Civilizarea se face prin lege

Mulţi consideră că România va fi o ţară civilizată (sau românii un popor civilizat – cam totuna) când se va schimba nu ştiu ce în mentalitatea fiecăruia dintre noi şi a tuturor dintr-odată. Aproape nimeni nu ştie că „mentalitate” nici nu există ca obiect, obiect de studiu, concept, teorie sau domeniu dintr-o ştiinţă oarecare. Nici în psihologie, nici în psihologia socială, nici în sociologie, în nicio altă ştiinţă socială.

Există ceva în istorie, o mică ramură numită "istoria mentalităţilor", însă aceea e pentru intelectuali. Şi mentalitatea ca obiect de analiză mai apare şi în literatura comparată, sub forma unui concept cât de cât închegat, însă şi acela e numai pentru specialişti. În rest, „mentalitate” e un simplu cuvânt, căruia fiecare îi dă ce conţinut şi semnificaţie pofteşte, de obicei ca un fel de summum al unor entităţi bine definite şi conceptualizate ştiinţific, de data aceasta, cum ar fi comportamente, atitudini, imagini, valori etc.

În psihologie şi sociologie se consideră că „mentalitate” ar fi ceva prea vag şi fluid pentru a avea de unde să fie „apucat” şi pentru a putea să fie prins într-o teorie, definit, descris şi măsurat.

Şi, oricum, e destul că sunt bine conceptualizate „ingredientele” despre care am vorbit, aşa că nu pare să fie vreo urgenţă cu definirea şi introducerea unui nou capitol în aceste ştiinţe.

Însă nici nu e nevoie de aşa ceva, de vreme ce aproape toată lumea, fie conştient sau nu, se gândeşte şi se referă la comportament atunci când vorbeşte despre mentalitate şi despre civism, civilitate, despre „a fi civilizat”, în general. Adică „a te purta civilizat”, a face nişte lucruri pe care cel care te etichetează le vede, se întâmplă, au un contur sau un rezultat vizibil, pipăibil şi mirositor, care lasă urme şi consecinţe. Ce e dincolo (sau înainte, mai exact spus) de comportament interesează doar pe câţiva oameni din jurul celui în cauză, oameni foarte, foarte apropiaţi. Adică trei, patru, cinci, zece, cel mult. Pe ceilalţi, până la cinci sau şase miliarde, câţi om fi acum, îi interesează doar ceea ce faci, nu şi ce e în spatele acestei faceri, ce principii, angoase şi frici au dus la acest comportament, dacă e un făcut sincer sau nu, înţeles, asumat etc. Când într-o zi bucureştenii nu îşi vor mai pune maşinile pe trotuar, puţin contează dacă asta s-a întâmplat fiindcă Biserica s-a decis să-i afurisească, sau că Poliţia a început să dea amenzi la toată lumea, sau că, pur şi simplu, românii au pătruns brusc şi simultan metafizica nepunerii maşinii pe trotuar. Important e să nu şi-o mai pună acolo.

Or, dacă vorbim doar despre comportamant, la nivelul comunităţii acesta e, în mare, un simplu reflex condiţionat la sistemul de stimuli sociali de tip recompensă a€- pedeapsă. Rousseau ştia asta acum câteva sute de ani, şi a spus-o cu cuvinte clare:

„Daţi-mi mie autoritatea şi voi îi voi face pe cetăţeni să se poarte moral fără ca vreunul dintre ei să aibă habar ce e aceea morală.”

Nu sunt mulţi filosofi în societate, aşa că reflexul condiţionat e suficient. Absolut suficient! Oricum, un foarte bun început. E destul ca cineva să facă nişte legi bune, să facă în aşa fel încât să fie respectate, şi românii vor începe să se poarte ca şi cum ar fi civilizaţi, iar România va părea şi ea o ţară civilizată. Şi asta în câteva luni.

Sigur, şi Şcoala, Biserica, Televiziunea, Comunitatea, Vecinii, ONG-urile, Prin noi înşine, Noi-Înşine-Mergând-la-Bibliotecă am putea face asta. Doar că ne-ar lua vreo 60 de ani. Sau poate chiar 65, 70, sau chiar până spre sută. Şi unii dintre noi tare am vrea să vedem „minunea” cât încă mai trăim...

Şi e bine că nu avem mulţi filosofi în societate! Aceştia, filosofii, adică, se încăpăţânează să caute explicaţii, să justifice, să găsească legături conceptuale, se facă lucrurile de capul lor. Cu nefilosofii e mai simplu. Fiindcă nu îşi dau seama prea bine ce le-a determinat un anumit comportament a€“ şi nici nu-i interesează prea mult, la urma urmei, atâta vreme cât văd că şi alţii fac la fel a€“ îl iau "de bun", şi după o vreme ajung să creadă că "aşa trebuie să fie", adică le intră în reflex, prin mimetism social. De asta e bun reflexul, că te scuteşte de efortul de a mai gândi. Concentraţia de filosofie din Germania sau din SUA nu e mai mare decât cea din România. Totuşi, comportamentul e cu totul altul. Cu totul altul acolo, la ei, pentru că după ce vin în România se schimbă lucrurile, după ce se dezmeticesc.

Să fim serioşi şi neipocriti, deci! Civilizarea rapidă şi eficientă se face cu forţa, prin frică. Frica de pedeapsă, frica de consecinţe, dar şi frica de a nu primi răsplata, frica de a vedea că altul primeşte morcovul şi tu nu. „Motivarea”, acest cuvânt atât de drag, e tot o formă de frică, aceea că vecinul tău va primi un beneficiu social pentru comportamentul lui „frumos”, şi tu nu: o mărire de salariu, o promovare, o poză la gazeta de perete. Dacă vrei să vezi rezultate, civilizarea se începe cu comportamentul, nu invers, aşteptând ca schimbarea dinspre interior să ducă, până la urmă, şi la o purtare civilizată. Domnule hoţ, a reluat Andrei Pleşu cursurile de la Colegiul Noua Europă, nu doriţi ca fundaţia noastră să vă dea o bursă ca să puteţi înţelege mai bine dimensiunile ontologice ale acţiunilor dumneavoastră?

 Politicienii deştepţi ştiu cum merg lucrurile şi cum să le îndrepte în direcţia bună. O fac subtil, fără să-ţi dai seamă, făcându-te să crezi că primeşti, nu că dai, că tu decizi şi că eşti la fel de deştept ca şi ei, ba chiar şi mai şi. Politicienii proşti cred sincer că problema asta trebuie rezolvată "prin educaţie", adică de către alţii. E plină România de ONG-uri care încearcă de douăzeci de ani să ne educe, să ne schimbe mentalitatea, să ne facă să înţelegem, să ne fie ruşine când facem câte o nefăcută, şi, pe cale de consecinţă, să nu mai greşim a doua oară. Intelectualii şi oamenii de bine dau buluc în ONG-uri şi muncesc de dimineaţa până seară la tot felul de proiecte sociale, dau bani din firmă, sau chiar din buzunarul lor.

Să ţineţi minte, însă, următoarele cifre pe care le-am amintit de multe ori în articolele mele: nu pot face o sută de ONG-uri, timp de zece ani, cât poate să strice un singur politician într-o săptămână...