii – recunoaşterea valorii personale, apropierea de ceilalţi, bucuria împărtăşită cu un alt om pe care îl considerăm important, acel contact fizic şi mental pe care psihologii îl numesc ataşament, iar oamenii obişnuiţi dragoste. Atâta doar că, pentru dependenţi, drumul spre aceste lucruri trece prin consumul de drog, pentru că întotdeauna (sau de mult timp) a trecut pe acolo şi altă cale nu e (sau a fost uitată). Şi astfel, căutând pe acest drum, ajung să îşi rişte sănătatea, profesia, libertatea şi viaţa. 

Există în noi instinctul de a căuta. Îl vedem în emisiunile cu animale care pornesc în fiecare dimineaţă după hrană şi noi teritorii. Îl vedem în sonda spaţială care tocmai a ajuns la marginile sistemului solar. Îl vedem în uriaşa migraţie anuală pe care o numim sezon estival. Nu ştim întotdeauna ce căutăm, dar ştim când am găsit. Pentru că ne place, pentru că ne face să ne simţim bine. Este căsuţa de turtă dulce din pădure. Este Itaca. Este Celălalt.



[i] Solms M., Pantelis E., Panksepp J. "Neuropsychoanalytic Notes on Addiction." Substance Use and Abuse in South Africa: Insights from Brain and Behavioural Sciences. Eds. Ellis G et al. Cape Town: U of Cape Town, 2012. 175-83.