Vicepreşedintele PSD Iaşi Ovidiu Laicu solicită demisia lui Mihai Chirica de la şefia organizaţiei judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PSD Iaşi Ovidiu Laicu solicită demisia lui Mihai Chirica de la şefia organizaţiei judeţene PSD Iaşi, acuzându-l că a devenit ”vedetă a propagandei de dreapta” şi că în loc să lupte cu echipa ”a marcat autogol după autogol”.

Ovidiu Laicu susţine, într-uncomunicat de presă, că solicita demisia de onoare din funcţia de preşedinte interimar al PSD Iaşi a lui Mihai Chirica.

Laicu mai spune că, printr-un memoriu adresat conducerii centrale a PSD, a propus Biroului Permanent Naţional al partidului, suspendarea din funcţia de vicepreşedinte al PSD a lui Mihai Chirica.

”Am formulat aceste solicitări ţinând cont de încălcările repetate şi cu bună ştiinţă ale statutului PSD, concomitent cu poziţiile sale publice ostile partidului. Domnul Chirica nu a respectat regula jocului democratic în interiorul PSD, fiind mai degrabă preocupat să devină vedetă a propagandei de dreapta. Dacă ar fi să recurg la limbajul sportiv, domnul Chirica în loc să lupte cu echipa a marcat autogol după autogol. Şi l-au felicitat doar adversarii”, afirmă vicepreşedintele PSD Iaşi,Ovidiu Laicu.

El adaugă că ”nimeni şi nimic nu l-a mandatat pe domnul Chirica să se exprime public şi în numele organizaţiei PSD Iaşi împotriva propriului partid, împotriva liderilor partidului şiîmpotriva Guvernului format de PSD”.

”Toate declaraţiile sale publice, de la prima propunere de premier (pentru carea şi votat în BPN) şi până în momentul de faţă, au adus prejudicii grave imaginii şi prestigiului PSD şi au alimentat din plin propaganda de dreapta ostilă PSD. Mai grav, au accentuat impresia unei fracturi în PSD şi a creat confuzie în rândul activului PSD. Nu cred că este exagerată afirmaţia că, în momente dificile, şi-a trădat partidul care i-a oferit funcţii importante şi l-a făcut primar, urmărind doar scopuri personale şi lăsând de înţeles că faceun joc duplicitar”, susţine Ovidiu Laicu.

Vicepreşedintele PSD Iaşi consideră că Mihai Chirica nu mai este o persoană reprezentativă pentru PSD întrucât, prin comportamentul demonstrat public, el s-a reprezentat doar pe sine, şi nu partidul.

„Aşa cum a catadicsit să iasă din cadrul organizat al partidului şi să nu respecte decizia majorităţii colegilor din partid, aşa trebuie să renunţe la funcţiile deţinute în partid pe care le-acompromis iremediabil”, afirmă Ovidiu Laicu.

Conducerea PSD Iaşi nu a decis vineri în Comitetul Executiv Judeţean al filialei nici o sancţiune faţă de liderul organizaţiei, Mihai Chirica, după declaraţiile critice ale acestuia la adresa şefilor PSD de la centru, Chirica susţinând că PSD Iaşi este o filială unită.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la Parlament, că organizaţia de Iaşi va decide în privinţa excluderii lui Mihai Chirica din partid, parlamentarii şi edilii de acolo susţinând în continuare Guvernul Grindeanu şi conducerea partidului.

De asemenea, întrebat dacă Mihai Chirica riscă să fie exlcus din PSD, Liviu Dragnea a spus: „Asta trebuie săhotărască organizaţia de acolo. Poate îşi doreşte asta, dar nu vreau să discutsubiectul acum”.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite