Cristian Buşoi: Cerem Guvernului să facă obligatoriu cardul de sănătate, de la 1 septembrie. Reacţia CNAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi a declarat, marţi, că solicită Guvernului ca, de la 1 septembrie, cardul electronic de sănătate să devină obligatoriu, arătând că, dacă nu va fi implementat, PNL va avea încă un motiv de a cere demisia Guvernului.

UPDATE Reacţia oficialilor din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu a întârziat să apară. Aceştia au precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că serviciile medicale din sistemul public de sănătate vor fi acordate în baza cardului naţional de sănătate începând din luna septembrie. 

Excepţie vor face asiguraţii pentru care cardul de sănătate nu a fost încă tipărit. Aceştia vor primi în continuare servicii medicale conform vechiului sistem de validare şi decontare, până când cardul lor va fi tipărit şi transmis prin poştă. Asiguraţii pe numele cărora a fost tipărit cardul, dar din diverse motive nu au intrat încă în posesia lui, trebuie să se adreseze casei de asigurări în evidenţa căreia se află pentru a solicita eliberarea cardului de sănătate.

„Am decis ca utilizarea cardului de sănătate nu mai poate fi amânată. Sistemul are nevoie de acest instrument. Economiile pe care le vom face se vor regăsi în numărul şi calitatea serviciilor oferite asiguraţilor”, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, care a spus că peste 300.000 de carduri aşteaptă să fie ridicate de la sediile caselor judeţene de asigurări de sănătate. 

Casele de asigurări de sănătate vor elibera adeverinţe de înlocuire a cardului pentru persoanele care solicită card duplicat şi pentru asiguraţii care din motive personale sau religioase refuză utilizarea cardului de sănătate.

„A venit momentul ca acest card să funcţioneze aşa cum a fost el gândit. Consider că a fost suficientă perioada de acomodare. Totodată, această perioadă a fost necesară. Am considerat important să ne asigurăm că acest instrument util pentru sistem nu blochează accesul asiguratilor la servicii medicale. Sunt convins că vor exista critici indiferent de momentul în care cardul va fi singurul instrument de validare şi decontare a serviciilor din sistem”, a declarat şi Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

Buşoi: „Cardul de sănătate trebuie să devină obligatoriu”

„În urma discuţiilor de astăzi am decis să cerem în mod imperativ Guvernului României condus de Victor Ponta ca de la 1 septembrie să se asigure că proiectul cardului electronic naţional de sănătate va deveni cu adevărat funcţional, cardul de sănătate va deveni obligatoriu şi serviciile medicale din sistemul public de asigurări de sănătate vor fi decontate doar pe baza cardului. În opinia mea, nu există niciun motiv să mai existe o nouă amânare", a afirmat Cristian Buşoi, după şedinţa comisiei naţionale de sănătate a PNL, potrivit Mediafax.

Fostul şef al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate a mai arătat că au existat deja şase amânări în implementarea cardului naţional de sănătate, adăugând că, din datele Guvernului, reiese că în cele şase luni în care cardul nu a fost pe deplin implementat se puteau face economii de 600 de milioane de lei.

Obligativitatea cardului elimină reţetele false

Buşoi a adăugat că în momentul în care cardul va deveni obligatoriu nu vor mai fi posibile reţetele false, vor dispărea serviciile de laborator fictive şi fenomenul internărilor fictive în spital.

„Neimplementarea cardului de sănătate aduce cu sine o responsabilitate foarte importantă pentru Guvernul României, pentru cei care au putere de decizie în Guvern, pentru primul ministru. (...) Dacă de la 1 septembrie acest proiect nu va fi cu adevărat implementat în opinia mea şi a colegilor mei va fi încă un motiv pentru a cere încă o dată demisia actualului Guvern, alături de foarte multe alte motive pe care cunoaşteţi. Mai important decât să cerem demisia Guvernului ar fi ca acest proiect să funcţioneze cu adevărat", a spus Buşoi, citat de Mediafax, menţionând că cea mai mare problemă a Guvernul în acest caz a fost proasta gestionare şi comunicarea haotică.

