Viorica Dăncilă încearcă să rupă ALDE. Premierul le cere parlamentarilor să susţină în continuare Guvernul PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă face apel către parlamentarii ALDE şi Pro România să susţină în continuarea Guvernul PSD, în condiţiile în care coaliiţia de guvernare e aproape de destrămare.

„PSD va merge înainte cu guvernarea ţării şi alături de noi vor veni toţi cei din ALDE şi Pro România care au curajul de a-şi asuma acest proces, care înţeleg că fuga de responsabilitate şi laşitatea nu vor duce niciodată România mai departe. Dincolo de obiectivele şi calculele electorale ale unui grup restrâns, important este să nu dezamăgim cetăţenii care ne-au dat votul şi încrederea în 2016“, a afirmat Viorica Dăncilă, într-un mesaj publicat pe contul de Facebook

„Dacă unii dintre membrii ALDE nu înţeleg aceste lucruri, vor pierde iremediabil: în faţa românilor, în faţa colegilor de bună-credinţă care au fost sacrificaţi în numele unor interese mărunte, în faţa celorlalte instituţii ale statului român şi în faţa partenerilor noştri externi. PSD va asigura stabilitatea acestei guvernări. Dincolo de jocul politic al unora, este important ce se întâmplă cu destinul ţării şi ce credibilitate avem în plan extern“, a continuat Dăncilă. 

Potrivit unor surse politice ALDE urmează să anunţe că va ieşi de la guvernare şi rupe coaliţia cu PSD, în condiţiile în care Dăncilă nu a vrut să facă nicio concesie partidului condus de Tăriceanu, în ceea ce priveşte restructurarea Guvernului. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite