2015 bis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Spre deosebire de românii din afară, strada poate infuenţa starea de fapt. Problema e că nu o poate finanţa.“ - TRU
„Spre deosebire de românii din afară, strada poate infuenţa starea de fapt. Problema e că nu o poate finanţa.“ - TRU

Să nu începem anul cu gînduri negre. Să-l începem fără speranţă. E mai bine. În primul rînd, pentru că speranţa e un profesor de istorie neserios, ba chiar un escroc. Oricine cutează să se împotrivească acestei concluzii nesuferite e invitat să îşi aducă aminte ce spera în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989.

Odată înarmaţi cu suficient pesimism constructiv, putem trece la previziuni realiste. Prima şi cea mai importantă din ele spune că nefericitul 2015 va continua, în timp ce calendarele vor insista să indice, în naivitatea lor artimetică, un an nou. La aşa odor de vremuri, o singură consolare: blocajul care împiedică şi va împiedica, mai mult decît putem omeneşte aştepta, apariţia anilor noi nu e monopol românesc.

Nici lumea occidentală nu are motive să aştepte o răstrunare de situaţie în 2016. Crizele vor continua să se amuze pe seama liderilor politici europeni, cu siguranţa unei maladii care contează pe un corp complice. În fond, şi colosalul transfer de populaţie afro-arabă şi deformarea pro-germană a zonei euro sînt expresia unei crize vechi şi adînci care a condus la degenerarea clasei politice europene. Riposta internă a fost slabă. Astfel, revolta antisistem care a transformat recentele alegeri din Grecia, Franţa, Spania şi Portugalia în acte de vandalism electoral nu va revigora nimic. Radicalii de stînga şi de dreapta, împinşi în scenă de votul popular, pot cel mult lărgi deficitele bugetare. Cercul se închide şi ia cu el toate aceste proiecte debile de viitor. Dar să nu-i mai căinăm pe alţii doar ca să chiulim de la priveghiul de acasă. Cazul nostru repetă blocajul, dar are cauze complet diferite.

Putem înţelege mai repede şi, din păcate, mai bine de ce nu ne aşteaptă vremuri noi, numind cele două remedii pe care le-am invocat insistent în 2015, fără să înţelegem că lucrăm cu mituri.

Mai întîi: românii din afară. Speranţa în schimbarea generată de experienţa şi de votul românilor din afară e, mai degrabă, o formă de reorganizare a disperării. Cine face socoteala pînă la capăt va observa că milioanele plecate sînt o pierdere fatală. Cîştigul adus de finanţarea celor rămaşi, fără mijloace, acasă e vital, dar mai mic decît pierderea de calitate şi potenţial naţional. În spatele celor plecaţi, a rămas o ţară tot mai prost pregătită pentru viitor. Euro-colonizarea în care sperăm aproape mistic e, practic, imposibilă sau respinsă. Reîntoarcerea oamenilor încărcaţi cu etică pozitivă în occident e rară sau curmată de maşinaţiile mizere ale mafiilor profesionale locale. În consecinţă, deşi poate da procente, votul românilor din afară nu poate influenţa starea de fapt.

Al doilea remediu consacrat în 2015: strada. La sîrşitul anului trecut, ea a pus în retragere sistemul politic şi tot ea a deschis spaţiul pentru un guvern, în teorie, nonpartinic. Aşadar, spre deosebire de românii din afară, strada poate infuenţa starea de fapt. Problema e că nu o poate finanţa. Lăsnd marxismul la o parte, dar nu foarte departe, asta înseamnă că strada nu are greutatea economică din care creşte puterea politică. Unul sau altul din oamenii care protestează exasperat pot cîştiga binişor, dar asta nu înseamnă că strada e o burghezie care face jocurile în teritoriu şi mai are de cucerit doar centrul. Strada e, în cele din urmă, un martor revoltat. Avem, deci, drama, avem protestele, dar clădirea teatrului e a altora.  

... închiriem imagini sociale şi eroi depărtaţi - strada, pe post de burghezie, şi românii din afară, în rolul dacilor liberi.    

Nimic nu ilustrează mai bine această condiţie tristă decît o lozincă pe deplin ineptă care a făcut carieră în 2015: vreau o ţară ca afară! Aceste cuvinte împreunate de dragul unei rime suferă de defecte serioase. Mai întîi, pentru că afară poate însemna şi Albania. Apoi, cine vrea ceva ca afară trebuie să ştie că totul depinde de ceva dinăuntru. Aici, în acest punct, putem înţelege că problema care ţine departe viitorul e lipsa motorului intern. Pentru a rezuma o istorie lungă, motorul intern e neschimbat din 1945. Adevărat, au trecut 70 de ani şi nu mai sîntem un sistem economic şi politic dominat de aceeaşi reţea. Sîntem un sistem economic şi politic dominat de aceeaşi reţea, plus fonduri europene. Aceast regim reînveşmîntat, dar inatacabil explică, poate, de ce am recurs la mituri. Probabil ştim bine că remediile interne n-au din ce creşte şi, din acest motiv, închiriem imagini sociale şi eroi depărtaţi - strada, pe post de burghezie, şi românii din afară, în rolul dacilor liberi.    

Ce putem face? Ce putem pune în loc? Să nu fim naivi şi caraghioşi! Să nu încercăm, adică, să sărim peste propria noastră istorie. Riscăm să aterizăm afară şi în stradă. Ne putem baza şi ne vom baza, ca întodeauna, pe principala noastră resursă: o pasivitate plină de imaginaţie. Aşa cum e ea cuprinsă în formula: om trăi şi om vedea!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite