25 DE ANI DE CAPITALISM. Caritas, prima ţeapă naţională. Jocul care a adunat o treime din banii României

25 DE ANI DE CAPITALISM. Caritas, prima ţeapă naţională. Jocul care a adunat o treime din banii României

Ioan Stoica, un contabil cu antecedente penale, a fost distribuit în rolul de Mesia care va scăpa ţara de sărăcie

„Adevărul“ continuă campania „25 de ani de capitalism“ cu povestea celei mai mari escrocherii din istoria României moderne. Pe parcursul acestei săptămâni, veţi putea citi istoria completă a fenomenului Caritas, jocul piramidal care, între 1992 şi 1994, a isterizat România şi a păgubit o mare parte din populaţia ţării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Caritas este imaginea perfectă a haosului care stăpânea ţara în primii ani după Revoluţie. Ioan Stoica, un contabil originar din Braşov, a ademenit milioane de români cu iluzia îmbogăţirii peste noapte, lăudându-se că a ticluit o formulă matematică secretă prin care poate să înmulţească banii şi să scoată România din sărăcie. Oricine depunea bani la Caritas urma să primească, după trei luni, de opt ori mai mult, iar respectarea acestei promisiuni în prima parte a desfăşurării jocului şi mediatizarea „miracolului” au creat o reacţie în lanţ.

Apăsaţi de neajunsuri şi dornici să se căpătuiască, românii s-au agăţat cu disperare de această himeră. În toamna lui 1993, şeful Băncii Naţionale a României estima că o treime din lichidităţile ţării sunt la Caritas. Numai în primele nouă luni ale acelui an se depuseseră 1.000 de miliarde de lei, în condiţiile în care bugetul României era de 2.000 de miliarde. Presa vremii vorbea de 4 milioane de depunători, iar ziarele occidentale publicau texte ample, din care răzbătea o acută senzaţie de uluială faţă de ceea ce se întâmpla la noi în ţară. „Dacă «mecanismul Stoica» nu se opreşte, cifra de afaceri a Caritas va depăşi produsul intern brut al României”, scria „The Economist” în 1993, punând accent pe pasivitatea autorităţilor în faţa fenomenului Caritas.

La capătul acestui serial, veţi afla cine a stat în culisele acestei uriaşe escrocherii. Cu nume şi cu mărturii ale celor care conduceau România şi care acum, după două decenii, recunosc cu nonşalanţă că, pe urma Caritas, au profitat oamenii din sistem, de la cei din politică până la cei din serviciile secrete.

Primul sediu – în clădirea Prefecturii

Caritas a fost un SRL înfiinţat pe 16 aprilie 1992, la Braşov, de către Ioan Stoica, un contabil în vârstă de 52 de ani. Firma avea ca obiect de activitate „organizarea unui circuit financiar de întrajutorare” şi a început să funcţioneze cu adevărat abia după o lună de la înfiinţare, când Stoica s-a mutat la Cluj şi a obţinut susţinerea ziarului „Mesagerul transilvan”.

Pe 29 mai 1992, pe prima pagină a „Mesagerului” a apărut următorul anunţ: „Caritas SRL vă oferă câştiguri sigure şi mari investind sume mici”. Alături se afla un interviu cu însuşi Ioan Stoica, care spunea: „Firma Caritas este un SRL înfiinţat în baza Legii 31, numai că, spre deosebire de buticuri, Caritas ajută oamenii săraci. Prin jocurile lansate pe piaţă, jocuri cu priză deosebită ce oferă participanţilor câştiguri frumoase şi sigure”. Stoi¬ca mai afirma că ideea i-a venit pe vremea când lucra la o bancă în Italia şi că numai el deţine „cheia de închidere a jocului”, la care a lucrat nouă luni şi care, în caz că circuitul se prăbuşeşte, le asigură participanţilor recuperarea sumelor depuse, mai puţin un comision de zece la sută.

Jocurile piramidale nu erau tocmai o noutate pentru România anului 1992. În acea perioadă, o mulţime de oportunişti speculau naivitatea românilor promiţându-le înmulţirea banilor peste noapte. După ce adunau depunerile câtorva zeci de persoane, aceştia trăgeau obloanele şi dispăreau. Caritas-ul n-a fost însă afectat de aceste precedente. Cu un discurs în care amesteca populismul cu termenii financiari, bazându-se pe o puternică susţinere mediatică şi, mai ales, pe girul autorităţilor, Ioan Stoica părea să vină dintr-o altă ligă. „Mesagerul transilvan” era ziarul Prefecturii Cluj, iar primul sediu al Caritas a fost chiar în redacţia acestei publicaţii, în clădirea prefecturii. Clujenii intrau în sediul acestei instituţii şi îşi depuneau cu încredere economiile, gândindu-se, probabil, că e imposibil ca a doua zi să găsească uşile Prefecturii ferecate şi pe Ioan Stoica nicăieri.

