Şcoala noastră: instrument naţional de alienare şi aplatizare socială !

Vremurile contemporane ne arată, încă odată, drumul sinuos pe care copiii noştri şi tinerimea, în ansamblul ei, trebuie să-l traverseze din cauza incoerenţei noastre şi a fricii de a lua taurul de coarne atunci când vine vorba de atentatul asupra sănătăţii şi vieţii copiilor noştri pe care îi păstorim inconştienţi într-un sistem educaţional falimentar.

Ori nouă ne este frică, ori nu avem destulă iniţiativă civică asumată – consecinţa unei mentalităţi retrograde, în curs de dezvoltare, asemenea întregii noastre societăţi care trebuie racordată la valorile culturale ale bunului simţ şi, totodată, ale umanităţii !

O primă parte … constatarea eşecului!

Realitatea părinţilor care au copiii înscrişi în sistemul naţional de educaţie este una destul de tristă şi derutantă, plasându–ne – pe noi, părinţii – în partea derizorie a evenimentelor pe care le traversăm, lăsându-ne fără reacţie în faţa a ceea ce propune şcoala,  deşi multele transformări care au survenit după actul pseudo-revoluţionar de la ’89 încoace pot fi evaluate, în marea lor majoritate, ca nefaste, dacă ne raportăm atât la calitatea actului educaţional şi a materialelor didactice (manualele, în speţă) cât şi la cantitatea de materie ce se propune spre îngurgitare elevilor.

Şi ...

... sunt şi eu tată, şi am şi un copil ... şi copilul frecventează o şcoală ... şi este la ciclul primar ... şi are şi un învăţător ... şi începe orele de dimineaţă până la ora 12, şi face şi lecţii, şi primeşte şi „teme pentru acasă”, şi de pe la ora 13.30 “se apucă” de teme ... şi acest copil se îndeletniceşte mai tot timpul cu “făcutul” acestor teme, şi are şi “suplimentar” ... şi îşi finalizează lecţiile într-un timp ... şi ia cina, şi se culcă ... şi a doua zi o ia de la capăt ... şi programul este repetitiv, şi viaţa lui se transformă într-o rutină perversă care îi anihilează dezvoltarea liberă, şi naturală, şi constructivă şi participativă ! Şi să zică cineva că pentru aceşti copii nu merită să li se calculeze la pensie şi anii de şcolarizare !

Şi ... copilul meu nu are copilărie, şi nu se joacă, şi asta 5 zile din săptămână, şi celelalte două mai stă şi cu părinţii (dacă aceştia nu se preocupă de cele trebuincioase pentru casă şi pentru o nouă săptămână), dar şi mai lucrează ... că are şi teme ... şi suplimentar !

Şi ... copilul meu se bucură de un căţeluş, şi căţeluşul de 2 kg se bucură şi el ... doar când este scos la plimbare vreo 15 minute ... de către copil ... căci trebuie să vină în casă copilul căci are şi teme de făcut ...dar şi suplimentar ... şi bucuria de câine se stinge alte câteva ore, până la ora somnului când se regăsesc pentru câteva clipe ... copilul şi căţeluşul său de 2 kg. ... şi bucuria se transformă în somnul liniştirii zbuciumului de peste zi, pregătindu-i pe fiecare dintre cei doi ... copilul şi căţeluşul ... pentru o altă nouă zi ... la fel de insuportabilă ... dar care procură trei momente de bucurie în fiecare zi, şi care sunt aceleaşi, şi care vor rămâne tot aceleaşi pentru o bună bucată de timp:

• nici 15 minute dimineaţa, când se pleacă la şcoală şi căţeluşul rămâne singur – de fapt, când fiecare va rămâne în singurătatea sa,
• alte 15 minute pe la ora 17.00, când se ajunge acasă şi căţeluşul este scos la plimbare de către copiul,
• şi alte 5 – 10 minute la culcare, când ambii singuratici ... şi copilul şi căţeluşul ... se îmbrăţişeză sub aceeaşi plapumă pentru un somn uşor după o zi debusolantă.

Gândeşte-te că ...

Straşnică evoluţie a copilăriei în aceste timpuri moderne care, cică, se dedică omului şi umanităţii, în singurătatea noastră socială şi comunitară pur românească, contextualizată momentului de dezbinare şi dezorientare naţională !

Şi iată cum acest copil se pregăteşte „pentru atunci când va fi mare”, înzestrat de valorile epocii actuale pe care i le-am construit şi dăruit cu răbdare şi efort, pentru a se regăsi într-un mare necunoscut şi într-o mare incertitudine – epoca maturităţii desăvârşite în care nu va mai avea suportul celor care i-am condus paşii către drumul viitorului, în care mare parte dintre lucrurile pe care le-a învăţat nu vor avea aplicabilitate; se va afla pe marginea prăpastiei, în vârful muntelui urcat cu greu, şi va observa în râpa din faţă jungla umană, în spate purtând rucsacul neputinţei acumulate în anii de studiu, pe creastă izbit de conflictul dintre valori şi realitatea pragmatică a existenţei incoerente, conflict născut şi descoperit în momentul expulzării sale din lumea dogmatică a educaţiei şi instruirii şcolare propovăduită de sistemul de educaţie naţională, un sistem formator de conştiinţe derutate, sortite unei morţi precoce, datorită neputinţei şi lipsei de pregătire pentru adevăratul joc al vieţii !

Va continua ... !!!