Şi-au luat mâna de pe noi şi...sănătate! Pastila de necaz

"Ai atât cât investeşti. N-au dat la sănătate, n-au". Nu m-am abţinut şi am întrebat: "N-au sau n-avem?". "Eu mă duc la privat, doamnă, pentru că am. Ei n-au, că ori nu li s-a dat, ori n-au ştiut să ia". Când lucrurile se întâmplă însă din hazard, întâi ajungi la un spital de stat şi mai apoi ai luxul, cu puţin noroc, de "a te vindeca planificat". Dacă şi-au luat mâna de pe noi, sănătate! Pastila de necaz e tot ce îţi rămâne.

V-aţi gândit vreodată serios la ce spune, dincolo de mit şi simbol, sigla farmaciilor, cu un şarpe căţărat pe piciorul unui potir? Unii spun că iconul se datorează proprietăţilor curative ale veninului, alţii, mai creştini din fire, preferă versiunea biblică potrivit căreia Moise ar fi aşezat un şarpe încolăcit pe o prăjină iar toţi cei care erau muşcaţi, dar aveau credinţă că vor scăpa, erau vindecaţi. Astăzi, apele sunt prea tulburi şi un Moise contemporan ar izbăvi prea puţin în a le despărţi în două. Iar către promisiuni de vindecare, credinţa e din ce în ce mai încercată.

S-a speculat zilele trecute declanşarea unei greve medicale spontane, dezminţită însă de diferite puncte de autoritate pornind de la cazuistica elementară a acţionării împotriva pacienţilor, în versiunea în care s-ar respecta un asemenea „ritual de avangardă”. Dincolo de lupa lui Hippocrate,

În Slovacia, sistemul a fost blocat prin greva a 21% din medici. Au spus că aduc medici din străinătate şi că vor plăti tratamentul pacienţilor la clinici din Ungaria sau Austria, însă în momentul în care au realizat că doar patru medici străini au venit să se angajeze în sistem şi că banii cheltuiţi pe tratamentele în străinătate erau de nouă ori mai mari, au decis să ia măsuri, a declarat profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).  (Citeste mai mult: adev.ro/mooqpd )

Adevărul e că sistemul a încetat de mult să aibă o morfologie unitară, însă responsabilitatea cadrelor medicale faţă de valoarea vitală şi umanitatea fiecăruia angajează imposibilitatea de a lupta virulent pentru ceea ce, într-un domeniu cu o asemenea semnficaţie, ar trebui să aibă parte de superlativ- mai bine- în mod natural. În tren, cineva polemiza alaltăieri tranşant:

„Ai atât cât investeşti. N-au dat la sănătate, n-au”. Nu m-am abţinut şi am întrebat: „N-au sau n-avem?”. „Eu mă duc la privat, doamnă, pentru că am. Ei n-au, că ori nu li s-a dat, ori n-au ştiut să ia”.

Ceva din canoanele sistemului însă manifestă capriciul de a nu lăsa dimensiunea medicală autohtonă să funcţioneze după zicala „cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide”. Iar când lucrurile se petrec din hazard, întâi ajungi într-un spital de stat, unde

„aia mulţi n-au luat sau n-au primit, tot aia!”, că de, faţa şi reversul sunt tot una, şi mai apoi „te vindeci planificat”.

Tovarăşa mea de călătorie nu a priceput că dacă ar trăi în Slovacia şi poate „n-ar avea”, câţiva „dintre ăi mulţi”, şi-au luat mâna de pe noi şi... sănătate! La rigoare, se poate întâmpla şi în versiune mioritică.

Pastila de necaz e tot ce îţi rămâne. Te uiţi la ea şi îţi pui credinţa la încercare: te vindeci numai cu atât?