Anunţ publicitar al jocului Caritas în ziarul „Mesagerul transilvan“

“Caritas aruncă cu milioane în handicapaţi”

Capitalul de încredere al jocului Caritas a început să crească şi mai mult în momentul în care, după cinci săptămâni de la primul anunţ, „Mesagerul transilvan” scria, pe prima pagină, că „Ioan Stoica va înmâna câştigurile următorilor înscrişi la joc”. Urma o listă cu peste 30 de nume aparţinând unor cetăţeni care s-au prezentat la sediul ziarului şi au încasat o sumă de bani de opt ori mai mare decât cea depusă iniţial. Un anume Fabian Eugen, care ridicase suma maximă, 160.000 de lei (n.r. − în 1992, salariul mediu net era de 20.000 de lei), declara cu entuziasm: „Sunt fericit. Firma Caritas s-a ţinut de cuvânt. Acum m-am înscris din nou, cu 60.000 de lei pe trei chitanţe”.

Apariţia jocului-minune care înmulţeşte banii de opt ori a început să stârnească rumoare. Ioan Stoica îi îndemna pe oameni să renunţe la scepticism pentru că „cu cât se înscriu mai mulţi, cu atât numărul celor care câştigă este mai mare şi ritmul plăţilor este mai rapid”. Iar „Mesagerul transilvan” a continuat să publice tot mai multe liste cu câştigători şi tot mai multe articole elogioase: „A devenit ceva obişnuit în peisajul sfârşitului de săptămână să întâlnim la Cluj-Napoca conducerea firmei Caritas SRL Braşov. Şi nu vine degeaba. Aruncă cu milioane în oameni. Şi în special în cei nevoiaşi: pensionari şi handicapaţi. Cei curajoşi şi încrezători vor avea numai de câştigat”.

 

Reguli pentru participanţii la Caritas

Să cunoască de la început că prin intarea în joc îşi asumă riscul pierderii unei plăţi din cotizaţie, asta numai în cazul întreruperii jocului.

Să aştepte RĂBDĂTOR rândul pentru obţinerea câştigului şi să nu forţeze acest rând pentru a nu se ajunge în situaţia nedorită a excluderii din joc.

Să accept reînscrierea în cazul când câştigă, pentru a se oferi continuitate şi stabilitate jocului.

Să fie de acord cu prelungirea termenului de acordare a câştigului, cauzat de înscrierile la joc, care uneori nu se fac regulat şi sistematic.

Să nu solicite peste rând obţinerea câştigului şi nici să nu solicite retragerea.

În toamna lui 1992, Caritas se extindea şi la Gherla, unde făcea plăţile chiar în sediul primăriei, iar mai apoi la Turda. Perseverent şi abil, Stoica îşi construia cu migală pânza de păianjen în care aveau să se agaţe milioane de victime. În interviurile din ziar, se prezenta ca un om cu frică de Dumnezeu, animat nu de gândul îmbogăţirii, ci de plăcerea de a-i ajuta pe cei nevoiaşi. Şi cu toate că repeta obsesiv fraze despre corectitudinea ireproşabilă a circuitului pe care îl crease, lumea trebuia să afle că nimic nu mai contează în faţa dramelor care îi înmoaie inima acestui geniu cu chelie şi nas ascuţit: „Plăţile se fac numai în ordinea înscrierii în joc, cu următoarele excepţii: cancer, scleroză, amputări de braţe şi picioare produse după înscrierea în circuit”.  În plus, handicapaţii şi veteranii de război aveau un ghişeu special pentru a nu fi nevoiţi să stea la cozi.

În preajma sărbătorilor de iarnă, Caritas şi-a intensificat plăţile şi anul 1992 s-a încheiat cu un val de entuziasm care pleca din inima Ardealului şi se întindea, încet-încet, către toate colţurile ţării. De la Bucureşti, autorităţile asistau pasive la apariţia unei uriaşe escrocherii.

 

Bineînţeles că circuitul Caritas implică şi riscuri. Viaţa în sine înseamnă risc

Ioan Stoica, patronul Caritas

 

Cluj-Napoca, oraşul în care nimeni nu mai făcea nimic

1993 a fost anul în care Caritas a atins apogeul. Încă din primele zile ale lui ianuarie, Ioan Stoica a anunţat că pregăteşte plăţi masive şi că este nevoit să facă angajări de personal − „numai fete tinere, care se mişcă repede” − pentru a face faţă numărului tot mai mare de depunători. Au fost închiriate Sala Sporturilor din Cluj-Napoca şi clădirea Institutului de Cercetări Miniere. Spaţiul tipografic de care dispunea „Mesagerul transilvan” a ajuns să fie neîncăpător pentru listele cu câştigătorii care deveneau din ce în ce mai lungi şi ziarul a crescut numărul de pagini de la 4 la 16.

