Ce i-au cerut românii lui Moş Crăciun în ultimii 80 de ani
0
Dacă Moşul ar dori să scrie un bilanţ al activităţii sale în România ultimilor 75 de ani, acesta ar conţine etapele: lucruri pentru copii simpli, transformarea în fugar de către comunişti şi, acum, căutător de gadgeturi.
Dragă Moş Crăciun. Ştim cu toţii cât de ocupat eşti în perioada asta. Ai milioane de apariţii zilnice pe la toate petrecerile pentru copii de pe Pământ, joci în câteva filme pe seară, că doar te vedem la televizor, ai de citit saci plini cu scrisori de la toţi cei mai cuminţi şi mai puţin cuminţi. Toţi îţi promit că te vor aştepta, la fel de nerăbdători, în seara de Crăciun. Aşadar, nu ne aşteptăm neapărat să ai şi timp să-ţi cumperi ziarul acesta şi, mai ales, să mai găseşti răgaz să citeşti şi textul ce urmează. Dar, dacă totuşi reuşeşti, ar fi foarte bine.
Ţi-am pregătit o mică surpriză. Ne-am gândit că ţi-ar face plăcere să-ţi aduci aminte câteva dintre scrisorile ce
ţi-au fost trimise, în ultimii 75 de ani, de copiii din România. Le-am găsit prin ziare şi reviste vechi şi pe la mame mândre de odrasle. Nu sunt multe. Am fi vrut să-ţi oferim câte o mostră din toate perioadele istorice ce încep cu interbelicul şi se termină cu zilele
noastre. Am eşuat. Ai fi surprins, dragă Moşule, cât de puţin se vorbea despre tine când oamenii ăia răi, comuniştii, conduceau România. Să nu cumva să te gândeşti că, brusc, copiii te scoseseră de la inimă. Nu, nu prea mai aveau voie să vorbească despre tine. De fapt, nimeni nu prea mai vorbea despre tine. Erau lucruri mai importante de discutat: culmile ştiinţifice, saltul calitativ în viaţă, conducerea ţării…
Apoi, după ce comuniştii au plecat, lumea s-a transformat exact ca noile ziare în care apăreau poezii şi scrisori pentru tine: în culori ţipătoare, cu „oferte peste oferte“. Şi copiii şi-au adus aminte de tine şi au început să te asalteze, din nou, cu visurile lor.
Dragă Moşule, sper să fii la fel de încântat ca şi noi când vei sesiza ce diferenţă există între ceea ce-ţi cereau copiii din interbelic şi cei de după Revoluţie, mai ales cei ale căror nume apar pe plicurile primite în ultimele zile. Cum e, Moşule, să sari de la dulceaţa de nuci la Samsung Galaxy? Nu ţi-a fost greu să te adaptezi? Cum a fost să schimbi locurile de cumpărături de la bucătăria bunicii la magazinele cu superoferte? Oricum, dragă Moş Crăciun, toţi copiii ce vor apărea în continuare, în acest text, sunt cuminţi şi foarte cuminţi. Şi te aşteaptă, ca în fiecare an. Poţi să fii sigur.
Aşi dori eu să-mi aduci: O minge de gumă frumoasă şi mare; o săniuţă mare, o pereche de patine. - Doina Nora-Michăilescu, copil din perioada interbelică
Du-te la Media Galaxy (sau oriunde ai card de fidelitate) şi întreabă de cel mai bun calculator! - Vlad, 10 ani, copil din 2012
Dialog interbelic cu Moş Crăciun
Mult respectatul nostru
Moş Crăciun
Miercuri, 3 decembrie 1930
Apropiindu-se sărbătorile Crăciunului şi ştiind că tu împarţi daruri frumoase copiilor cuminţi, îţi scriu şi eu, iubite Moş Crăciun, şi te rog, înscrie-mă şi pe mine pe lista copiilor cari îţi sunt dragi, cu rugămintea fierbinte de a-mi aduce şi mie daruri frumoase.
Totodată fac aici o mică notiţă din ceia ce aşi dori eu să-mi aduci: O minge de gumă frumoasă şi mare; o săniuţă mare, o pereche de patine, aceste toate daruri vor fi de sigur pe lângă un pom frumos împodobit de Crăciun. Primeşte, te rog, sărutări de mâini din partea unui bun copil cuminte.
Doina Nora-Michăilescu
Domnişoarei
Doina Nora-Michăilescu
Joi, 4 decembrie 1930
Am găsit scrisoarea ce mi-ai adresat şi mă grăbesc să-ţi răspund, deşi am multe case şi locuri de colindat ca să strâng cererile a o mulţime de alţi copilaşi.
Eu doresc foarte mult, ca să-ţi fac plăcere, fiindcă eşti o fetiţă bună, dar te-ai gândit tu, fetiţa Moşului, pe vremea asta de criză în ţară, câţi copilaşi n-au o bucată de pâine, nici o hăinuţă mai groasă ca să nu tremure de frig şi nici ghete cu care să se încalţe? Tu eşti fericită că ai părinţi buni, care te îngrijesc, dar acei mii de copilaşi nenorociţi, cine să le facă şi lor o bucurie de sărbători, decât Moş Crăciun şi alţi copii mai bogaţi şi cu suflet bun, cum ai tu, care să le dea câte ceva din ce le prisoseşte!
Nu voi putea deci să-ţi satisfac toate dorinţele tale, că va trebui mai întâi să ajut pe cei mulţi şi săraci; dar voi spune lui Sfântul Nicolae să-ţi dea de ziua lui o minge şi dacă mi-o mai rămâne şi mie ceva prin fundul sacului, ţi-oi mai da şi eu vr’un dar de ziua mea.
Cu o condiţie însă: să-ţi faci regulat lecţiile la învăţătură, căci numai aşa vei progresa şi vei ajunge departe; iar pe mama ta să o asculţi ca pe o sfântă, fiincă tot ce face şi tot ce-ţi spune este pentru binele tău!
Te îmbrăţişează şi te blagosloveşte, Moş Crăciun
Dragă Moş Crăciun,
Îţi scriu o duioasă scrisoare,
Că’s tare mîhnit pe tăticul,
De cînd nu-mi mai dă de mâncare
Covrigi cu susan sau cu sare
Şi-mi spune doar „Nicu Piticu’“.
Îţi scriu ca să ştii mai degrabă,
Cât sufăr cînd spune’n ogradă
Că vrea să mă dea la o babă
Pe-un ciur de mălai să-i fac treabă
Strîngîndu-i surcele pe stradă.
Vai!... eri după masă mămica
A spus c’am mîncat iar dulceaţa
Şi... zău!... de n-am luat atîtica,
Nici cît să mănînce furnica,
Îţi jur că a mâncat-o ea, hoaţa!
Şi apoi tot eu sînt de vină,
Cînd nu fac găinile ouă,
Cînd tata nu vine la cină,
Când sfîrîie lemnu’n maşină,
Şi... tot eu sînt de vină, cînd plouă!
De aceea, te rog, Moş Crăciune,
Să vii de Crăciun şi la mine,
Căci ghetele nu-mi mai sunt bune!...
Şi... am eu şi altele-a-ţi spune...
Dar... de!
Sărut mîna...Cu bine!...“
„Îl aşteptăm pe Moş Gerilă să ni-l aducă pe Moş Crăciun“
Copilul comunist, încercând să prindă undele scurte ale moşului.
Comunismul a schimbat sărbătorile românilor. Dragostea a fost înlocuită de Pacea, Bradul de Crăciun a devenit Pomul de Iarnă, Moş Crăciun a devenit Moş Gerilă, Naşterea Domnului nu a mai devenit deloc. A fost ştearsă din simbolistica sărbătorilor de iarnă. Aşa a fost până prin anii ’70. După „Tezele din iulie 1971“, ceauşismul de tip maoist a eliminat cu brutalitate manifestările din preajma datei de 25 decembrie. Sărbătorile de iarnă s-au rezumat la Anul Nou, cu discursul trist şi sforăitor rostit de Nicolae Ceauşescu în 31 decembrie, care începea standard: „Cu prilejul Anului Nou, vă urez din toată inima, dragi compatrioţi, noi şi noi succese...“.
Acolo unde ar fi trebuit să fie scrisorile copiilor către Moş Crăciun, revista „Cutezătorii“ din decembrie 1978 publica anunţuri moralizatoare: „Pionieri şi şcolari, pentru voi, ca tineri cetăţeni ai patriei, economisirea energiei electrice trebuie să fie o preocupare continuă! Vegheaţi la folosirea economică a energiei!“.
Aceeaşi revistă dedicată copiilor se deschidea cu o copertă care nu trăda în niciun fel apropierea Crăciunului: un grup de elevi în jurul unui dispozitiv electric (pesemne de emisie-recepţie) şi o scurtă explicaţie: „Da, aparatul a reuşit, funcţionează corect, iar mesajul recepţionat e şi el foarte plăcut: «Începe vacanţa de iarn㻓. În acest climat gri, apărea de nicăieri o poezie semnată de Adrian Păunescu, „Aşteptându-l pe Moş Crăciun“. Ne face plăcere să o reproducem integral: „Anul îşi ninge ultima filă / Fiii românilor colinde spun: / - Ce doriţi voi să vă dea Moş Gerilă? / - Să ni-l aducă pe Moş Crăciun… / Să se adune cele bune, / Cele rele trec şi pier, / Două mâini în rugăciune / Pentru om şi pentru cer...“. Superb.
