Avocatul Poporului e mai presus de ordonanţa petiţiilor?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că, de zece ani, România pare că trece printr-o situaţie de urgenţă la fiecare trei zile, i-am cerut Avocatului Poporului să atace ordonanţele de urgenţă ale Guvernului. Răspunsurile au fost tot atâtea pretexte, de la „nu facem politică” până la „sesizăm Curtea Constituţională când vrem noi, nu când vreţi voi”.

Apogeul inventivităţii a fost, însă, atins la ultimul răspuns, atunci când a trebuit să justifice nerespectarea termenelor legale de soluţionare a unei petiţii: a susţinut că AVP nu-şi respectă decât propria lege de funcţionare, nu şi... ordonanţele guvernului, care sunt acte normative inferioare. 

În ultima vreme APADOR-CH poartă o corespondenţă stranie cu Avocatul Poporului. Parcă e o combinaţie de Kafka cu Eugen Ionescu. Un fel de Kafkinescu.

De vreun an şi ceva, asociaţia a trimis Avocatului Poporului sesizări, nu multe, sub 10, prin care solicita ca această instituţie publică să atace la Curtea Constituţională anumite ordonanţe de urgenţă emise de Guvern, care nu îndeplinesc o condiţia esenţială prevăzută de Constituţie (art. 115 al. 4) pentru a putea fi emise, şi anume existenţa unei situaţii speciale, de urgenţă, care să justifice că guvernul să devină legiuitor în locul parlamentului.

Ce-are lipsa urgenţei cu nefăcutul politicii de către Avocatul Poporului, numai el ştie. 

La început, Avocatul Poporului ne-a răspuns că nu face politică şi că de-aia nu atacă o ordonanţa de urgenţă despre care noi susţineam că a fost emisă în lipsa unei condiţii esenţiale, şi anume urgenţa. Ce-are lipsa urgenţei cu nefăcutul politicii de către Avocatul Poporului, numai el ştie. Dar, să avansăm, nu ne luăm noi dintr-atât.

După aia, am primit refuzuri motivate prin aceea că este dreptul legal al Avocatului Poporului să aprecieze când sesizează Curtea Constituţională şi când nu, aşa că e treaba lor când o fac. Noi am continuat să ne băgăm în treaba lor.

Ultimele motive de refuz primite din partea Avocatului Poporului se află deja pe tărâmul suprarealismului. Astfel, Avocatul Poporului a comunicat asociaţiei că el nu poate ataca la Curtea Constituţională o ordonanţă de urgenţă doar pentru simplul motiv că nu a existat urgenţă pentru adoptarea ei, ci mai este este necesar ca prin acea ordonanţă să fie afectate drepturi şi libertăţi fundamentale. Scrisoarea de răspuns a fost semnată de o persoană reprezentativă din cadrul instituţiei.

Cu toate acestea, legea zice contrariul decât epistola, şi anume că Avocatul Poporului poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor pentru orice situaţie în care legea sau ordonanţa încalcă Constituţia, neexistând nicio prevedere care să limiteze această atribuţie a Avocatului Poporului doar la cazurile de încălcare a drepturilor şi libertăţilor. (art. 13 al. 1 lit. f din Legea nr. 35/1997 privind instituţia Avocatului Poporului)

Curtea Constituţională s-a pronunţat şi ea exact pe această problemă, prin decizia nr. 80/2014 (par. 187-189) şi a stabilit că este contrară Constituţiei o limitare a dreptului Avocatului Poporului de a contesta constituţionalitatea legilor şi ordonanţelor doar la cele care au în obiectul lor de reglementare prevederi referitoare la protecţia drepturilor omului. Potrivit Curţii, Avocatul Poporului poate ataca orice lege sau ordonanţă pentru orice motiv de neconstituţionalitate.

Citiţi aici corespondenţa cu Avocatul Poporului

Înarmaţi cu legea şi cu ştiinţa, am zis noi că statul de drept, care nu doarme niciodată, va veni de undeva de sus şi ne va face dreptate. E suficient doar să-l chemăm în ajutor şi vom vedea o mantie fâlfâind protector deasupra noastră.

Aşa că am chemat statu’ de drept în ajutor, cum ne-am priceput. Adică, am făcut o plângere la Avocatul Poporului, în care am cerut să se iniţieze o anchetă disciplinară pentru sancţionarea persoanelor din acea instituţie care au încălcat legea cel puţin de două ori:
1) când au depăşit orice termen legal pentru soluţionarea unei sesizări (30 zile, hai, maximum 45 de la primirea sesizării) şi
2) când au limitat abuziv o atribuţie a Avocatului Poporului, susţinând că o ordonanţă de urgenţă nu poate fi atacată „doar” pentru simplul motiv că nu există o urgenţă pentru emiterea ei.

De data asta statu’ de drept n-a venit. O fi fost în concediu de refacere. A venit în schimb răspunsul de la Avocatul Poporului. Semnat exact de aceeaşi persoană care semnase şi răspunsul precedent, exact cel pentru care solicitasem Avocatului Poporului să iniţieze ancheta disciplinară.

