Reprezentanţii comunităţilor româneşti istorice aflate în ţările din vecinătatea României au pus degetul pe rană ieri la Parlament şi au arătat modalităţile prin care minoritatea română din ţări - altfel ”prietene” şi ”apropiate” când au nevoie de noi - este supusă unui amplu proces de deznaţionalizare şi asimilare, fiind izolaţi şi pedepsiţi, ba chiar anchetaţi, dacă doresc să-şi conserve românitatea. Acordarea cetăţeniei române cât mai uşor acestor fraţi ai noştri aflaţi pe teritorii străine a devenit o necesitate imediată şi sper ca legea aflată în dezbatere în Legislativ să fie adoptată cât mai curând pentru a salva ce a mai rămas din neamul nostru supus umilirii. Proiectul de lege discutat ieri îşi propune să modifice Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română prin introducerea unui nou alineat la articolul 11, astfel încât ”persoanele de etnie română aparţinând minorităţilor naţionale, minorităţilor lingvistice sau grupurilor etnice existente în alte state, indiferent de etnonimul folosit, care cunosc limba română, li se poate acorda, la cerere, cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia din străinătate”.

România, ţară bună şi primitoare, cheltuie o grămadă de bani cu susţinerea minorităţilor de pe teritoriul său, dar ţările corespondente cheltuie bani cu distrugerea comunităţilor româneşti

Dar faptul că dorim prin această lege să reparăm nedreptăţile istorice care i-au izolat pe români de ţara lor nu justifică tratamentul de care au parte în ţările vecine. În Serbia, de exemplu, există un efort concentrat al statului de a-i declara pe români vlahi, ca să arate că nu aparţin comunităţii româneşti şi să diminueze astfel importanţa acestei comunităţi în speranţa de a o anihila ca reprezentare şi semnificaţie. Noi, în schimb, avem 18 parlamentari dedicaţi minorităţilor altele decât cea maghiară, pentru că cea maghiară e un caz aparte care are grupul ei parlamentar propriu.

Aşadar, România, ţară bună şi primitoare, cheltuie o grămadă de bani cu susţinerea minorităţilor de pe teritoriul său, dar ţările corespondente cheltuie bani cu distrugerea comunităţilor româneşti. Poate ar trebui să folosim banii daţi pe comunităţile de minorităţi din România pentru românii din afara graniţelor, pentru că statele pe teritoriul unde se află aceştia nu apreciază investiţia noastră în comunităţile lor din România. Să-şi susţină ei atunci etnicii lor, iar noi să avem grijă de ai noştri, pentru că degeaba suntem noi largi la pungă cu toate minorităţile, ţările vecine nouă nu se simt obligate să facă acelaşi lucru cu românii aflaţi pe teritoriul lor. Şi atunci, România se află în situaţia paradoxală de a avea grijă şi de a investi în comunităţile altora, în timp ce comunităţile de români sunt în grija nimănui. E interesant cum rupem noi de la gura alor noştri ca să se simtă bine alte etnii! Ţările vecine nouă ne aplaudă, vai ce frumos faceţi voi pentru minorităţi la voi în ţară! Lasă că de ai voştri avem noi grijă să-i marginalizăm şi să-i ducem la pieire, voi continuaţi să fiţi buni şi darnici! Culmea este atinsă de Ungaria, comunitatea maghiară din România având de departe cele mai multe avantaje din toată lumea la noi în ţară, dar statul maghiar fiind şi nemulţumit pe deasupra că nu le dăm destul!

Acordarea de cetăţenie română în comunităţile istorice din preajma ţării noastre trebuie, de aceea, să devină un proiect masiv şi eficient de salvare a neamului românesc situat pe teritorii străine. Dar nu e destul. România trebuie, de asemenea, să mai lase din dărnicia sa faţă de alţii şi să devină darnică cu proprii ei fii, aflaţi sub presiunea asimilării. Avem această datorie şi nimeni nu ne va ierta dacă nu ne-o ducem la îndeplinire!