Şi-apoi a venit Revoluţia şi au murit oameni împuşcaţi, mergând spre case cu Pomul de Iarnă în spinare. Iar revoluţionarul Cico Dumitrescu, după ce a declanşat haosul în brava Armată Română prin anunţurile făcute la TVR în 22 decembrie 1989, ora 16.09, a compus această poezie care ne-a trecut de la Moş Gerilă înapoi, la Moş Crăciun. Se numeşte „Noi în decembrie“. (Cristian Delcea)
Noi în decembrie
Noi nu am fost golani
şi nici eroi
Nu ne-am bătut pe străzi pentru ciolane
Şi nici cu regi la masă
n-am stat noi
Visând s-avem sub perne milioane
N-am fost nici dizidenţi, nici cerşetori
Ca noi au fost în ţară sute, mii
Şi s-au luptat în prag
de Sărbători
Să vină Moş Crăciun pentru copii
S-avem în casă cald, s-avem lumină
Să ne privim în faţă zâmbitori
Şi liberi în gândire,
şi-o viaţă mai senină
Şi unul despre altul
să nu fim temători
Noi n-am dorit puterea
şi nici biciul
Cum alţii azi pretind
c-am fi dorit
Dar e păcat atunci
când sacrificiul
Nu este respectat, ci pângărit.
de Cico Dumitrescu
Investigaţie jurnalistică: se confirmă, Moş Crăciun există!
Moş Crăciun există, lucrul ăsta îl ştie orice copil. Iar mărturiile a trei ziarişti de la „Adevărul“ care l-au întâlnit cândva pe Moş – Vlad Andriescu (23 de ani), Matei Udrea (37 de ani) şi Grigore Cartianu (43 de ani) – vin să vă spulbere îndoielile, dacă le-aţi avut vreodată, cumva...
Dragă Moşule...
Matei Udrea
A trecut o eternitate de când nu ţi-am mai vorbit. Şi vina este în totalitate a mea, pentru că eu sunt cel care, egoist, am uitat să-ţi mai scriu, să-ţi mai transmit dorinţele şi visurile mele...
Ultima oară când ţi-am trimis de veste a fost, parcă, prin 1982, când părinţii mei spuneau râzând: „De ce nu mai vine Moş Crăciun? Pentru că nu-l lasă Moş Nicolae!“. Eu nu râdeam, nu înţelegeam ce ar fi de râs dacă bancul s-ar adeveri şi n-ar mai veni Moşul... Dar să ştii că nu era întru totul adevărat, Moş Nicolae nu a reuşit niciodată să te răpească, părinţii mei şi toţi părinţii din lume nu l-au lăsat.
Îţi mulţumesc pentru sacii de cadouri pe care mi i-ai adus în fiecare an, chiar dacă nu eram întotdeauna cuminte, iar în ţara lui Moş Nicolae nu se găsea niciodată nimic. Îţi mulţumesc pentru trenuleţul electric (pe care recunosc acum că l-am făcut praf într-o săptămână), pentru bicicleta „Pegas“ şi pentru patinele desperecheate cât ai clipi, pentru bananele şi portocalele a căror mireasmă a rămas, pentru mine, pe veci amestecată cu aroma de cetină, de căldură de foc şi de cozonaci, pentru soldăţeii de plastic, pentru plastilina care mi-a modelat imaginaţia, pentru cărţile care mi-au deschis Universul şi pentru câte şi mai câte! Şi, mai ales, pentru
scrisorile pline de dragoste (îmi dau abia acum seama) părintească…
Acum, Moşule, nu ţi-aş mai cere... Ţi-aş cere doar un singur lucru, dacă ai putea: să dai timpul înapoi.
Măcar pentru o seară, atât doar, să mai simt o dată mirosul copilăriei.
„Comandăm din Franţa maşinuţă pentru băiat“
Vlad Andriescu
Primul Crăciun al copilăriei pe care mi-l amintesc a venit la 4 ani, în 1993. Ştiu sigur ce-mi doream atunci: maşinuţe. Chioşcurile abundau de maşinuţe mici, de metal.
Credeam în cadouri, iar ele trebuiau să vină. Iar ai mei s-au chinuit mult să îşi întindă antenele la nişte prieteni în Franţa ca să-mi ia cea mai frumoasă maşinuţă din lume, pe care şi-ar fi dorit-o orice copil. Ştiţi ce a venit? În cutie era o maşină cu telecomandă, fără fir, pe care puteam să o plimb prin toată casa. În seara de Crăciun, în jurul bradului meu din Iaşi, am început să plâng. Ai mei se uitau sideraţi, iar apoi a venit explicaţia din partea subsemnatului: „Maşinuţa asta are telecomandă. Eu voiam maşinuţă fără telecomandă“. În spiritul Crăciunului nervos, ai mei mi-au luat telecomanda, mi-au scos bateriile şi mi-au zis doar atât: „Împinge-o!“.