Eh, acum că ăla pe care l-ai reclamat îţi rezolvă reclamaţia împotriva lui şi, şoc, surpriză şi fior, zice că n-ai dreptate şi-ţi şi semnează răspunsul, ca să ştii cine e şefu’, nu trebuie să te mire sau supere prea mult. Aşa e când explorezi grădina Carpaţilor.

Cum ziceam, am primit răspunsul. Conţinutul lui nu ne-a înşelat câtuşi de puţin aşteptările. Ne aşteptam ca sesizarea să fie respinsă, dar eram interesaţi de meşteşugul, imaginaţia şi doza de suprarealism folosite pentru motivarea soluţiei.

Apropo de suprarealism, dacă simţiţi nevoia unei evadări pe tărâmul oniricului birocratico-dadaist, puteţi citi pe site-ul APADOR-CH răspunsul la o cerere de informaţii primit de la o altă instituţie publică interesantă, pe nume CNCD (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării). Am întrebat şi noi CNCD-ul pe ce bază legală a exprimat punctul de vedere privind necesitatea legii Big Brother (cartelele preplătite). Răspunsul care a urmat este savuros, de esenţă tare şi nu-l puteţi rata. Iar dacă eu îi fac rezumatul, sigur îi stric farmecul. Deci, citiţi cu încredere, pentru relaxare, elaboratul răspuns al CNCD, aici

Dar, să revenim la răspunsul dat de Avocatului Poporului.

Cu privire la partea de sesizare privind susţinerea contrară legii că Avocatul Poporului nu poate ataca ordonanţele de urgenţă doar pentru că nu-s urgente, răspunsul a fost că ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate este şi rămâne la aprecierea exclusivă a Avocatului Poporului. N-are nicio legătură cu tema în discuţie. Adică „tu întrebi ce vrei, eu răspund ce vreau”.

Cu privire la depăşirea termenului legal de soluţionare a unei sesizări de către Avocatul Poporului, răspunsul a fost că întrucât instituţia Avocatului Poporului funcţionează în baza unei legi organice, iar regimul plângerilor şi sesizărilor este reglementat de o „amărâtă” de ordonanţă de Guvern (OG 27/2002 privind soluţionarea petiţiilor), de rang inferior legii organice, Avocatul Poporului consideră că nu este nevoie să respecte acea ordonanţă. Tare de tot!

Păi, dac-o luăm pe calea asta, ajungem direct la abis: orice instituţie publică/autoritate care funcţionează în baza unei legi organice nu mai trebuie să respecte nicio ordonanţă de guvern, inclusiv cea privind petiţiile, pentru că ordonanţa este un act normativ de rang inferior unei legi organice.

În realitate, atât legile, organice sau ordinare, cât şi ordonanţele guvernului, simple sau de urgenţă, au exact aceeaşi putere normativă. Odată adoptate şi aprobate cu procedurile legale specifice fiecăreia, ele au putere normativă egală.

Am recitit OG 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor (cereri, reclamaţii, sesizari sau propuneri). Art. 1 şi 8 prevăd dreptul de a adresa petiţii autorităţilor şi instituţiilor publice şi obligaţia lor de a le soluţiona într-un anumit termen (30/45 zile), iar art. 2 prevede că intră în categoria „autorităţilor şi instituţiilor publice”:

- Autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale (aici intră Avocatul Poporului)

- Serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale

- Companiile naţionale

- Societăţile naţionale

- Societăţile comerciale de interes judeţean sau local

- Regiile autonome.

Singurele autorităţi/instituţii exceptate de la respectarea „legii petiţiilor” sunt Parlamentul şi Preşedintele României, care, potrivit în art. 15/1 din OG 27/2002, îşi adoptă propriile reglementări privind modul de soluţionare a petiţiilor ce le sunt adresate.

Se observă că Avocatul Poporului nu face parte dintre instituţiile/autorităţile publice exceptate de la respectarea OG 27/2002. Deocamdată, Avocatul Poporului nu ţine loc nici de Parlament şi nici de Preşedintele României. O fi ceva aspiraţional?

Concluzia este simplă şi tristă: potrivit art. 9 al. 3 din Legea (aia organică) nr. 35/1997, revocarea din funcţie a Avocatului Poporului se poate face de Parlament “... ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor...” Faptul că Avocatul Poporului refuză aplicarea ordonanţei nr. 27/2002, privind petiţiile, în instituţia să o fi un motiv suficient pentru revocarea sa? Sau ordonanţe de guvern are dreptul să încalce, pentru că sunt „de rang inferior” legilor? Ar trebui să facem o încercare, să ne lămurim.


text de Dan Mihai  

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.

 *Citiţi şi „De zece ani, România trece printr-o situaţie de criză la fiecare trei zile” - motivul pentru care am pornit această corespondenţă cu Avocatul Poporului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite