“All Inclusive”. Despre diversitate şi toleranţă

Dragi cititori, sper că nu vă gândiţi la incluziune când spun că totul este inclus. Mă refer la faptul că am devenit o ţară de “all incusive”, de oameni care vor să aibă totul la “botul calului” şi în schimb să nu facă mai nimic pentru a obţine cu adevărat cât mai mult.

M-am apucat să vorbesc pe un post de televiziune public, naţional şi la o emisiune de mare interes despre diversitate şi am reuşit să împart telespectatorii în pro şi contra homosexuali. Am trezit “all inclusive-ul” din o parte din români oare? Mă mir că am avut astfel de reacţii mai ales de la oameni “citiţi” şi asta pentru că emisiunea la care am fost a avut cu totul alt scop: şi anume acela de a semnala un abuz la unul dintre cele mai bune licee din Capitală.

Emisiunea a pus foarte bine accentul pe faptul că încercăm să facem educaţie cu sila sau mai bine zis cu “japca” în şcoli pe subiecte tabu în societatea noastră.

Nu are rost să vă povestesc cazul în detaliu pentru că îl ştiţi deja: una dintre profesoarele mai “open” ar zice domnia sa, sau mai “excentrică” ar zice alţii, s-a apucat să facă educaţie (nici nu ştiu cum să-i spun acestei iniţiative) pro minorităţi sexuale în şcoală.

Poate că la începutul acestui proiect intenţia era una bună şi anume informarea elevilor, însă în timp acţiunea a devenit una de manipulare şi încălcare a drepturilor copilului. Nu am nicio îndoială că acţiunea din această şcoală a fost una greşit organizată: nu s-a cerut acordul părinţilor, nu s-a încadrat într-un mod profesionist în schema de procese de informare ci s-a ajuns la dezinformare.

M-am mirat când asociaţia minorităţii homosexuale a afirmat că susţine astfel de activităţi şi asta pentru că acest tip de acţiuni nu face decât să atragă după sine adversităţi.

În cazul în care copilul meu va merge la o paradă Pride a LGBT (hai că v-am încurcat deja) asta nu înseamnă că ştie ceva despre homosexuali. Ce-i drept dacă-i spun mamei mele de LGBT nici ea nu ar şti ce înseamnă. Această prescurtare fără explicaţii nu cred ca însemnă prea mult pentru părinţi.

Am vazut că în programul de informare a copiilor era trecută aceast acronim (unul din copii credea că-s nişte ţigări mai noi) şi mai erau câteva cuvinte de genul: rasism pozitiv şi gendă. Adică se foloseau cuvinte pe care nici adulţii nu le înţeleg, darămite copiii.

Încerc să spun că o educaţie corectă ar fi început cu termenul de „diversitate”, pentru că despre asta ar trebui să vorbim, despre a fi diferit, a alege diferit şi a trăi diferit. Aşa m-aş fi bucurat să văd în acele programe educaţionale pe care le-au demarat la acest liceu. Ce ştim noi astăzi despre diversitate şi incluziune? Nu mare lucru, însă ştim despre toleranţă.

Toleranţa care în dex însemnă: „TOLERÁNŢĂ, toleranţe, s. f. 1. Faptul de a tolera; îngăduinţă, indulgenţă. ♦ Casă de toleranţă = stabiliment în care se practică prostituţia; bordel. 2. Obişnuinţă sau dispoziţie pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanţe, condiţii de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. ♦ (Tehn.) Diferenţă dintre dimensiunea maximă şi minimă admisă în prelucrarea unui anumit material şi valoarea nominală a acestei dimensiuni. – Din fr.tolérance”.

Nu mă miră că, în dicţionar, cuvântul este lângă casă de toleranţă pentru că ceva de genul se întâmplă când devenim atât de toleranţi. Vedeţi că înseamnă şi “a suporta”, ceea ce mă face definitv să cred că nu de toleranţă avem noi nevoie, ci de ACCEPTARE A UNICITĂŢII ŞI DIFERENŢEI. M-aş putea întreba şi cine pe cine suportă, cine pe cine tolerează?

Ca să putem accepta diferenţa avem nevoie să fim bine cu noi înşine, să ne simţim bine în pielea noastră, să avem încerdere în alegerile pe care le facem, să ne cunoştem universul interior şi să-l apărăm, să nu ne fie teamă să ne exprimăm şi să fim aşa cum ne este mai bine, respectând în acelaşi timp tot ce ne înconjoară: oameni, natură, principii, legi etc. Să fii în armonie cu propriile valori şi să ajungi să le respecţi şi pe cele ale celorlalţi, asta ar fi calea. De fapt poţi accepta diferenţa dacă ştii să iubeşti, fără a pune condiţii.

Şi am să trec de la filosofări la lucruri mai concrete. Aşa cum spuneam şi în emisiunea de la TV, copiii au nevoie să fie informaţi încă de mici despre Lume şi despre diferenţele ei. Dacă copilul înţelege de mic, începând de la doi ani, că există diferenţe între fetiţe şi băieţi şi pe la 5 ani deja pune întrebări extrem de interesante pe această temă, ba mai mult, vor să se căsătorească cu unul din părinţi sau fraţi (complexul lui Oedip) şi înţeleg foarte bine că nu berzele aduc copiii (ci vin din celule, sau vin cu vaporul sau din dragostea lipită), atunci nu văd de ce nu ar putea afla şi despre homosexuali.

