Blogul, la vreme de schimbare

Luna viitoare, se vor împlini cinci ani de când am primit invitaţia de a scrie pe platforma de bloguri a cotidianului „Adevărul“. Fac parte, aşadar, din „prima generaţie“ de bloggeri a unuia dintre cele mai serioase şi de tradiţie cotidiane naţionale.

Înţelegerea iniţială era că voi scrie, cel mult de două ori pe săptămână, articole pe teme de cultură. Îndeosebi cronici de teatru şi de carte. Cei care se ocupau la începuturi de rezolvarea problemelor curente (tematice şi tehnice) ale acestei moderne, democratice, însă nu lipsite de riscuri forme de jurnalism, cu care ediţia online a Adevărului dorea să îşi familiarizeze cititorii, mi-au propus, la un moment dat, să abordez şi alte teme. Printre primele s-a numărat delirul funerar de la moartea regizorului Sergiu Nicolaescu. La fel de dezgustător precum cel din ultimele zile iscat de decesul slugii şi criminalului comunist Iulian Vlad.

Aşa se face că am început să îmi spun părerea despre ceea ce se întâmplă în viaţa politică şi socială a României, în educaţie şi televiziune. 

Numărul comentariilor mele publicate pe adevărul.ro s-a înmulţit, faptul acesta determinând, fireşte, reacţii felurite. Când spun aceasta am în vedere, în exclusivitate, opiniile avizate, argumentate şi nicidecum postările zănatice ale hiperactivilor care îşi consumă în comment-uri de subsol excesul de energie, cel mai adesea agresivo-negativă.

Am scris, în toţi aceşti aproape cinci ani, la Adevărul din plăcere. Din păcate, în vremea din urmă, plăcerii au început să i se substituie oboseala, lehamitea, sentimentul inutilităţii, chiar teama că, încet-încet, risc şi eu să fac parte, într-o formă diferită, nu ştiu dacă nu cumva mai primejdioasă, dintre hiperactivi. Mai sunt şi alte nemulţumiri cu titlu personal pe care, deocamdată, prefer să nu le fac publice.

Am ajuns astfel la o răspântie căreia trebuia să îi găsesc soluţia.

Cel mai simplu ar fi fost, desigur, să mă retrag cu totul din rândul bloggerilor Adevărul. Amân, cel puţin pentru moment, o astfel de decizie care mi se pare, astăzi, în clipa în care scriu aceste rânduri, mult prea radicală. În locul ei, prefer, deocamdată, revenirea la momentul zero al colaborării.

Astfel, începând chiar de azi, voi scrie pe adevărul.ro maximum două-trei comentarii pe săptămână. Care se vor referi preponderent la spectacole şi cărţi. Voi aborda mult mai rar, poate că o vreme chiar voi evita cu desăvârşire, subiectele politice. Aceasta neînsemnând însă că nu mi-ar păsa de dezastrul în care o guvernare ineptă a adus România. În faţa agresiunii PSD-ALDE la adresa cetăţenilor cinstiţi ai României, la adresa fundamentelor democraţiei nu poţi adopta decât o atitudine la fel de agresivă. Cuvintele nu pot decât să fie dure. Altminteri, totul ar semăna cu încercarea de a coexista paşnic cu răul. Chiar de a-l mângâia protector pe creştet.

Cum nu cred că jumătăţile de măsură ar fi recomandabile, cum nu agreez defel forma „prin învăluire“, prefer să mă poziţionez în săptămânile următoare într-o atitudine de rezervă. Declarată ca atare o astfel de opţiune mi se pare mai onestă decât „învăluirea“ la care, dacă aş recurge şi despre care am început să am semne că ar fi pe voia şi pe placul unora, ar însemna că mi-aş minţi cititorii.

Aşadar, de acum înainte, cel puţin câteva luni, voi lăsa să se reflecte în acest spaţiu public al blogurilor Adevărul preponderent ceea ce George Banu numea, în cartea pe care am scris-o împreună, viaţa secundă.

Să sperăm că astfel ne va fi tuturor mai bine, iar numărul supărărilor, ale mele şi ale altora, se va diminua drastic. E vorba aici, desigur,în exclusivitate despre supărări minore. Cele majore, prilejuite de direcţia complet greşită în care este îndreptată astăzi România, de faptul că pare că ne aflăm într-un nou an 1946, dar şi de realitatea că Europa însăşi dă semne că s-a cam săturat de bine vor persista, fără doar şi poate. Le voi trăi, pe mai departe, pe cont propriu.