Criza de imunoglobulină: Un distribuitor susţine că a anunţat Ministerul Sănătăţii că poate furniza 10.000 de fiole, dar nu a primit răspuns. Ce transmite SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO:  Mediafax/ Thomas Dan
FOTO:  Mediafax/ Thomas Dan

Distribuitorul de produse medicale Torus Pharma susţine că a înştiinţat în urmă cu două luni Ministerul Sănătăţii că poate aduce în România cel puţin 10.000 de flacoane de imunoglobulină însă autoritatea competentă nu a răspuns oficial solicitării, potrivit companiei. În cursul acestei zile Ministerul Sănătăţii a anunţat că urmează să centralizeze propunerile privind aprovizionarea cu imunoglobulină. Printre ofertanţi se află şi SUA.

UPDATE Ministerul Sănătăţii urmează să centralizeze propunerile privind aprovizionarea cu imunoglobulină primite după activarea de către România a Mecanismului european de protecţie civilă, dar şi a celui NATO, a declarat, miercuri, ministrul Sorina Pintea, care a precizat că SUA au transmis că au o soluţie.

"Sunt 70 de state care au achiesat la sistemul acesta de mecanism şi care caută soluţii. Probabil ne vor oferi şi soluţii. Statele Unite au spus că au o soluţie, dar, repet, le centralizăm şi vedem", a afirmat Pintea, după o întâlnire cu reprezentanţii celor cinci mari producători de imunoglobulină din Europa. Aceasta a mai spus că există imunoglobulină pe stoc şi în Europa.

Torus Pharma, reprezentant al companiei Reliance Lifescience, producător de produse din plasmă şi sânge, a trimis Ministerului Sănătăţii, anul trecut, o informare privind disponibilitatea de a acoperi nevoia de imunoglobulină din România, prin livrarea unui medicament cu dci imunoglobulină umană pentru administrare intravasculară, dar până acum nu a primit un răspuns oficial din partea instituţiei, scrie Mediafax.

„Până în ziua de azi, Ministerul Sănătăţii prin Agenţia Naţională a Medicamentului nu ne-a transmis un răspuns oficial, dar am fost contactaţi telefonic la începutul lunii februarie de către reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, responsabili de politica medicamentului şi, în cursul convorbirii telefonice am confirmat posibilitatea de a aproviziona piaţa din România cu acest medicament, după obţinerea autorizaţiei de punere pe piaţă, la preţul la care vând ceilalţi producători”, a declarat dr. Isabela Komporaly, director Torus Pharma.

Imunoglobina produsă de Reliace Lifescience nu este înregistrată în România, iar procesul de înregistrare a fost îniţiat la data de 28 decembrie 2017. Dosarul a fost revizuit de două comisii de specialitate (Pediatrie şi Boli Infecţioase) din cadrul Ministerului Sănătăţii, care au emis răspunsuri favorabile pentru susţinerea autorizării acestui medicament.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite