Codul Muncii în Europa. Unde merge România

„Adevărul“ vă prezintă legislaţia muncii din câteva ţări europene puternice: Germania – „motorul economiei europene“, Franţa – „sora de stânga“, Marea Britanie – „regulile cele mai de dreapta“. Patronii români vorbesc de actuala „dictatură a salariaţilor“. Sindicatele susţin însă că viitorul Cod ne transformă în sclavi. De fapt, schimbăm o legislaţie de stânga cu una echilibrată.stânga

Citiţi şi:

Dezbaterile "Adevarul": Ce privilegii pierd liderii organizaţiilor sindicale în noul Cod al Muncii

În forma care a ajuns la Parlamentul României, noul Cod al Muncii creşte perioadele de preaviz şi de probă, permite firmelor să scape de lucrătorii incompetenţi şi pedepseşte aspru angajatorii care folosesc munca „la negru". Perioada de probă este majorată la 90 de zile, perioada de preaviz creşte la 20 de zile, durata contractului de muncă pe perioadă determinată creşte de la 24 la 36 de luni. Cum stau însă lucrurile în alte ţări?

Germania - negocierI dure

Perioada de probă poate fi de trei, şase sau chiar nouă luni. În general, angajatorii preferă perioada de şase luni. Femeile nu pot fi concediate pe perioada sarcinii şi nici timp de patru luni după revenirea la muncă din concediul postnatal. 

Salariile compensatorii nu sunt incluse în legislaţia muncii din Germania. Se pot obţine în cazul disponibilizărilor colective sau la închiderea unei fabrici ori la relocarea ei. De asemenea, muncitorii care sunt concediaţi şi mai au puţin până la pensionare pot primi salarii compensatorii. Companiile care nu au patru ani de activitate nu sunt obligate să acorde salarii compensatorii.

Există contracte colective de muncă, care se negociază dur. Secţiunea din contracte dedicată salarizării este valabilă pe o perioadă cuprinsă între unu şi trei ani, după care se renegociază.

Durata unui contract de muncă pe perioadă determinată este de doi ani. Sunt permise mai multe contracte succesive, atât timp cât nu se depăşeşte limita de doi ani. De exemplu, un contract de şase luni poate fi prelungit de trei ori. Săptămâna de lucru este de 48 de ore. Orele suplimentare sunt reâcompensate prin zile libere. Se pot recompensa şi prin bani dacă este prevăzut în contractul colectiv de muncă. Concediul este de 25 de zile lucrătoare pentru cei care lucrează şase zile pe săptămână şi de 20 de zile pentru cei care lucrează cinci zile pe săptămână.

Pentru munca „la negru" este sancţionat financiar doar angajatorul, inclusiv cu închisoarea (de la şase luni la cinci ani).

Franţa - 35 de ore săptămâna de lucru

În Codul Muncii francez, perioada de probă nu este obligatorie. Poate fi introdusă de angajatori, dar nu trebuie să depăşească două luni pentru un muncitor cu un contract de muncă nedeterminat, trei luni pentru maiştri şi tehnicieni şi patru luni pentru cei cu funcţii de conducere.

Încheierea unui contract de muncă pe o perioadă determinată sau temporară este posibilă doar pentru activităţi specifice şi sezoniere, caz în care angajatorul trebuie să demonstreze că nu-şi permite locuri de muncă durabile. Preavizul trebuie trimis cu cel puţin 30 de zile înainte de data concedierii.

Durata concediului plătit este de 25 de zile lucrătoare, iar săptămâna de lucru, de 35 de ore. Munca „la negru", deşi este greu de dovedit chiar şi în Franţa, expune la sancţiuni atât angajatorul, cât şi salariatul. Acesta din urmă este pasibil să returneze sumele primite şi să fie condamnat împreună cu angajatorul. Reprezentanţii sindicatelor nu pot fi concediaţi. Ei beneficiază de protecţie de concediere în caz de procedură de salvare, redresare sau lichidare judiciară a companiei.

Marea Britanie - probă de nouă luni

Nu există o limită legală a perioadei de probă, dar majoritatea angajatorilor preferă nouă luni. Dacă la sfârşitul perioadei angajatul e concediat, acesta poate contesta în instanţă numai dacă a lucrat cel puţin 12 luni.

Toţi angajaţii au dreptul la minimum cinci-şase săptămâni de concediu de odihnă plătit (28 de zile), perioadă în care sunt incluse şi sărbătorile legale. În cazul în care un angajat e disponibilizat, compania are datoria să-l consulte individual sau prin reprezentanţi. Angajatorul e obligat să informeze angajatul asupra motivelor pentru care a fost pus pe listă şi să asculte ideile acestuia.

În cazul în care consultarea nu are loc, disponibilizatul poate da în judecată compania pentru concediere ilegală. Disponibilizatul are dreptul la plăţi compensatorii în funcţie de vârstă, salariu şi de vechimea în companie.

În cazul demisiei, preavizul minim legal pe care trebuie să-l dea angajatul este de o săptămână. În cazul în care compania decide încetarea contractului, preavizul minim legal este de o săptămână dacă vechimea angajatului e de până la doi ani şi de o săptămână pentru fiecare an lucrat, dar maximum 12 săptămâni dacă vechimea este mai mare de doi ani.

Angajaţii cu contracte temporare de muncă au aceleaşi drepturi ca şi angajaţii cu contracte pe termen nelimitat. Munca „la negru" se pedepseşte cu amendă sau până la doi ani de închisoare. A contribuit:
Ana-Maria Vieru 

Ungaria - un cod inspirat din cel francez

În Codul Muncii se acordă drepturi extinse sindicatelor. Se organizează consultări cu acestea în toate problemle legate de angajaţi. Dar împuternicitul sindical nu are voie să dezvăluie informaţii de afaceri considerate de angajator confidenţiale sau secrete. Există sistemul contractului colectiv de muncă. Perioada de probă la angajare este de 30 de zile, dar se poate prelungi la trei luni. Compensaţiile plătite în caz de disponibilizări variază în funcţie de vechimea angajatului.

O prevedere clar inspirată din Codul Muncii din Franţa este recomandarea ca angajaţii care mai au cinci ani până la pensionare să nu fie concediaţi. Codul Muncii pune accent pe egalitatea şanselor şi se referă concret la femei, angajaţi de peste 40 de ani, rromi, handicapaţi, persoane cu mai mulţi copii. Recent s-a redus perioada de anunţare a concedierilor colective (30 de zile). Eva Galambos

Liderii sindicali, cei dintâi la bani

Terence O’Sullivan (stânga) şi Tony Woodley, „nababii“ sindicaliştilor din Statele Unite şi Marea Britanie  Foto: Reuters

La sfârşitul anului trecut, liderii sindicali din România au fost siliţi pentru prima oară să-şi publice averile. Opinia publică a putut afla astfel ce venituri uriaşe obţin liderii de la confederaţii şi din participarea în consiliile de administraţie. Liderii s-au declarat persecutaţi de Putere.

Privilegiile şi salariile liderilor sindicali au stârnit tensiuni şi la „case mai mari" decât România. În SUA, adevărata miză a luptei sindicale contra reformelor pieţei muncii din statele Wisconsin, Ohio şi Indiana nu ar fi protejarea angajaţilor, ci a salariilor uriaşe ale liderilor de sindicat. Dezvăluirile au fost făcute de Center for Public Integrity (CPI), un think-tank liberal.

Organizaţia îi acuză pe liderii sindicali că sunt mai preocupaţi de beneficiile personale, decât să lupte împotriva reducerilor salariale.

Cât costă un sindicalist

Potrivit CPI, salariile liderilor de sindicat sunt de ordinul sutelor de mii de dolari anual: 173.000 de dolari  pentru Bob King (preşedintele United Auto Workers), 283.000 de dolari pentru Richard Trumka (preşedintele AFL-CIO), 480.000 de dolari pentru Gerald McEntee (liderul AFSCME Federaţia angajaţilor federali, teritoriali şi municipali). Terence O'Sullivan, preşedintele Uniunii nord-americane a muncitorilor, câştigă nu mai puţin de 618.000 de dolari. Salariul anual mediu al unui bugetar din Wisconsin este de 48.348 de dolari.

În 2009, opinia publică britanică a fost şocată să afle că, în timp ce bugetarii se confruntau cu reduceri salariale dureroase, liderii sindicali şi-au acordat măriri de lefuri de până la 20%, scrie „The Telegraph". Cea mai mare mărire şi-a acordat-o Tony Woodley, şeful sindicatului Unite, cel mai mare din Marea Britanie. Veniturile anuale ale acestuia au fost, în 2009, de 105.760 de lire sterline. Pe lângă salariu, a mai primit din partea sindicatului şi un „mic ajutor" la cumpărarea unui imobil, dar şi bani pentru benzină.