Caritas s-a transformat într-un fenomen naţional şi mii de oameni din toate colţurile ţării ajungeau în fiecare zi în Cluj-Napoca şi se aşezau la cozile interminabile din faţa sediilor Caritas. Românii erau în stare să facă orice pentru a-şi lăsa economiile în schimbul unor chitanţe scrise de mână şi, odată cu venirea primăverii, când temperaturile au crescut, oamenii au început să doarmă pe străzi şi prin parcuri numai să-şi poată depune banii în conturile lui Stoica. Trenurile au adăugat vagoane pentru rutele care mergeau spre capitala Ardealului, iar ruta Craiova − Cluj a fost botezată „Trenul Speranţei”.

În perioada de vârf a jocului Caritas, trenurile care mergeau spre Cluj erau arhipline

În trena acestei isterii se produceau schimbări aproape incredibile. Clujul − oraşul cu cei mai mulţi câştigători − a devenit oraşul cu cele mai multe automobile pe cap de locuitor din România şi al cincilea din Europa. Vânzările magazinelor sporiseră de câteva ori, iar preţurile săriseră în aer. Un magazin al firmei Panasonic, inaugurat la Cluj în vara lui 1993, şi-a epuizat întreg stocul de marfă după numai o oră şi jumătate de la deschidere, lăsându-i pe reprezentanţii companiei japoneze cu gurile căscate.

Prosperitatea oraşului avea însă şi efecte negative. Prefectul Clujului făcea apeluri disperate ca oamenii să nu-şi neglijeze locurile de muncă, în condiţiile în care productivitatea întreprinderilor din judeţ scăzuse cu 15%. “Directorii unor întreprinderi se confruntă cu probleme absolut incredibile. Deseori muncitorii le răspund astfel: «Dă-mă afară dacă nu-ţi convine! Oricum tata Stoica ne dă un salar de sute de mii. Dacă mă ajută Dumnezeu, în scurt timp devin milionar şi te cumpăr cu tot cu fabrică». Cârciumile sunt arhipline încă de la orele dimineţii. Toată lumea discută doar despre momentul marelui câştig. Investitorii străini care au venit la Cluj rămân înmărmuriţi în constatarea faptului că în acest oraş nu mai face nimeni nimic”, se arăta în lucrarea „Caritas, radiografia unui miracol”, apărută în 1993.

Presa vremii scria că cerşetorii câştigau zilnic 300.000 de lei (de cinci ori mai mult decât un muncitor într-o lună) şi că, în urma unui inventar al poliţiei municipale, se descoperise că 90% din cerşetorii de pe străzile Clujului erau veniţi din alte judeţe.

Caritas, mai capabil decât Guvernul

Uluită de amploarea evenimentelor din România, presa internaţională scria pe larg despre Caritas-ul lui Ioan Stoica. Publicaţii precum „The New York Times” sau „The Economist” atrăgeau atenţia că „este cu neputinţă ca într-o ţară să existe atâţia bani gheaţă încât depunerile să se dubleze de la o lună la alta şi să ţină sistemul în viaţă. Niciun leu n-ar mai fi folosit pentru altceva şi orice activitate ar îngheţa”.

Împotriva acestor scenarii, care începeau să fie vehiculate timid şi de o parte a presei din România, Ioan Stoica a mobilizat o armată de lăudători pe care îi finanţa cu sponsorizări generoase, de la scriitori şi ziarişti până la preoţi şi actori. Într-o carte scrisă de Dan Zamfirescu şi Dumitru Cerna, membri ai Uniunii Scriitorilor, se afirma că „fenomenul Caritas aruncă în aer tocmai proiectul exterminării acestui popor prin sărăcie şi disperare. În faţa acestui genocid antiromânesc planificat cu pârghii internaţionale aparent imposibil de înfruntat, s-a înălţat dintr-odată miraculoasa schemă piramidală a lui Ioan Stoica”.

Fenomenul Caritas a venit ca un fenomen divin, nu numai pentru oameni, ca să aibă bani să se bucure, ci e salvarea poporului român. Acum românii adevăraţi vor avea milioane, poate miliarde să cumpere economia aceasta şi să nu fie în mâinile străinilor.

Aurel Rădulescu, preot

Televiziunea Română transmitea şi ea reportaje realizate de Mihai Tatulici, în care apăreau declaraţii entuziaste ale celor care continuau să facă depuneri la Caritas. Un tânăr proptit în cârje privea bucuros către cameră: „Am pus douăzeci de mii prima dată şi acum las o sută de mii. Vreau să-mi iau şi eu un Trabant, ca să mă pot deplasa la lucru”. Apoi, un alt cetăţean: „Vin sărbătorile şi aş vrea să cumpăr un porc şi nişte costume de haine pentru copii. Altă speranţă nu mai avem decât Caritasul”.

