Când locul nu se potriveşte vieţii, înseamnă că viaţa nu se potriveşte locului. Le Coin Perdu

Uneori, în chimia socială, potrivirile nu ţin de oameni, ci de fiecare în parte, după decorul său. Când locul nu se potriveşte vieţii, înseamnă că viaţa nu se potriveşte locului. Nu vrei să ştii nimic din toate astea, dar pământul e adunat şi lumea e mică. Acolo,unde pari o singularitate în mişcarea maselor, eşti doar unul dintre cei mulţi. Şi e frustrant. La ce folos să arunci cu moneda, pariind pe ce trebuie schimbat? Lucrurile sunt limpezi.

Am un prieten care spune că nu există oameni liberi, ci doar oameni diferiţi cu păreri divergente despre libertate. E drept că nu mai am intimitatea colţurilor mele de multă vreme şi că deşi se întâmplă să plec singură pe stradă, polifonia celor din jur îi face să fie cu mine. Mi se întâmplă să trec printre oameni şi, de fapt, să îmi dau seama că merg în ritm cu ei.

Aflu de la tinerii de lângă mine că femeile frumoase trebuie lăsate bărbaţilor fără imaginaţie, după pofta lui Proust, că modelul parizian de terase de bulevard e doar un loc mai răsărit pentru contemplare şi pentru pândă, un soi de catwalk urban dincolo de care te văd cei care îşi sorb limonada la orele amiezii, că domnii şi madamme-le ar  trebui să locuiască în vecinatate şi doar să se viziteze din când în când.

Nu vrei să ştii nimic din toate astea, dar pământul e adunat şi lumea e mică. Acolo, unde pari o singularitate în mişcarea maselor, eşti doar unul dintre cei mulţi. Şi e frustrant.

Te întrebi apoi dacă lumea asta e pentru tine sau tu eşti doar o figură atipică printre toţi cei care par că au prins rădăcini prea adânci, lipsiţi fără regret de intimitate, de expunerea viselor şi murdăriilor lor la scenă deschisă.

Acum câţiva ani, francezii aveau un vin foarte bun – Le Coin Perdu. Asta ne lipseşte şi astăzi: poate mai puţin fluid, dar mult mai nostalgic, un colţ pierdut.

Deşi a dispărut demult, această nălucă seducătoare a actorilor de secol XXI se comportă bizar, ca şi cum ar fi aici, dar metamorfozată: toată lumea pune la colţ pe toată lumea şi paradoxal, oamenii care îşi iveau colţii au dispărut. Majoritatea sunt rotunzi, dar nu de împlinire ci din pricina unei stime de sine care girează satisfacţie şi autocontrol în faţa celor mulţi şi spectatori la cronicile de viaţă pe care fiecare şi le rosteşte luându-l gura pe dinainte, căci de, e liber să vorbească. Poate şi tu ai libertatea ta de a-l asculta, deşi n-ai fi vrut asta. N-ai însă încotro, de vreme ce nu ai Le Coin Perdu.

Uneori, în chimia socială, potrivirile ţin nu de oameni, ci de fiecare în parte după decorul lui.

De aceea, ori de câte ori agăţ un timp mai darnic pentru intimitate, un coin perdu decent şi conştient, mă gândesc de două ori dacă fac casă bună cu locul în care mă aflu ori nu. M-am convins însă de un lucru nou.

Când locul nu se potriveşte vieţii, înseamnă că viaţa nu se potriveşte locului. Nu mereu este vorba despre oameni potriviţi, la momentul potrivit, iar uneori timpul nu contează.  Şi-atunci, la ce folos să mai arunci cu moneda pariind pe ce trebuie schimbat? Lucrurile sunt limpezi.