Serviciile medicale vor fi acordate şi în august atât pacienţilor care au cardul naţional de sănătate, cât şi celor care încă nu au intrat în posesia acestuia, din cele 15 milioane de carduri tipărite mai fiind de distribuit peste 300.000, declara preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, la 31 iulie.

Preşedintele CNAS a precizat că, pentru a nu crea probleme pe perioada vacanţei, modul de acordare a serviciilor medicale rămâne neschimbat în luna august, data de la care cardul va deveni unicul instrument de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate urmând să fie anunţată din timp.

Consultări pe tema creşterii veniturilor medicilor

De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi mai solicită consultări, tot după 1 septembrie, cu reprezentanţii medicilor, pacienţilor şi partidelor pentru găsirea unor soluţii de creştere a veniturilor medicilor, arătând că tema a fost tratată politicianist de Guvern.

Cristian Buşoi a spus, într-o conferinţă de presă, că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) clarifică situaţia plăţilor informale către medici şi personalul medical, iar, conform acesteia, nu numai condiţionarea actului medical şi solicitarea de către medici, personalul medical a unor plăţi constituie o infracţiune, ci şi acceptarea unor plăţi benevole din partea personalului medical.

„În aceste condiţii, în condiţiile în care lucrurile au devenit şi mai clare prin decizia ICCJ, cred că se impune imperios găsirea de soluţii pentru a creşte veniturile medicilor şi a personalului medical. Din păcate şi acest subiect a fost tratat într-un mod iresponsabil şi politicianist de actualul Guvern. Pe surse, fără să fi fost asumate anumite cifre, s-a lansat în spaţiul public tot felul de propuneri de dublare salariilor, dar chiar triplarea pentru anumite categorii, creând nişte aşteptări imense din partea medicilor şi a personalului medical. Fac un apel către Guvern să trateze responsabil şi nepoliticianist acest subiect, nu este normal să se creeze aşteptări, acolo unde nu vor putea fi îndeplinite, trebuie să se treacă de logica de a lua nişte măsuri în ultimele zile ale actualului Guvern şi, în mod responsabil, trebuie să se găsească soluţii durabile şi care pot fi suportate de bugetul 2016, soluţii care să fie acceptate de toată calasa politică, indiferent de cine vine la guvernare”, a explicat Buşoi.

E nevoie de facilităţi fiscale pentru medici

El a arătat că se impune de urgenţă demararea unor consultări cu reprezentanţii medicilor, organizaţiilor de pacienţi şi forţele politice pentru găsirea facilităţi fiscale pentru medici, aceste consultări fiind distincte de cele pe Codul Fiscal şi putând să aibă loc după 1 septembrie.

"Credem că se impune de urgenţă demararea unor consultări serioase cu reprezentanţii medicilor şi ai presonalului medical, cu organizaţiile de pacienţi, cu toate forţele politice din România pentru ca toate aceste chestiuni care ţin de creşterea veniturilor medicilor, de găsirea unor facilităţi fiscale, căi de transparentizare a accesului în profesia medicală, toate aceste măsuri care pot stimula medicii să nu mai plece din ţară, dar care, între aceste măsuri cea mai importantă este aceea de a creşte veniturile medicilor şi a personalului medical, toate aceste soluţii să fie dezbătute şi îmbrăţişate de toţi factorii pentru a fi implementate în perioada următoare", a mai spus Buşoi.

El a adăugat că această temă a creşterii veniturilor şi a situaţiei medicilor este o temă distinctă de Codul Fiscal. "Codul Fiscal este o chestiune extrem de urgentă, care ar trebui să se desfăşoare pe un calandar pe 17, 19 asumată de PNL, este o premieră că deja au răspuns toate partidele politice, nu putem ameasteca lucrurile şi nu putem să lărgim agenda acestor consultări”, a mai explicat Buşoi.

Cristian Buşoi a arătat că iniţiativa acestor consultări este a comisiei de sănătate a PNL şi va fi agreată şi de conducerea partidului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite