Aceasta este problema de bază a oricărui guvern, să adopte cât mai energic măsuri care să îmbunătăţească nivelul de trai sau care să facă viaţa în ţara asta mai uşoară.

Acum, la schimbarea guvernului, mă întreb cum ar putea să-i fie mai bine cetăţeanului nostru?

A trecut un an fără ca guvernul să ne explice coerent şi credibil care este fundamentul creşterii veniturilor bugetarilor şi a pensionarilor, fără a transforma politica economică în alchimism pur. Dacă anticipatele creşteri de impozite şi inflaţia vor destabiliza tara, creşterea economică bazată pe consum va fi moştenirea toxică a ultimului an de guvernare PSD. Creşterea concomitentă a veniturilor bugetarilor şi costului vieţii este o falsă creştere a nivelului de trai, pe care nu şi-o doreşte nimeni.

Ar putea ca cetăţeanul nostru să se bucure de o viaţă mai puţin stresantă, cu domenii de care depinde viaţa lui, cum ar fi sistemul de îngrijiri de sănătate, mai prietenoase, mai funcţionale, mai echitabile. Absolut nimic nu s-a făcut în această privinţă.

Poate ultima alternativă menită să-i acorde satisfacţie cetăţeanului nostru ar fi semnul unei justiţii sociale în creştere.

Poate că ar fi putut fi adoptate măsuri care să reprezinte dovezi certe ale unei creşteri economice de lungă durată, care să atragă investiţii din străinătate sau autohtone către domenii de vârf, cu mare productivitate. Fondurile europene sunt prost gestionate sau folosite, stimulentele fiscale ignorate şi nici măcar declaraţii de intenţie ale unui guvern cu deschidere în această privinţă n-am avut. Chiar şi uşa în nas trântită premierului japonez, venit să netezească intrarea mai largă capitalului japonez în economia noastră vorbeşte de la sine! Oare şedinţa de exorcizare a lui Tudose nu putea fi amânată cu o zi ţinând cont de interesul naţional?

Poate ultima alternativă menită să-i acorde satisfacţie cetăţeanului nostru ar fi semnul unei justiţii sociale în creştere, în care oamenii să beneficieze de respectul datorat, în care să simtă că ceea ce a primit că învăţătura sau forţă sa de muncă este valorificat echitabil, la potenţialul maxim de care dispune şi că este răsplătit în mod echitabil pentru ceea ce oferă societăţii, aici, acasă, lângă copii şi părinţi, între români, nu aiurea. Nici în această privinţă Guvernul nu a reuşit să facă nimic cât de cât notabil.

A reuşit însă un adevărat asalt asupra justiţiei, ca şi cum ţara noastră ar fi fost renumită printr-un regim dictatorial în care oamenii din puşcării sunt nevinovaţi, victime ale unei opresiuni politice iar justiţia a fost şi este doar un instrument în mâna clasei politice. În această privinţă, declaraţiile anterioare ale potenţialului viitor prim ministru Dăncilă, nu sunt încurajatoare, ci din contră. Poate mă înşel.

Vreau ca toţi cei care vor să facă politică să nu privească ţara asta ca o pradă, să ştie că avem resursele umane şi materiale de a ne pune, fie şi atât de târziu, pe un drum care să ne facă să ne simţim bine în ţara noastră.

Ce a mai reuşit însă guvernarea ultimului an este să pună la index iniţiativa privată, să stoarcă până la ultima picătură entuziasmul antreprenorilor, în special a celor de mică anvergură, să adopte măsuri care vor pune pe butuci iniţiative care se aflau la limita supravieţuirii economice. Poate veniturile bugetare realizate pe seama acestor nu erau mari însă oamenii munceau sau îşi rotunjeau veniturile insuficiente prin muncă suplimentară. Creşterea nesustenabilă a salariilor bugetarilor afectează grav exportul, bazat, din păcate, nu atât pe mari performanţe tehnologice ci pe valorificarea unei forţe de muncă încă ieftine în comparaţie cu alte ţări. Ne tot lăudam cu industria auto, care generează 6% din PIB că este principala resursă pentru export, spre exemplu. Îşi imaginează cineva că aceasta industrie se dezvoltă în România pentru că avem muncitori mai performanţi decât alte ţări? Să fim serioşi! Fără export, noi ca tară suntem mai săraci cu fiecare produs importat, care va deveni din ce în ce mai scump pe măsură ce nu vom avea valuta necesară pentru achiziţie!

Răul a fost făcut. Nu vreau să mă uit însă în trecut aşa cum nu ar avea rost să ne întrebăm de ce ne-a lovit un cutremur major. Vreau însă ca guvernanţii acestei ţări să se uite în ochii cetăţeanului anonim şi să-i spună, în fiecare zi, asta am făcut eu pentru tine pentru că m-ai creditat cu încrederea ta. Vreau ca toţi cei care vor să facă politică să nu privească ţara asta ca o pradă, să ştie că avem resursele umane şi materiale de a ne pune, fie şi atât de târziu, pe un drum care să ne facă să ne simţim bine în ţara noastră. Mai trebuie doar să găsim răspunsul la întrebarea: „Cum îi determinăm să ţină cont de această dorinţă?“