Culmea, sugestia a pornit de la o postare a profesoarei de română Cristina Tunegaru, cea care şi-a câştigat o imagine de luptătoare împotriva metehnelor sistemului de învăţământ românesc ca şi împotriva slugărniciei sistemului, după ce a criticat o „vizită de lucru“ pe tipic comunist pe care primăriţa Firea a făcut-o la o şcoală generală din Drumul Taberei.

Ca fost elev, tată şi amator de lectură, consider şi eu (atât de relevant sunt ca persoană) că Sadoveanu este un autor de lecturi plictisitoare şi irelevante. Iar includerea lui Sadoveanu în programă este contraproductivă dacă şcoala românească îşi propune să atragă copiii către citit, mai ales în vremurile Internetului.

Însă excluderea lui din programă nu trebuie făcută pe motive tâmpiţel-isterice. O greşeală, dacă specialiştii constată că există, nu poate fi îndreptată prin alta. Personajul Nechifor îşi bătea soţia pentru că aşa „mergeau“ lucrurile în vremurile respective. Iar romanul Baltagul nu face decât să evoce fidel un model de comportament familial din perioada în care se desfăşoară acţiunea. Ce urmează? Să-l eludăm pe Iulius Cezar din istorie? Pe criteriul ăsta, putem liniştiţi să-i eliminăm din literatură şi pe Homer sau Shakespeare.

Opinia doamnei Tunegaru reprezintă un caz clasic de abordare semidoctă a corectitudinii politice.

Argumentul invocat de Tunegaru, cum că bătaia în familie este un exemplu prost pentru elevi, este cel puţin penibil. Păi nu ăsta e rolul dascălului? Să îi înveţe cum să se raporteze la un text literar!? Să le prezinte cât mai fidel diferite realităţi copiilor şi să le explice, în cazuri de genul ăsta, unde greşeau înaintaşii şi, eventual, de ce!? Să le dezvolte discernământul, gândirea critică şi capacitatea de a analiza şi pune în perspectivă?!

Opinia doamnei Tunegaru reprezintă un caz clasic de abordare semidoctă a corectitudinii politice. Când de dragul de a poza într-o minte luminată şi modernă repeţi pe „nemestecate“ nişte principii altminteri sănătoase. Un tip de superficialitate hipsterească din ce în ce mai prezent în societate, de natură să afecteze, în fapt, tocmai cauza modernismului pe care se presupune că îl susţin.

Şi, din păcate, atât corectitudinea politică, cât şi feminismul sau liberalizarea relaţiilor homosexuale, ca să mă refer la principalele teme ale evoluţiei sociale din ultimele decenii, „se bucură“ de o mulţime de apostoli năuci care recită slogane la nuntă şi fredonează şlagăre în biserică.