Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

0
Publicat:

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Casa Albă, informează AFP, citată de Agerpres.

Foamete în Gaza. FOTO UNRWA X
Foamete în Gaza. FOTO UNRWA X

„Aceasta va ajuta să salveze vieţi”, adaugă comunicatul, potrivit căruia Biden, la rândul său, „s-a angajat pe deplin” să lucreze în favoarea redeschiderii unui alt punct de trecere, cel de la Rafah, singurul dintre Egipt şi enclava palestiniană.

La începutul lunii mai, Israelul, care desfăşoară operaţiuni militare la Rafah, a preluat controlul acestui post de frontieră, astfel că trecerea asistenţei umanitare este blocată.

 „Noi iniţative vizând eliberarea imediată a ostaticilor”

Preşedinţii american şi egiptean au evocat de asemenea în discuţia de vineri, „noi iniţative vizând eliberarea imediată a ostaticilor şi instaurarea unei încetări imediate şi durabile a focului” în Gaza.

După mai mult de şapte luni de război, situaţia umanitară rămâne alarmantă în teritoriul palestinian.

Cel puţin 35.800 de palestinieni, în cea mai mare parte a lor civili, au fost ucişi în acest interval, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite