În spatele generalului, ascuns de privirea mulţimii, stătea ghemuit un alt personaj, anonim, care striga în urechea cezarului fericit, cu scurte pauze, porunca cea de pe urmă a zeilor: „Nu uita că eşti muritor!“

Printre uralele mulţimilor care se adunau în preajma carului triumfal, printre laurii şi ghirlandele aruncate spre pieptul cezarului învingător, urechea lui prindea din zbor, un şuierat aproape stins, care-i anula drumul spre paranoia puterii şi îi amintea că gloria este un dar al zeilor. Şi pentru a păstra acest dar, nu trebuia să uite că este un biet muritor. Dar, şi Roma a căzut în iluzia puterii, când împăraţii ei au luat locul zeilor, în perioada crizei din secolul III, numită şi perioada „împăraţilor soldaţi”.

Dar ce înseamnă totuşi această îndepărtată pildă? Că viitorul nu vine de la sine şi ca atare nu se aşteaptă. Viitorul e un edificiu care se construieşte cu învăţămintele celor trăite în trecut şi cu speranţele zămislite de prezent. De aceea nu cunoaştem viitorul, el fiind încă un mister. Ca orice mister fascinează mintea şi stimulează imaginaţia. Ca orice mister aşteaptă valoarea să se dovedească şi capacitatea să producă.

Ceea ce uită fericiţii învingători de azi, spre deosebire de cei din trecut, este faptul că viaţa celor morţi este în memoria şi în faptele celor vii.

Ceea ce nu ar trebui să uite fericiţii învingători de mîine este că toate marile mişcări social-politice încep cu revoluţia şi se continuă cu evoluţia.

Revoluţia se bazează pe virtuţile de caracter şi înainte de toate pe combativitate. Evoluţia se bazează pe calităţile de intelect şi înainte de toate pe creativitate.

Momentul critic pe muchie de cuţit este acela în care se decide terminarea revoluţiei şi trecerea la evoluţie.

Evenimentul e primejdios pentru că implică schimbarea cadrelor de sus până jos şi cei cu mare merit în trecut nu sunt cei cu mare utilitate în viitor. Pe când rotarea cadrelor în funcţii, concentrarea puterii în mâna găştilor care ucid valoarea şi păstrează obedienţa, este o condamnare asigurată pentru viitor. Evoluţia este anulată.

Indiferent dacă este dar al divinităţii sau reuşită a Naturii, primele şi principalele semne ale vieţii sunt: Sensibilitatea şi Reactivitatea. Sensibilitatea la ce este schimbare, deci nou, în mediul imediat înconjurător şi Reactivitate nu ca scop, dar cu rezultat de a păstra şi a continua ce e pozitiv pentru viaţă.

Per a contrario: moartea şi mai exact încetarea vieţii începe cu pierderea sensibilităţii, adică cu indiferenţa şi cu pierderea reactivităţii, adică cu inerţia. Inerţia este preferata găştilor care impune rotarea cadrelor în sferele puterii, anulând schimbările de generaţie şi accesul realelor valori către zonele decidente.

În consecinţă trebuie să ai suflet de zeu pentru ca să nu te doboare ingratitudinea celor pentru care te-ai sacrificat şi înverşunarea celor cărora le eşti singura soluţie.

De aceea, pentru cei aleşi să primească darul gloriei din mâna zeilor din trecut, delegatul acestora se află în carul triumfal alături de învingător, şi pentru a-l feri de ingratitudinea unora şi înverşunarea altora de după, îl avertiza: „Nu uita că eşti muritor! Iar viaţa celor morţi se află în memoria şi în faptele celor vii. Tu poţi fi parte din dorinţele neîmplinite la vreme ale celor plecaţi, iar faptele tale vor hrăni memorii şi acţiuni viitoare. Dar, vorba lui Euripide, pe acest drum al adevărului ajung puţini deoarece drumul acesta „este anevoios şi primejdios întrucât Puterea iubeşte minciuna şi vrea minciuna”.