1 Mai muncitoresc sărbătorit de nemuncitori - politicieni, şmecheri, piţipoance şi alţii

Ca în fiecare an, din ultimii zece, să zicem, în România, media a făcut mare tam-tam legat de cum au sărbătorit românii Ziua Internaţională a Muncii, devenită, de pe vremea împuşcatului, tradiţională pentru micii şi berea cu care se cinsteau muncitorii după manifestările şi defilările obligatorii, impuse de comunişti.

Pe vremea Partidului Comunist Român, muncitorii, care trudeau în fabrici trei schimburi, inclusiv schimbul sovietic, pentru realizarea planului cincinal şi înălţarea patriei pe noi culmi de dezvoltare şi progres a omului nou, de 1 Mai erau scoşi obligatoriu la defilări şi manifestaţii stradale sau pe stadioane pentru marcarea Zilei Muncitorilor.

Cu burta goală, pentru că cine n-a trăit perioada comunistă nu ştie foametea şi lipsurile suferite de majoritatea populaţiei, pentru muncitorii defilanţi, manifestanţi, cum vrem să spunem, această zi era una de bucurie şi sărbătoare pentru că, în toată sărăcia lor şi a ofertei comerciale, după încheierea acţiunilor de partid se bucurau de mici şi bere. Nu conta că stăteau la coadă şi câte o oră să cumpere un mititel vai de el şi o bere la halbă mai mult spumă, de nu ziceai că e bere ci dero, clasa proletară gusta din plin momentul.

Nu conta că mâncau un mic sau doi-trei, maxim patru să ajungă la toată lumea, făcuţi dintr-o carne necunoscută, dar mai sigură oricum decât materia primă ce stă la baza micilor de azi. Unii muncitori, în frunte cu câte un curajos activist de partid chiar îndrăzneau să fugă din timpul manifestaţiei, pentru a ajunge la restaurant să prindă mici şi bere. Pentru că nu era ca acum totul la discreţie să cumperi câţi mici şi beri vrei. De multe ori micii şi berea comuniste nu ajungea la toţi bravii eroi ai clasei muncitoare.

Astfel, în ciuda faptului că aveau bani în buzunar, mulţi muncitori rămâneau cu buza umflată, doar cu pofta micului şi berii tovărăşeşti, care le mai bucura  câte o zi pe an viaţa şi aşa plină de lipsuri şi restricţii.

Ei bine, vremurile s-au schimbat, chiar şi vremea de afară nu doar regimul comunist, pentru că în „epoca de aur” a României, 1 Mai era mai friguros, mai altfel chiar şi cu soare afară, nu ca acum, peste 30 de grade Celsius temperatură ambientală.

Dacă vremurile s-au schimbat, în cei peste 20 de ani de la căderea regimului comunist, nostalgia şi bucuria micilor şi berii de 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii,  s-au transformat treptat într-o destrăbălare totală pentru cei mai mulţi dintre cei care îşi mai permit să sărbătorească această zi. Pentru că, raportat la numărul locuitorilor României, foarte puţini îşi permit să mai sărbătorească această zi.

Unii români, muncitori sau ex muncitori, nu au ce să pună pe masă de 1 Mai, dar s-o mai şi sărbătorească. Exemplul cel mai elocvent pot fi angajaţii sau foştii angajaţi de la Mechel şi Oltchim care au ajuns la proteste extreme: greva foamei  pentru drepturile lor salariale. E drept, dacă şi pe vremea comuniştilor, într-o perioadă de lipsuri crunte pentru populaţie, 1 Mai muncitoresc era mai mult un pretext de a ieşi din existenţa cenuşie a cotidianului, acum, de 1 Mai, mulţi muncitori români fac o grevă a foamei adevărată, ca formă de protest, dar şi că nu au ce pune pe masă.

Cu toate acestea, de cca zece ani încoace, după aprecierea proprie, sărbătoarea internaţională a muncitorilor a devenit un pretext de distracţie pentru cei cu bani, dar şi pentru unii fără bani, cum ar fi studenţii români amărăşteni. Mai sunt şi studenţii de banii gata, că şi aceştia sărbătoresc 1 Mai cu opulenţă afişată, destrăbălare şi lipsă de bun simţ duse la extrem.

Media, avidă de ştiri în aceste zile libere, relatează în fiecare an, cu ocazia acestei sărbători internaţionale, evenimentele devenite ciclice: beţii, accidente, destrăbălări în cluburi de fiţe, ieşiri în decor ale unor politicieni pentru imagine, electorat,  statistici de cumpărături şi cheltuieli la super-hipermarketuri, bătăi, accidente, omoruri şi nu în ultimul rând, evidenţa alcoolicilor, răniţilor, îmbuibaţilor ajunşi la spital cu ocazia acestei sărbători.

În 2013, ca şi anii trecuţi de altfel, 1 Mai Muncitoresc a fost celebrat mai mult de beţivi, piţipoance, aşa-zişi businessman, oameni cu bani, copii de bani gata, edili, politicieni, oameni fără serviciu şi oameni fără căpătâi, tineri distruşi de beţie, prostie şi orice perspectivă de viitor în România, „vedete” făcute la apelul televiziunilor, emisiunilor şi rubricilor, ziarelor, revistelor de bârfe şi şuşanele, botezate modern cancan sau sowbiz. Doar muncitorii adevăraţi, au cam lipsit din peisaj, de la sărbătoarea lor sau salahorii, stahanoviştii care au petrecut cu această ocazie nu s-au văzut de fiţele şi vedetismele nemuncitorilor.

E adevărat, fabricile fostului regim comunist rămase în picioare ar putea să fie numărate pe degete, dar, am putea pune în locul muncitorilor fomişti, la propriu, angajaţii multinaţionalelor. Corporatiştii, cum s-ar spune. Dar aceştia nu se pupă întru totul cu muncitorii, însă ,unii se aseamănă. Fabrici adevărate sunt foarte puţine şi, cu câteva excepţii rare, foarte mici. Atunci este logic, de unde muncitori să sărbătorească 1 Mai dacă nu mai există fabrici decât foarte puţine, iar angajaţii acestora plâng după bani.

De aceea, firesc, pentru ca Ziua Internaţională a Muncii să nu fie lăsată de izbelişte, trebuia să fie sărbătorită de cineva. Şi nu este greu să-i vedem pe cei care-şi permit mici, bere şi alte mâncăruri de supermarket, îi vedem şi pe „bazaţii” la buzunar, aruncând de la 1000 de euro în sus în cluburile de fiţe de pe litoral sau aiurea pentru a se rupe în figuri şi a-i vedea lumea, alături de piţipoance profitoare de ziua muncitorilor. De, şi ele prestează.

Vedem oameni ieşiţi la iarbă verde la grătar chiar şi acolo unde nu este iarbă verde, destrăbălându-se în nesimţire, pe fonduri bahice de necontrolat acompaniate, de cele mai multe ori, de manele. Îi vedem pe beţivi urcându-se la volan şi provocând tragedii nu numai lor, ci şi oamenilor nevinovaţi.

Îi vedem chiar şi pe politicieni de vârf şi edili cum sărbătoresc Ziua Internaţională a Muncii. Dacă pe primarul Constanţei, Radu Mazăre, l-am văzut într-o postură de balerin de club, acesta e drept ne-a obişnuit cu extravaganţele, l-a polul opus i-am putut vedea pe prim ministrul României, Victor Ponta, soţia sa, europarlamentara Daciana (nu citiţi Daciada, vă rog ) şi marele primar - edil al sectorului 4 Bucureşti, Cristian Popescu Piedone, sărbătorind 1 Mai Muncitoresc.

Dar nu prin muncă. Toată ţara a văzut la televizor cu aceştia au sărbătorit Ziua Muncii, în Parcul Orăşelul Copiilor, însoţiţi de suite şi armate de ziarişti tv să imortalizeze evenimentul. La început, după câte mi-am dat seama de la buletinul unei televiziuni, la ştiri, după prezentarea marelor realizări ale  lui Piedone, de la 4, Premierul Ponta şi însoţitorii au avut şansa plantării unui copac şi al admirării unui întreg grup de muncitori de la spaţiile verzi, care, de 1 Mai, pentru show, rupeau de mama focului sapele şi cazmalele, amenajând parcul.

Sesizând discrepanţa evidentă de pe lună, cum că muncitorii de ziua lor îşi rup şalele în loc să mănânce mici şi să bea bere, unul dintre demnitarii vizitatori, la invitaţie, ai parcului, nu ştiu dacă chiar nu a fost Victor Ponta, l-a interpelat pe primarul gazdă, care s-a scos rapid basma curată, declarând tare către camere mai ales şi susţinând că muncitorii de la spaţii verzi au ... trei zile libere pentru una muncită de 1 mai!!!

Luându-mă după cele văzute, n-am putut să nu remarc că, în ziua de azi, chiar dacă mai mult alţii sărăbătoresc Ziua Internaţională a Muncii, aşa cum se cuvine, este bine să fii muncitor şi pe spaţiul verde al edilului  Piedone. Păi, nu! Te faci că dai cu sapa, cazmaua, grebla sau ce o fi, o jumătate de oră şi ai trei zile de relaş. Aşa da, trai nineacule pe banii contribuabililor de la sectorul 4 şi te vad neamurile şi alegătorii şi la tv. La oră de vârf!

Relatarea tv din Parcul Orăşelul Copiilor din Bucureşti s-a încheiat cam abrupt, deoarece trenuleţul copiilor, încărcat de „marii oameni ai muncii”, de partid şi de stat, din ziua de azi, nu prea putea să pornească din cauza greutăţii.

Cu chiu, cu vai, trenul copiilor s-a urnit gâfâind din greu mai ceva ca economia românească, în vreme de criză sau post criză, mă rog, fiecare cum consideră.

Toate bune şi să aşteptăm nerăbdători un alt 1 Mai Muncitoresc, cu bere, mici şi de toate. Bune sau rele le-om duce pe toate, că ne-am obişnuit cu vremurile.