UPDATE Bilanţ COVID: Alte 3.500 de noi infectări în ultimele 24 de ore. Câte decese au fost raportate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
coronavirushd foto daniel guta adevarul

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 3.535 de cazuri noi de COVID, conform autorităţilor. În acelaşi interval de timp au fost raportate şi 350 de decese, dintre care 51 anterioare.

În intervalul 16.11.2021 (10:00) – 17.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 350 de decese (177 bărbaţi şi 173 femei), din care 51 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 350 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă   30-39 ani, 17 la categoria de vârstă 40-49 ani, 34 la categoria de vârstă 50-59 ani, 88 la categoria de vârstă 60-69 ani, 104 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 104 la categoria de vârstă peste 80 ani.

329 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 9 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 12 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Au fost raportate 51 de decese anterioare intervalului de referinţă, survenite  în judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş Vaslui şi Municipiul Bucureşti, 1 în septembrie 2021, 47 în octombrie 2021 şi 3 în noiembrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 299 de decese.

Din totalul de 350 de pacienţi decedaţi, 314 erau nevaccinaţi şi 36 vaccinaţi. Cei 36 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 de ani. 34 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.336. Dintre acestea, 1.655 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 200 sunt minori, 185 fiind internaţi în secţii şi 15 la ATI.

  

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.573.329 teste RT-PCR şi 4.984.423 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.920 de teste RT-PCR (8.941 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.979 la cerere) şi 32.519 teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 69.674 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.678 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 60.822 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 71 de persoane. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.369 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 309 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 16 noiembrie, 2.553 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 600.600 lei. 

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. 

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

 În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.798 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.553 în Italia, 16.947 în Spania, 199 în Marea Britanie, 132 în Franţa, 3.125 în Germania,  97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 8 în Suedia,  145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 28 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 7 în Croaţia, 6 în Portugalia, 6 în Polonia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 197 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 38 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria şi unul în Turcia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite