Corupţie, viruşi şi păduri

Un lucru este binecunoscut, anume că  poluarea scade imunitatea, având efecte directe asupra capacităţii omului de a înfrunta în mod natural viruşii.  Cei care fură banii de la bugetul de stat fură, de fapt, prosperitatea fiecăruia din noi, iar cei care fură pădurile ne fură, de fapt, sănătatea.

Fiind concentraţi în totalitate pe marea bătălie, directă, cu coronavirusul, aproape că am uitat celelalte probleme importante ale societăţii noastre. Recent, la sfârşitul lunii februarie, Comisia Europeană a publicat un comunicat din care rezultă că România riscă să intre în infringement din cauză că nu a luat măsuri concrete de stopare a tăierilor ilegale de păduri. Ceea ce se reproşează, în esenţă, este că autorităţile nu au folosit metode eficiente pentru a-i verifica şi sancţiona pe cei care comit ilegalităţi, că există inconsecvenţe de ordin legislativ, precum şi deficienţe în ceea ce priveşte accesul publicului la informaţiile din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a îndemnat România să respecte Regulamentul Uniunii Europene privind lemnul, care interzice întreprinderilor să producă şi să introducă pe piaţa europeană produse obţinute din buşteni recoltaţi în mod ilegal.

Potrivit estimărilor oficiale, reieşite din datele Inventarului Forestier Naţional, şi prezentate la sfârşitul anului trecut, în România se taie anual aproximativ 38 de milioane de metri cubi de lemn, ceea ar însemna cu 20 de milioane în plus de metri cubi faţă de cifra care ar trebui să fie recoltată în mod legal. În mod vizibil, aceste date demonstrează că numărul tăierilor ilegale îl depăşeşte pe cel al tăierilor legale. Dimensiunea fenomenului este pentru prima dată recunoscută oficial.

Pe de altă parte, deşi vorbim mereu de tăieri ilegale, nu trebuie să uităm însă că ţara noastră s- ar putea să aibă o problemă inclusiv cu tăierile legale de păduri, în sensul că legislaţia permite recoltarea unui număr mult mai mare de buşteni decât cel care ar trebui să aibă loc în mod normal şi care ar trebui stabilit pe baza unor studii ştiinţifice de specialitate. În parte, acest aspect a fost constatat şi de comisie, care a arătat că autorităţile române autorizează exploatări forestiere fără a evalua, în prealabil, impactul asupra habitatelor protejate. Nu trebuie uitat că inclusiv tăierile ilegale nu sunt pure şi simple, ci întotdeauna ele sunt complementare unor tăieri cu aspect de legalitate în fază iniţială.

Când vorbim de combaterea unui fenomen, măsurile luate trebuie pe diferite paliere pentru că altfel, acţionarea doar pe un anumit segment de activitate, nu poate avea nici un efect pe termen mediu sau lung. Iată câteva măsuri care ar putea fi luate:

1. Învăţarea legislaţiei. Din păcate, legislaţia silvică este foarte puţin cunoscută, inclusiv de majoritatea juriştilor. Materialele aproape că lipsesc din facultăţile de drept. Cărţile de specialitate sunt o raritate. Or, cu cât o materie este mai puţin cunoscută, cu atât pot creşte ilegalităţile comise. Îmi amintesc că în cursul facultăţii am studiat, la dreptul mediului, diverse convenţii referitoare la balene, pinguini şi foci (foarte interesante însă, evident, inaplicabile din punct de vedere practic, raportat la specificul României) dar nimic despre Codul Silvic. Situaţia din mediul universitar nu pare să se fi schimbat prea mult între timp.

2. Modificarea legislaţiei. Legislaţia trebuie să fie clară pentru ca interpretarea ei să fie realizată în mod facil. În domeniul silvic încă este plină de incoerenţe, ceea ce conduce în mod direct la interpretări neunitare (uneori, posibil abuzive) şi la aplicări de o mare diversitate. Poate doar în domeniul fiscal să mai regăsim o situaţie asemănătoare. Niciodată nu pot exista certitudini cu privire la cauza problemei,  dacă e vorba doar de neştiinţa de carte sau chiar de lucruri mai complexe. Este un lucru bine ştiut că un act normativ lipsit de precizie poate să faciliteze corupţia. De asemenea, folosirea exagerată a termenilor tehnici poate genera de multe ori confuzii. Juriştii trebuie să facă faţă deseori unor termeni care par hilari, cum este acela de ”preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior”. Unele din cele mai multe probleme de practică unitară le ridică tocmai infracţiunile din Codul Silvic. Câteodată nu e deloc clar unde se sfârşeşte contravenţia şi unde începe infracţiunea. Iar pentru unii nu e clar nici cum se aplică o contravenţie...

3. Stabilirea metodelor de combatere a fenomenului. Mi-e greu să cred că un fenomen de asemenea amploare mai poate fi combătut altfel decât prin mijloace penale. Cred că e prea târziu să mai vorbim de prevenţie sau de aplicarea (ori mai degrabă, neaplicarea) unor contravenţii. Poate doar monitorizarea pădurilor cu ajutorul unor drone, la imaginile cărora să existe un acces mai larg, să poată concura mijloacele penale. Dar când vorbim de mijloace penale nu trebuie să avem în vedere doar aplicarea infracţiunilor din Codul Silvic. Realizarea câtorva rechizitorii (oricum, în scădere de la an la an), finalizate cu amânări de pedeapsă, renunţări la pedeapsă sau pedepse cu suspendarea şi, eventual, mici confiscări, nu reprezintă decât o rezolvare de tip paleativ a problemei.

4. Stabilirea corupţiei asociate tăierilor ilegale. Când tăierile ilegale le depăşesc pe cele legale, este clar că nu poţi da vina pe sistem, proastă organizare sau neglijenţă. Iar când nu ai nevoie decât de matematica elementară pentru a compara veniturile obţinute din salarii cu averile unor bugetari, răspunsul poate deveni extrem de simplu, dacă sunt făcute verificările legale. Numai că, din păcate, cercetarea corupţiei în acest domeniu aproape că lipseşte. Totuşi, existenţa, cel puţin în ultima perioadă, a unor acte violente petrecute în legătură cu unele exploatări forestiere, dovedeşte că mizele materiale au devenit din ce în ce mai mari.

5. Căutarea informaţiilor. În acest domeniu, poate mai mult decât în altele similare, denunţătorii lipsesc. Atunci când ”businessul” este favorabil ”părţilor” implicate niciuna din ele nu va avea motive să denunţe. Plus că activităţile nu sunt, de regulă, singulare. Iar denunţurile nu se produc şi din cauză că actorii sunt, la rândul lor, implicaţi în cercul unui îndelung şir de ilegalităţi care ar putea să iasă la iveală. De aceea, nu trebuie să mire păstrarea tăcerii. Asta nu înseamnă că fenomenul nu poate fi cunoscut, aspect care nu este atât de dificil pe cât ar părea la prima vedere, întrucât numărul celor care operează în domeniul lemnos este relativ redus.

6. Stabilirea modurilor de acţiune. Posibilităţile de eludare e legii nu sunt nici noi , nici variate. De aceea, şi modurile de operare folosite de făptuitori pot fi, de regulă, cunoscute relativ facil. De la licitaţii trucate, participarea simulată la licitaţii, neefectuarea unor controale, evitarea unor controale inclusiv prin primirea unor informaţii de la funcţionari de rea-credinţă, falsificarea unor documente, necompletarea unor documente obligatorii, remiterea unor sume de bani sau realizarea unor favoruri similare, ajungându-se până la crearea unor sisteme mai complicate de mituire, pe baza încrederii pe care actorii au căpătat-o, în decursul timpului, între ei. Fiecare situaţie particulară poate avea şi moduri de acţiune specifice. Grupările de făptuitori sunt destul de vizibile. Iar, în general, schemele folosite nu sunt foarte complexe.

7. Specializarea celor care efectuează cercetări în domeniu. Cuvântul ”specializare” este adesea folosit cu multă emfază. Din păcate, este folosit şi foarte des, aşa încât riscă să treacă în categoria cuvintelor ”de lemn”. În domeniul combaterii tăierilor ilegale, cursuri de specialitate ar trebui să susţină doar cei ce cercetează cu adevărat fenomenul. Studiile în străinătate nu ar ajuta prea mult, deoarece modul de operare este specific naţional. În realitate, specializarea ar trebui să însemne, măcar în primă fază, câteva chestiuni extrem de simple: desemnarea unor persoane care să se ocupe doar de corupţia asociată acestui fenomen, cunoaşterea detaliată a legislaţiei, a organizării şi a tehnicilor silvice şi a modurilor de operare specifice. Celor desemnaţi va trebui să li se faciliteze schimbul de date şi de idei (în principiu, online), pentru ca un mod de operare nou descoperit să fie lesne cunoscut şi de ceilalţi.

8. Extinderea declaraţiilor de avere. Ar trebui efectuate modificări legislative pentru stabilirea obligaţiei de a completa declaraţii de avere în sarcina tuturor funcţionarilor publici implicaţi în orice tip de activitate care are legătură cu tăierile de păduri.

9. Educaţie, educaţie, educaţie. Măcar pentru generaţiile viitoare. Generaţiile actuale par a fi pierdut deja prea multe războaie.