În România, cele mai mari venituri le-a avut în 2009 Marius Petcu, preşedintele CNSLR-Frăţia, cu 84.550 de euro obţinuţi de la confederaţii şi diverse sinecuri. Diferenţa este că în timp ce liderii americani şi britanici „stăpânesc" peste organizaţii de milioane de membri, nicio confederaţie de la noi nu are măcar un milion de sindicalişti.

Cum se redimensionează programul de lucru

Una dintre noutăţile care îi nelinişteşte pe sindicaliştii din România este introducerea în Codul Muncii a aşa-numitelor „scheme de redistribuire a forţei de muncă", acorduri pentru norma redusă de lucru. Proiectul de Cod pe care îşi va asuma răspunderea Guvernul permite reducerea săptămânii de lucru de la cinci la patru zile atunci când o firmă îşi diminuează temporar activitatea pe o perioadă mai mare de 30 de zile. Măsura este însoţită de scăderea corespunzătoare a salariului.

De asemenea, proiectul reglementează şi aşa-zisul şomaj tehnic, în cazul reducerii sau întreruperii activităţii, când unii angajaţi sunt trimişi acasă şi plătiţi cu 75% din salariul de încadrare. Potrivit Biroului pentru Europa Centrală şi de Est al Organizaţiei Mondiale a Muncii (OIM), aceste acorduri pentru normă redusă" au fost testate cu un anumit succes de mai multe state", printre care se numără Austria, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Olanda, Elveţia, Croaţia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Turcia. „Atât Comisia Europeană, cât şi OIM promovează aceste scheme ca măsuri care pot ajuta la controlarea impactului crizei de locuri de muncă şi la menţinerea acestora", mai spune Biroul pentru Europa Centrală şi de Est al OIM. Mariana Bechir

„Adevărul" dezbate online Codul Muncii

Carmen Constantin

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, va arăta ce efecte speră să obţină Guvernul prin noul Cod al Muncii într-un interviu difuzat astăzi, de la ora 15.00, pe adevarul.ro. Oficialul va explica, între altele, în ce măsură poate deveni mai suplu şi aparatul bugetar prin aplicarea noii legislaţii şi ne va spune când ar trebui să apară primele rezultate privind creşterea numărului de joburi.

De altfel, Ioan Botiş ar fi vrut reglementări şi mai drastice privind pedepsirea muncii „la negru" faţă de cele cuprinse în proiectul de Cod care va fi asumat de Guvern. Textul noii legi prevede amenzi substanţiale pentru cei care fac angajări „la negru" şi chiar pedepse cu închisoarea pentru patronii prinşi că folosesc peste cinci muncitori nedeclaraţi.

Tot astăzi, de la ora 16.00, reprezentanţii patronatelor, ai sindicatelor, ai Guvernului, angajaţi şi angajatori intră în „Dezbaterile Adevărul" pentru a lămuri ce e bun şi ce e discutabil în noua legislaţie pe care Guvernul vrea să o impună prin asumarea răspunderii. Cititorii sunt aşteptaţi să-şi pună propriile întrebări prin intermediul paginii de internet a ziarului.

-România seamănă, în prezent, cu Suedia şi cu Franţa în ceea ce priveşte reglementările pe contractele pe perioadă determinată (CPD). Noul Cod al Muncii va apropia România de modelul Olandei ca durată a contractului, număr succesiv de CPD-uri permise şi perioadă totală.

-În prezent, România, cu durata de doi ani a CPD şi toate restricţiile de folosire a lor, este pe ultimul loc în Europa ca pondere a acestui tip de contracte. Media europeană a angajaţilor care muncesc pe CPD este de 15% din totalul salariaţilor, în timp ce în România procentul este de numai 1,3. În Polonia, singura ţară din Europa care a scăpat de recesiune, ponderea era de 27%, în 2008. Ce-i drept, şomajul a ajuns la aproape 20% în această ţară.

-Potrivit unui raport al Organizaţiei Economice pentru Cooperare şi Dezvoltare (OECD), angajaţii temporari din Europa sunt plătiţi, în medie, cu 15% mai puţin decât cei permanenţi pentru aceleaşi sarcini.