Copiii români, tot mai expuşi pericolelor de pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
85%
dintre copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani petrec 2-3 ore pe internet
într-o zi obişnuită   FOTO: Arhiva Adevărul
85% dintre copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani petrec 2-3 ore pe internet într-o zi obişnuită   FOTO: Arhiva Adevărul

Aproape 90% din copiii care au calculator spun că accesează zilnic sau aproape zilnic internetul, timp de două-trei ore, iar jumătate recunosc că au văzut imagini sexuale

Copiii petrec din ce în ce mai mult timp pe internet, de la vârste din ce în ce mai fragede şi, pentru că au acces şi la dispozitive diverse, a crescut şi numărul celor care intră în contact cu pornografia, dar şi cu persoane necunoscute, potenţiali agresori, arată un studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii şi prezentat ieri, cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet.

Cercetarea realizată în perioada iulie-septembrie 2012, pe un eşantion de 600 de copii între 7 şi 18 ani şi părinţii lor, arată cum a evoluat fenomenul în ultimii doi ani, din 2010, când a fost lansat studiul european EU Kids Online. Vârsta media la care cei mici încep să utilizeze Internetul a scăzut cu un an faţă de 2010 şi, de asemenea, a crescut de la 17% la 65% ponderea utilizării dispozitivelor mobile (telefon şi tabletă) pentru a naviga.

Potrivit studiului, 85% dintre copii navighează pe internet zilnic sau aproape zilnic, timp de 2-3 ore într-o zi obişnuită, când au cursuri, şi până la cinci ore într-o zi liberă. Dacă în 2010, 47% dintre ei spuneau că au un cont pe o reţea de socializare, în 2012 aproximativ 90% au declarat acest lucru, iar aproape jumătate aveau profil public, cu date personale.

Toată această dezvoltare a generat şi o expunere mai mare a copiilor la materialele cu conţinut pornografic, susţin specialiştii: 43% spun că au văzut imagini cu caracter sexual, 70% pe internet, faţă de 19%, în 2010, iar peste 60% au văzut sau primit mesaje de acest tip, însă doar 19% dintre părinţi ştiu de asta.

pericolul internetului pentru copiii romani

Aproape 60% recunosc că au adăugat necunoscuţi în lista de prieteni, iar 45% chiar au intrat în contact cu ei, jumătate ajungând până la întâlniri cu necunoscuţii. În ceea ce-i priveşte pe părinţi, 14% limitează timpul petrecut de copil pe internet, iar 21% declară că au programe prin care îi controlează.

Apropierea de copil, esenţială

„Desigur că există o varietate foarte mare de surse prin care copiii pot accesa internetul, iar părinţii nu au cum să controleze în totalitate acest aspect. Dacă acasă mai pot accesa istoria de browsing, de pe un telefon mobil care poate nici nu este al copilului lor nu au cum. Părinţii ar trebui să încerce să se apropie de copiii lor, să le câştige încrederea, fiindcă dacă le interzic să facă ceva, atunci copiii vor face exact pe dos doar ca să vadă cum este“, a explicat sociologul Ciprian Grădinaru de la Salvaţi Copiii.

„A crescut foarte mult numărul copiilor care accesează internetul din şcoli în special de pe dispozitivele mobile. E şi bine şi rău. Copiii pot accesa dicţionare online la ore de limbi străine, dar pot să stea şi pe Facebook în loc să fie atenţi la ora de matematică, spre exemplu. Modalitatea copiilor de a căuta pe internet îi poate duce în zone unde există un pericol real. Rolul nostru este în primul rând unul de prevenire. Copiii de acum au un „creier digital”, nu ca noi“, este de părere şi Liliana Preoteasa, director la Ministerul Educaţiei.
 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite