Colegiul Medicilor: În ultimii 10 ani, Comisia Superioară de Disciplină a cercetat 1.779 de medici, dintre care au fost sancţionaţi 331

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ultimii 10 ani, Comisia Superioară de Disciplină a cercetat 1.779 de medici, dintre care au fost sancţionaţi 331
În ultimii 10 ani, Comisia Superioară de Disciplină a cercetat 1.779 de medici, dintre care au fost sancţionaţi 331

În ultimii 10 ani, 1.779 medici au fost cercetaţi de Comisia Superioară de Disciplină a Consiliului Medicilor din România (CMR), iar dintre ei au fost sancţionaţi 331 de medici, adică 18,6 la sută, potrivit unui raport al colegiului obţinut de News.ro.

Comisia de Disciplină a dat 1.365 de decizii cu privire la medicii reclamaţi în cei 10 ani.

Cele mai multe dintre reclamaţii, 61,8 la sută, au vizat specialităţile chirurgie şi obstetrică-ginecologie. Restul de 38,2 la sută dintre reclamaţii vizează alte discipline medicale. 

Pe parcursul anului 2015, Comisia Superioară de Disciplină a adoptat 157 de decizii, iar alte 50 de cauze au rămas pe rolul comisiei. 

Cele mai multe reclamaţii analizate în 2015 au vizat specialităţile:  chirurgie (36), obstetrică-ginecologie (34), ortopedie-traumatologie (21), cardiologie/medicină internă (20) şi ATI (20).

Comisia Superioară de Disciplină a dat următoarele sancţiuni: mustrare (în 11 cauze, dintre care 3 cu obligaţia de a urma cursuri de perfecţionare), avertisment (8 cauze, dintre care una cu obligaţia de a urma  cursuri de perfecţionare), vot de blam  -   două cauze. În alte două cauze a fost aplicată interdicţia de a exercita profesia sau alte activităţi medicale (pe o perioadă de 1 an). 

În bilanţul pe 10 ani, se mai arată că în 85% dintre cazuri, decizia comisiei de disciplină teritoriale a fost confirmată de Comisia Superioară de Discplină.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite