Tocmai acum când Coaliţia pentru Familie luptă pentru ”sprijinirea familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie” cu un puternic avânt din partea preoţilor şi ierarhilor BOR, (culmea, parcă numai Dumnezeu a făcut asta) să se ivească acuzaţii despre personaje importante din sânul BOR (dar nu contează) cum că ar practica atitudini şi comportamente de tip homosexual, condamnate de Coaliţia însăşi!  

La începutul săptâmânii trecute, episcopul Huşilor pare că a fost filmat alături de un bărbat în contexte pornografice. Nu am văzut, dar povestea nu este diavolească, nici inventată pentru că a ajuns la Tribunalul Vaslui şi la Curtea de Apel din Iaşi, trei preoţi fiind arestaţi pentru şantaj. Pesemne ceva dovezi aveau sfinţiile lor, că doar nu i-a luat poliţia la arest pe vorbe! Am căutat pe saitul oficial al Patriarhiei să citesc un comunicat cu privire la această speţă - vreo dezminţire, liniştire a poporului, rugăciune, negare ori altceva. Nu l-am găsit. Tăcere, laşitate, complicitate, ca de obicei.

În toiul acestei poveşti apare una şi mai credibilă. Un preot solist vocal devenit celebru de ani buni mai ales pentru participarea la concerte de folclor, cât şi prin ritualurile religioase de maxim impact, este înregistrat audio cum îi cerea favoruri sexuale unui tânăr, din nefericire, MINOR! Discuţia este explicită, susţinută şi limpede. De astă dată, în aceeaşi zi, episcopul din Alba Iulia şi purtătorul de cuvânt de la Bucureşti reacţionează. De ce oare atât de rapid? Probabil pentru că preotul nu era deloc în graţiile mai marilor săi, nu se supunea absolut, ba mai mult avea o celebritate deranjantă, inclusiv venituri substanţiale şi mii de enoriaşi îl idolatrizau de-a dreptul, sosind din întreaga ţară la uşa bisericii sale programaţi cu săptămânile. Un fel de Boca 2. Şefii au recunoscut că a mai greşit şi că are un dosar în stand-by. Dacă va fi caterisit, va exista o revoltă în BOR, precum cea de la Tanacu, când gloata susţinea stareţul acuzat de crimă. Nu este exclus ca preotul să-şi continue activitatea pe la alte mişcări necanonice, zic. Întrebaţi fiind credincioşii, nu au dat crezare acuzaţilor, ba chiar au negat arătându-şi susţinerea până la moarte faţă de acest sfânt.  

De fapt, conflictul acesta mental, dacă există, între ceea ce pare a fi şi ceea ce se crede este explicat de psihologul social Festinger prin Teoria disonanţei cognitive. În ciuda evidenţelor, apare o stare de tensiune când persoana are în acelaşi timp două opinii care se contrazic şi se exclud. Însă omul, între cele două va prefera pe cea care îi convine mai mult, chiar dacă este iraţională şi reprezintă o formă de auto-manipulare. De pildă, va zice ”înregistrările sunt false, nu le credem, preotul e sfânt”.

În 2015, un alt episcop român, cu sediul în America, era cercetat pentru acuzaţia de comportament sexual neadecvat. Ce merită subliniat, că deşi român, dar trăind în America, superiorul acestui episcop a emis un comunicat în care menţiona anchetarea şi încă ceva: episcopul este suspendat de sarcinile sale oficiale. Iată că se poate! Şi în cazul său zvonurile despre practicile homosexuale erau vechi.

În acest loc, merită subliniată observaţia scrisă de domnul Florin Iaru, pe care nu o voi comenta:  

Cazurile de homosexualitate din sînul bisericii arată cum nu se poate mai clar că nu e dobîndită, ci înnăscută, că nu poate fi influenţată nici de educaţie, nici de credinţă, nici de voinţă. Homosexualitatea preoţească are acelaşi procent cu cel din rîndul mirenilor. End of story.

În cartea Pântecul Desfrânatei, al cărui autor este tot un preot, apar detalii despre homosexualitatea a doi episcopi, ambii decedaţi, unul fiind acuzat de pedofilie. Doar în carte.  

Din nefericire, Epifanie nu era singurul cu astfel de patimi. În acea perioadă ajungeai mult mai uşor ierarh dacă erai curvar sau homosexual şi, credeti-mă, era plină scena bisericească de asemenea indivizi, pe care partidul îi promova tocmai pentru că erau mai uşor de manipulat. Zicând acestea, îmi vine în minte figura lui Nestor Vornicescu, căruia, fiind stareţ la Neamţ o bună bucată de vreme, i-au picat victime bieţi copii pe care părinţii ii trimiteau la "şcoală de popi". Sărmanii tineri ajungeau să satisfacă poftele bolnave ale acestui nemernic pentru că erau şantajaţi sau amăgiţi cu promisiuni care mai de care mai deşarte.

Despre alte cazuri similare este plin Google-ul, mai puţin, din păcate, reacţia obligatorie prin deciziile vreunui Consistoriu Bisericesc. Aş dori să adaug că dacă distinsa Coaliţie insistă să apere familia şi să o susţină, atunci are multă treabă serioasă, dacă tot pofteşte, multe acţiuni, proiecte practice şi implementări de politici pentru susţinerea reală a familiilor disfuncţionale, acolo unde sărăcia, violenţa, alcoolismul este în grade ridicate. Nu să lupte împotriva unor oameni, cetăţeni, şi ca să citez tot fii lui Dumnezeu.

Episcopi autodeclaraţi homosexuali în alte biserici din lume

Încă din 1976, Convenţia Generală a Bisericii Episcopale a declarat că persoanele homosexuale sunt copii ai lui Dumnezeu care au drepturi depline şi egale cu toate celelalte persoane asupra dragostei, acceptării şi preocupării pastorale şi îngrijirii Bisericii. Învăţătura Bisericii Anglicane defineşte căsătoria ca fiind pentru cuplurile heterosexuale, iar preoţilor li se permite să trăiască viaţa celibatului în parteneriate civile.

În 2003, episcopul american Gene Robinson a fost printre primii care şi-a declarat publicat homosexualitatea. În Marea Britanie, în 2006, celebrul preot Jeffrey John, decanul de la St Albans, la doi paşi de a deveni episcop (Reading şi ulterior Southwark) a încheiat parteneriatul civil, cu Grant Holmes, recunoscând că a trăit într-o relaţie cu acesta vreme de 30 de ani. În 2016, 14 preoţi homosexuali, căsătoriţi, şi-au îndemnat episcopii anglicani să-şi exprime poziţia despre homosexualitate. În ceea ce priveşte episcopii din Regatul Unit, tot în 2016, episcopul anglican Nicholas Chamberlain, şi-a susţinut public homosexualitatea. În mai toate cazurile, pentru prieteni cât şi pentru comunitatea largă, nu era o noutate. Observaţie valabilă probabil şi în multe dintre cazurile din România. Ceea ce remarca iarăşi inteligent Florin Iaru:

Nu faptul că e un pervers mă miră (că e plină lumea de ei), ci faptul că superiorii ştiau. Ştiau, bă!

Actul sexual cu un minor – închisoare 2-7 ani

Dacă superiorii ştiau şi sunt pasivi cu bună ştiinţă faţă de actele sexuale este extrem de grav. Dacă acoperă eventualele abuzuri sexuale, actele sexuale cu minorii, fie tineri elevi de seminar, tineri ce frecventează bisericile sau intră în mănăstire, tineri defavorizaţi familial, social şi economic, manipulaţi, intimidaţi, înfricoşati, dacă alţii din breaslă cunosc ori doar aud şi nu denunţă devin complici.  

Pe mine ce mă interesează este următorul fapt de o gravitate fără seamăn. Actele sexuale cu minorii, mai ales că în aceste cazuri vorbim de o relaţie de încredere şi de o poziţie de autoritate a adultului şi o vulnerabilitate a minorului aşa cum descrie şi Codul Penal!

Articolul 220 din Codul Penal tratează actul sexual cu minor precizând că fapta (raportul sexual) comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă:

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situaţii de dependenţă;

Pentru că în înregistrarea audio se făcea referire la bani. Ce nu am regăsit, şi poate juriştii mă vor lămuri, cum în noul cod nu se reglementează actul sexual determinat de darea de foloase aşa cum era prevăzut în Vechiul Cod Penal la art. 198, alin 3: dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Am încrederea că organele statului se vor autosesiza atunci când există suspiciuni! Că nu vor rămâne insensibili la traumele suferite de minori în urma unor abuzuri sexuale de orice tip, chiar dacă sunt făptuite de clerici! Am încrederea că tinerii vor avea puterea, vor putea declara, vor fi sprijiniţi şi vor depune plângeri. Nu vă imaginiţi ce efecte traumatice pe termen lung asupra psihicului uman au aceste abuzuri sexuale comise asupra copiilor. În alte cazuri, în alte ţări tribunalele statului şi implict organele de anchetă ale bisericii cât şi liderii religioşi au luat atitudine fermă şi drastică!

Papa Francisc: Cine suntem noi să îi judecăm?

Bunăoară, pe de o parte, în ianuarie 2016, Arhiepiscopul de Canterbury şi-a cerut scuze pentru "rănile şi durerea" provocată de Biserica Anglicană comunităţii LGBT.

În iunie 2016, Papa Francisc susţinea că Biserica trebuie să-şi ceară scuze persoanelor gay pentru că i-a marginalizat şi i-a jignit. Catehismul Bisericii Catolice menţionează că persoanele gay trebuie să nu fie discriminate, trebuie să fie respectate şi întovărăşite pastoral. Cine suntem noi să îi judecăm ?

Pe de altă parte, în repetate ocazii, Papa, a declarat toleranţă zero faţă de abuzurile sexuale comise de clericii catolici din întreaga lume, şi-a exprimat ruşinea pentru abuzurile sexuale, cel puţin 2.000 de cazuri investigate şi a mai făcut ceva: s-a întâlnit cu victimele abuzurilor sexuale, chemându-le la Vatican, dar respectându-le identitatea.

Întrebarea mea ultimă este: BOR când îşi va cere scuze şi când va scoate la iveală abuzurile sexuale, că doar nu este infailibilă nici ea, nici preoţii şi episcopii ei?