Dar ce spun eu aici, noi nu ne arătăm goi în faţa copiilor noştri, nu vorbim despre sexualitate: corp, reproducere şi sex, anatomie umană pentru că este “păcat”, sau ne este ruşine, sau nu ştim cum să abordăm subiectul sau din alte motive mai mult sau mai puţin cunoscute.

Încerc să aduc în planul conştiinţei faptul că un copil care nu va fi corect informat de părinţi va căuta răspunsuri în altă parte: prieteni, colegi, internet, reviste, ziare, vecini, rude etc.

Din păcate, nu întodeauna vor găsi cea mai corectă sursă de informare şi de aceea vor lua decizii greşite atunci când se va raporta la respectivele aspecte. Dovada este debutul vieţii sexuale precoce la un număr mare de copii, de la 13 ani în sus, avorturile în rândul copiilor şi naşterile în rândul adolescentelor, consumul de droguri şi alcool înspăimântător de mare în rândul copiilor şi al tinerilor.

Şi dacă ne îndreptăm privirea spre adulţi, tot pe-acolo ajungem: mii de căsnicii destrămate, sute de mii de alcoolici sau persoane care se droghează, devoratori de emisiuni TV cu “piţipoance” şi “armăsari care fac tot şi arată tot” sau emisiuni de scandal, un fel de “pornografie generalizată la TV” în imagini şi cuvinte. Corect spus pornografie, pentru că dex-ul spune că este o lucrare ce se vrea artistică, dar care ajunge să expună scene obscene destinate publicului.

De fapt unde suntem? Ba nu vorbim despre nimic din ce-i tabu, ba suntem devoratori de pornografie. Să înţeleg că ajungem din nou la “All Inclusive”? Nimic, dar totul la pachet?

Discutând cu o prietenă dragă despre acest subiect mi-a povestit o întâmplare foarte sugestivă pentru această temă.

Era în maşină cu fiul ei de 12 ani şi din senin puştiul o întreabă „Mami, ce sunt gay?”. Emoţionată şi cumva preocupată de un răspuns cât mai pe înţelesul lui îi răspunde: „Dragul meu, acum nu prea îmi găsesc cuvintele să-ţi spun, hai să ne uităm acasă împreună în dicţionar”. Era un răspuns care îi lăsa timp să se gândescă cum să-i răspundă astfel încât să fie mulţumit şi să-i răspundă corect din toate punctele de vedere. Desigur acasă s-au luat cu temele şi alte treburi şi au uitat.

Peste scurt timp, în maşină: „Ce înseamnă să fii homosexual, mami”?. „Păi ştii...” „Lasă, mama, că ştiu, mi-a spus un coleg care ştie de la mama lui. Gay sunt doi băieţi care se căsătoresc. Nu ştiu ce a fost aşa de complicat să-mi explici”. Şi cu asta s-a lămurit situaţia în familie, cu siguranţă că le-a povestit şi fraţilor săi. Sincer nu avea nevoie de alte explicaţii şi mai ales nu era cazul să discute cu el chestiuni morale, religioase sau filosofice. Acestea vor urma cu siguranţă în viitorul apropiat.

Cu alte cuvinte, nu este cazul să le spuneţi prea multe, să le daţi prea multe explicaţii, ci doar să le răspundeţi unor nevoi, unor curiozităţi, apoi treptat veţi ajunge şi la dezbateri mai complexe. Este bine să ştiţi că cei mici află în ziua de az,i pe diferite căi, aproape totul.

l-am întrebat pe mulţi dintre părinţii copiilor cu care lucrez ce cred că se întâmplă în mintea unui copil când nu este pregătit şi ajunge să fie expus unei provocări, de exemplu vede pe stradă sau la TV doi băieţi sau două fete care se sărută şi ce atitutdine au ei ca părinţi?

Majoritatea părinţilor au spus că nu înţeleg copiii ceea ce văd, alţii că se gândesc că este o glumă, alţii că vor fi traumatizaţi toată viaţa, că se sperie şi puţini au spus „vor fi curioşi şi ne vor întreba despre ce este vorba”. Unii au spus că le pun mâna la ochi în acele momente, alţii că le explică că este ceva anormal şi că nu este bine să se uite, alţii că le explică că este un păcat, alţii că nu este adevărat şi foarte puţini mi-au spus „le explicăm că sunt situaţii în care, spre deosebire de familiile obişnuite, există şi familii din doi bărbaţi sau două femei”. 

Eu nu-mi permit să dau sfaturi părinţilor şi nici să spun cum e mai bine, însă îmi permit să fac lucrurile diferit, şi să le înţeleg diferit, şi în diverse moduri. Accept că suntem diferiţi şi m-aş bucura să ne putem exprima diversitatea fără ca cineva să ne judece şi mai ales să ne îngrădească drepturile. Nu sunt un promotor al minorităţilor şi nici al globalizării, al asimilării, ci un promotor al “şanselor egale”. Aş zice “Ai şanse, ai parte!”