Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Cum va fi vremea mâine
0Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabil pentru mai multe judeţe din ţară. Capitala şi 39 de judeţe vor intra sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până la ora 23.00. Iar în noapte de luni spre marţi, 18 judeţe rămân sub avertizarea de cod galben de instabilitate atmosferică
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă, luni, de la ora 10.00 până la ora 22.00, în mai multe judeţe din ţară.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp. Luni, 17 iunie, disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
În intervalul 12.00-23.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp.
Vremea mâine
În intervalul 17 iunie, ora 23.00 până în 18 iunie, ora 23.00, se va menţine codul galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în Moldova, nordul şi vestul Munteniei precum şi în Oltenia. Se vor observa averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi posibil grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.