Reporterii TVR s-au deplasat şi la Petroşani, de unde transmiteau că minerii din Valea Jiului aşteaptă deschiderea unei filiale Caritas pentru a nu mai fi nevoiţi să se deplaseze până la Cluj. Un miner care se întorsese din inima Ardealului declara: „Acolo n-am văzut oameni necăjiţi sau care să înjure. Toţi îs veseli, toţi îs voioşi, pe toată lumea o vezi bine-dispusă”. Un alt ortac completa: „Acum nu mai auzi pe nimeni vorbind de Guvern, de nimic. Vorbeşte toată lumea că să meargă Caritasul, să ne scoată din sărăcie. Dacă guvernul nu e în stare, s-a ivit alt guvern care are grijă de noi. Acest Stoica merită toată stima celor necăjiţi, pentru că au ajuns să-şi îndeplinească visul de-o viaţă: o maşină, un frigider, un televizor color. Guvernul nu ne-a putut asigura aşa ceva, dar domnul Stoica ne asigură. Felicitări şi multă sănătate pentru domnia sa”.

Stoica, văzut ca un Mesia

Ca orice sistem piramidal, Caritas-ul reuşea să acorde câştigurile bazându-se pe creşterea continuă a numărului de depunători. Dar era evident că aceştia nu vor putea spori la nesfârşit şi circuitul se va bloca. Ioan Stoica nici nu voia să audă de asemenea scenarii şi îi asigura pe români că jocul său poate să funcţioneze la infinit. Şi pentru a arăta că firma lui este din ce în ce mai prosperă, sub umbrela Caritas a fost deschis şi un supermarket, intitulat pompos „La Grand” şi situat în cartierul Zorilor din Cluj-Napoca. La inaugurare au participat toate oficialităţile oraşului, iar presa relata că magazinul a fost luat cu asalt de cetăţeni. Patronul Caritas a fost ovaţionat printre rafturile cu alimente: „Când este domnul Stoica în mijlocul nostru, îl vedem ca pe Mesia”.

Era toamna lui 1993, trecuseră aproape patru ani de la prăbuşirea lui Ceauşescu şi România era o ţară care se îndrepta către nicăieri, cu oameni confuzi şi disperaţi, gata să creadă din nou în mitul omului providenţial care se ridică deasupra statului democratic pentru a scoate ţara din sărăcie.

În episodul de mâine: Prăbuşirea Caritas, schema care a arătat gradul de prostie şi de hoţie al românilor.
 

Ce credeau oamenii despre Caritas

- Funcţionează pentru că Stoica dă împrumuturi pe termen scurt cu 300% dobândă, banii fiind folosiţi pentru a trafica armament în beligeranta Iugoslavie.

- Stoica investeşte banii în producţia de mobilă şi o vinde în Germania, mărcile câştigate sunt transformate în lei pe piaţa neagră, iar cu aceşti bani se asigura continuitatea jocului.

- Prin Caritas se returnează către populaţie banii din conturile secrete ale lui Ceauşescu.

- Caritasul ar fi o uriaşă maşină de spălat banii din conturile Securităţii, bani obţinuţi din vânzarea de droguri şi armament înainte de 1989.

- Au fost şi teorii naţionaliste: Caritasul era menit să dezvolte Transilvania, Bucureştiul să declare schema ilegală, iar asta să dea naştere unor revolte care să ducă la declararea independenţei Transilvaniei.

- În popor a circulat şi varianta conform căreia prin Caritas acţionează Anticristul. Un cetăţean care îşi cumpărase casă cu banii de la Caritas s-a pomenit cu lustrele căzând din tavan şi cu temelia crăpată. Altuia i s-ar fi arătat un înger sub forma unei casieriţe de la Caritas, care i-a luat banii înapoi, dându-i numai suma depusă. Un cult neoprotestant din Botoşani a lansat o casetă în care decreta că Ioan Stoica este Anticrist, Caritas − lucrarea diavolului, iar cei care primesc banii înmulţiţi de opt ori îşi vând sufletul Satanei.
 

Cântecul jocului Caritas

Trenule ce duci cu tine
Atâta rău şi-atâta bine
Opreşti şi iei din gară-n gară
Durerea din întreaga ţară

La Caritas, la Caritas
Speranţa noastră ne-a rămas
Durerea noastră şi speranţa
Ce poate să ne schimbe viaţa.

Acest cântec a fost compus, în 1993, de Viorel Mărunţelu, din Sighişoara
 

Liste cu câştigători în perioada de glorie a Caritasului

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
   
citeste totul despre: