USL trebuie să-şi asume eşecul Schengen. Ponta ar trebui să-şi dea demisia

Nu vreau să fiu cobe, dar este momentul să fim realişti: şansele României de a adera la Spaţiul Schengen sunt aproape nule. A confirmat-o în urmă cu două zile şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

O spun cu supărarea omului care a fost în Guvernul Boc şi ştie câte eforturi a făcut România pentru a securiza frontierele şi a îndeplinit astfel toate criteriile tehnice de a fi acceptată. Graniţele noastre sunt chiar mai sigure decât ale Italiei şi Spaniei, acolo unde intră anual zeci chiar sute de mii de imigranţi ilegali veniţi din ţările din nordul Africii.

Eşecul României nu este, deci, unul instituţional-administrativ, ci unul politic. Iar el trebuie decontat de cei din cauza cărora raportul MCV a devenit o condiţie obligatorie pentru accesul în Schengen. Iar aceştia sunt Ponta, Antonescu, Voiculescu şi oastea lor de strânsură. Sunt cei care au speriat întreaga Europă în vara trecută cu tentativa lor de lovitură de stat. Ei au transformat MCV-ul în pretextul perfect, deşi incorect şi imoral, pentru ca ţările care se opuneau aderării noastre să-şi construiască o argumentaţie cât de cât acceptabilă şi să nu apeleze la logica discursului xenofob legat de etnicii romi cu cetăţenie română care uneori provoacă probleme prin Occident.

România a primit însă, la sfârşitul lui 2012 şi începutul lui 2013, o nouă şansă. Aceasta s-a numit Pactul de colaborare instituţională între Preşedinte şi Premier. Numirile procurorilor din primăvară şi raportarea corectă reciprocă a celor doi actori politici semnatari ai respectivului document, dar şi vizitele  Premierului în străinătate au creat, pentru o vreme, speranţa reală că, de data aceasta, celelalte ţări ale UE nu vor mai avea încotro, nu vor mai avea pretexte şi vor trebui să-şi dea girul.

Din păcate însă, aspiraţiile noastre spre normalitate au fost călcate cu şenilele de un Victor Ponta inconştient şi de o majoritate parlamentară a USL profund disfuncţională şi care mai există doar prin şantaj şi ameninţări reciproce. Sunt ca doi legaţi cu aceeaşi pereche de cătuşe. Totul a început cu Relu Fenechiu, menţinut în Executiv în ciuda faptului că fusese trimis în judecată. Condamnarea a venit ca o lovitură de trăznet. A urmat însă vara şi mai aveam de doi lei speranţe. Eşecul privatizării CFR Marfă m-a convins însă că „totul s-a gătat". Revenirea unui Victor Ponta nervos de pe plaiurile însorite ale Americii a reprezentat confirmarea că nici ei nu mai speră.

Ce se petrece însă în România de ceva timp, de când cu demiterea unui procuror pentru că ar fi fost „băsist” după trimiterea în judecată a unui dosar de înaltă corupţie, un vicepremier trimis în judecată pentru fraude la referendumul de demitere din vara trecută (care a declanşat întregul scandal), un fost ministru al Economiei care este apărat de USL în Parlament împotriva anchetei penale după ce a fost acuzat că a subminat economia naţională, un Cod al insolvenţei care a vrut să pună botniţă presei şi referirile recente ale lui Ponta la faptul că „DNA fluieră într-o anumită direcţie” înseamnă mult mai mult. Echivalează cu o confirmare tristă a faptului că, atât timp cât USL va guverna România, Schengenul e doar un vis. Trist, dar adevărat: Victor al nostru este văzut acum poate chiar mai rău decât Viktor al ungurilor – e copilul rău şi îndărătnic al Europei.

În mod normal, un eşec atât de mare ar trebui să însemne demisia Premierului. Nu şi la noi – până la urmă, ce este onoarea pentru cineva care minte continuu şi nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi întări poziţia personală?