Jumătate de an am fost mulţumit. Până când la chioşcuri au început să apară ceasurile cu calculator şi jocurile cu ecran alb-negru, de tipul „BrickGame“. Dar acela era alt Crăciun...
Căciula cu urechi
Grigore Cartianu
Pe la 5-6 ani aveam doi Moş Crăciuni: unul de vară şi unul de iarnă. Cel de vară era unchiu’ Fănică, fratele mamei, care venea de la Cluj şi-mi aducea un pachet de smochine. Era de fapt un pacheţel, dar mie mi se părea enorm. Scoteam din el câte-o smochinuţă şi-l închideam la loc, să nu cumva să fugă celelalte. Acel pacheţel, din care mâncam cu ţârâita, îmi ajungea până spre sfârşitul verii.
Nu ştiu unde găsea unchiu’ Fănică smochine, pentru că pe la noi nu vedeai aşa ceva. La cooperativă se mai aduceau portocale, alături de marmeladă şi de hamsie sărată, dar niciodată smochine. De aceea mi se părea că unchiu’ Fănică nu vine, de fapt, de la Cluj, ci din ţările calde.
Iarna, ştiam că Moş Crăciun vine din ţările reci, de aceea nu aşteptam de la el smochine. Tot ce voiam era o căciulă cu urechi. Dar nu una precum cele pe care mi le tricotase baba Ilinca – oho, căciuli groase, de lână, care mă ţineau viu după nesfârşite ore de zbenguială în zăpadă, ci una din aia adusă de la oraş, cu urechile legate deasupra şi apoi lăsate să cadă până la bărbie.
Voiam căciula cu urechi pentru că o fetiţă de pe uliţă avea una la fel. O, şi ce-mi mai plăcea de ea! De fetiţă, nu de căciulă... Dar am prins drag şi de căciulă. Ce n-aş fi dat să am şi eu una...
Nici astăzi nu ştiu cine-a complotat, dar în acel an Moş Crăciun, pe care-l bănuiam a fi un flăcău din sat, cu cojoc de oaie, mască de pirat şi barbă de lână, mi-a adus căciula cu urechi. Nu napolitane, mere sau biscuiţi, ca de obicei, ci draga mea căciulă cu urechi.
A fost cel mai frumos cadou adus de Moş Crăciun. Atunci l-am bănuit pe
Moş că-mi ascultă gândurile sau îmi citeşte visele. Acum sunt sigur că baba Ilinca a complotat cu renii lui Moş Crăciun...
Un „gogo“, un computer şi o trusă medicală
Larisa are 8 ani şi e în clasa a II-a. În catalogul său de la şcoală, doamna învăţătoare încă n-a aflat cum să scrie şi calificativul „Bine“. Larisa e o fată de „Foarte Bine“. Nici măcar nu mai este nevoie să-i spună Moşului că a fost cuminte, căci asta ştie toată lumea. În scrisorile pe care i le trimite, lista de cadouri e mai importantă, iar Moşul respectă adesea dorinţele Larisei. Larisa face gimnastică de performanţă la clubul „Dinamo“.
Vlad are 10 ani, e în clasa a V-a şi, deşi se mai întreabă uneori dacă Moş Crăciun există cu adevărat, nu renunţă sub nicio formă la cadou. Vlad are simţul umorului, iar cu asta vrea să-l seducă pe Moş în acest an. Puştiul ştie să-şi strecoare, subtil, şi meritele: 18 de „10“ în catalog! E primul din clasă! De Crăciun, Vlad pune pe primul loc familia: Moşul trebuie să-i cumpere calculatorul de 4.000 de lei pe care şi-l doreşte, pentru ca părinţii să facă economii.
Mara Alexandra are 6 ani şi este al doilea Crăciun la care pregăteşte scrisori pentru Moşu’. Între timp a învăţat să scrie (singură, nu la şcoală, unde e doar în clasa pregătitoare), dar mai greşeşte, uneori, mai ales la lăsatul spaţiilor între cuvinte şi la literele „î“ şi „â“. Cu prima, a învăţat că se pune întotdeauna la începutul cuvintelor, cât despre a doua — n-a prea înţeles care-i este rostul. Marei îi place să dăruiască scrisori şi felicitări, pe care le face singură: desenează forme după cele văzute în cărţi, le colorează, decupează, lipeşte pe hârtie colorată... Are şi un pix cu sclipici, numai bun pentru desenat fulgi de zăpadă şi creioane cerate, albul e „potrivit pentru a desena iarna“. Scrisorile şi felicitările ei reprezintă cadoul pe care Mara îl pregăteşte pentru fiecare aniversare din familie şi, mai nou, pentru prietenele de şcoală.
Se încarcă comentariile...
